Zorica Latcu

IAD

Trecînd prin şapte nopţi fără de vad

Cu Îngerul m-am pogorît în Iad;

Nici foc, nici fum, nici clocote de zmoală -

O veşnicie netedă şi goală...

Stau trupuri lîngă trupuri, prinse-n chin,

Ca boabele de struguri în ciorchin.

Nici ploi de plumb, nici aspră biciuială,

O mucedă, cumplită lîncezeală,

Că nu se mişcă-n veci nimic din loc,

Nici flacără de dor, nici gînd de foc.

Că-n aerul pătruns de făr' de lege

Nu poate val de cîntec să se-nchege.

Şi-n cuget pîngărit şi necurat

Cuvîntul sfînt nicicînd nu s-a-ntrupat.

O piatră-ncremenită-n nemişcare

Puteri să dea viaţă nouă n-are.

În noaptea fără margini totu-i şters,

Culoare, formă, armonie, vers.

Din goluri care fără fund se cască,

Nu poate frumuseţea să se nască;

În duhurile oarbe de păcat

Nu străluceşte chipu-i luminat.

Cu Îngerul treceam prin Iad în pripă,

Vedeam durerea care nu mai ţipă.

Pe-ntinsul înfiorător de mut

Se ţes zăbranice de chin tăcut.

Stau osîndiţii-n crunta osîndire

Cu trupu-nveşnicit în zvîrcolire,

Cu rînjetu-mpietrit pe faţa lor,

Cu răni, ce ard adînc, dar nu mai dor.

Se-ncheagă-n jar, ca gheţurile-n rîuri,

Şerpi otrăviţi, cu pofte şi desfrîuri.

Petrece-n în sînul Marei Urîciuni

Mulţime nemişcată de nebuni.

Pe toţi i-a şters din Cărţile Vieţii

Păcatul împotriva Frumuseţii.

HELL

Passing through seven nights without a ford,

Beside the Angel I have descended in the Hell.

Neither fire, nore smoke, nore bubblings of pitch,

A smooth and empty eternity...

 Body by body stand, caught in pain,

Like in the bunch the grapes.

Neither hard whipping, nor lead rains, 

A mouldy flatness everywhere.

Nothing is moving, no desire,

Neither a striving, nor a thought of fire.

Cause in the air with unlowfulness imbued,

Not even a song can spring.

And in the defiled and impure mind

The holy word  has never got a shape.

A motionless dumbfounded  stone

Has no power to give new life to bone.

In the endless night all is lustreless,

Color,shape, harmony and verse.

From voids that are gaping bottomless

The beauty can never get a  birth.

In the spirits blind with sin

It is not shinning the light face.

Beside the Angel hastily I was passing through the Hell,

I saw the pain that no more yells.

On the surface dreadfully quiet

Crapes of silent torture are weaved.

The damned stay in the terrible condemnation

With their bodies in eternal whriting,

With a petrified grin on their faces ,

With deeply burning wounds, which hurt no more.

They are moulding in the fire, like the ice on the river,

Poisonous snakes of  lust and dissipation.

A motionless crowd of hare-brained fools

Stand in the bosom of the Great Ugliness.

They all were canceled from the Book of Life

Because of  their sin against the Beauty.