Alecu Ivan Ghilia

TIMPUL ÎN NETIMP SE VA ÎNTOARCE

Pămîntul, lacrima cerului,
din lacrima luminii te-a zămislit
- Zeiţă cu pasul greşit -
în ceasul şi ziua şi locul nedefinit
cînd noi, din umbră, în umbra ta ne-am ivit!
Duh de iubire şi nestatornicie
profeţind pentru cine era menit să ştie,
pentru cine se-mpreuna cu Sine
şi-avea voie să aibă împărtăşire
din soarta noastră, legaţi întru aceeaşi zidire,
că prin pierderea Calului
Timpul în Netimp se va întoarce.



IL TEMPO TORNERA  IN NON TEMPO

La Terra, la lacrima del cielo,
dalla lacrima della luce ti ha generato
- Dea dal passo ingiusto -
nell'ora e il giorno e il posto indeciso
quando noi, dall'ombra, nella tuo ombra siamo apparsi!
Spirito d'amore e di versatilita
predicendo per quello che e predestinato di sapere,
per quello che si confonde con Se
ed era permesso di condividere
la nostra sorte, allacciati nella stessa creazione,
che per causa della perdita del Cavallo
il Tempo tornera into Non Tempo.



THE TIME WILL RETURN INTO NON TIME

The Earth, the drop tear of heaven,
from the tear of the light has conceived you
- Godess with unfair step -
in the hour in the day in the undecided place
when us, from the shadow, in your shadow have appeared!
Spirit of love and  fickleness
predicting for that who is meant to know,
for that who is melted with Himself
and was allowed to share
our destiny, bound in the same creation,
that because of the lost of the Horse
the Time will return into Non Time...

Alecu Ivan Ghilia

SUNT ULTIMUL INOROG

Înstrăinat de turmă, sunt ultimul Cal-inorog.
Cărările sacre şi profane,
păienjeniş incert de zboruri 
ţi tîrîş mîzgos de negre
diafane forme de informe lighioane
au trecut prin oarbele peşteri din mine
prefăcîndu-mă-n vuiet de ruine.

Sunt amintirea beteagă a celui care-am fost
şi rana vie a celui ce-aş fi putut să fiu.



SONO L'ULTIMO UNICORNO

Estraniato dalla scuderia, sono l'ultimo Cavallo-unicorno.
Le strade sacre e profane,
ragnatele incerte di voli
e trascinarsi fangoso di nere
diafane forme d'informi bestie
sono passate per le cieche caverne dentro di me
cambiandomi in ruggito di rovine.

Sono il ricordo infermo di quello che sono stato
e la ferita viva di quello che avrei potuto essere.



I AM THE LAST UNICORN

Alienated from the herd, I am the last Horse-unicorn.
The sacred and profane roads,
uncertain cobweb of flights
and muddy creeping of black
diaphanous shapes of shapeless beasts
have passed through the blind caves within me
turning me into rumbling of ruins.

I am the crippled memory of what I was
and the living wound of what I could have been.

Alecu Ivan Ghilia

DIN CER, DIN TĂCERI, DIN ZUMZET SE ISCĂ

Din cer, din tăceri, din zumzet se iscă
Firava umbră fără de față. Întoarsă din
Neîntoarsă cale, dinspre pădurile cele mari
De ceață, dinspre miazănoapte, ca dintr-un cîntec
Neauzit, făptura întru totul duioasă, atît de
Bună că-i gata să plece din nou numai să
Nu ne facă un rău și mai mare decît cel pe
Care-l presimțim. Se iscă o șoaptă, o chemare
Sau altceva și mai nebănuit, ceva de dincolo de
Noi și de înțelesul clipei prezente, clipei
Trecute sau viitoare.Presimțind numai,
Presimțind. Ați înțeles: pămîntul e un cimitir
De stele, de vise, prin care trec pașii
De demult, cînd eram copii-păsări
Și ne jucam prin ogrăzi și prin pomi
Scăldați în ploi, așteptînd netemători
O furtună mare și rece, să ne spele
Sîngele înfierbîntat, să ne surpe pe frunte
O coroană de curcubeu și să ne rostogolească
În lumina de fagure a dimineții, spre altă vîrstă.



DAL CIELO, DAI SILENZI, DAL RONZIO SPUNTA

Dal cielo, dai silenzi, dal ronzio spunta
La debole ombra senza faccia. Tornata da
Mai tornevole via, dai grandi boschi
Di nebbia, dal nord, come da una canzone
Impercettibile, creatura cosi gentile, cosi
Buona  pronta a partire ancora solo che
Non farci un male piu grande che quello 
Che presentiamo. Spunta un bisbiglio, una chiamata
Oppure qualcosa piu insospettabile, qualcosa oltre
Di noi, e del senso del momento presente 
Passato o futuro. Soltanto presentimento,
Presentimento. Avete capito: la terra e un cimitero
Di stelle, di sogni, per quale camminano i passi
Di una volta, quando eravamo bambini-uccelli
E giocavamo nei cortili e negli alberi
Bagnati dalle pioggie, aspettando impavidi
Una tempesta grande e fredda, per lavare
il nostro bollente sangue,far crollare sulla nostra fronte
La corona dell'arcobaleno e farci rotolare
Nella luce di miele del mattino, verso un'altra eta.



FROM HEAVEN, FROM SILENCES, FROM HUMMING RISES

From heaven, from silences, from humming arises
The weak faceless shadow. Returned from the
Unturned way, from the large woods
Of mist, from the north, as from a song
Unheard, the gentle creature, so
Good that is ready to go away again only to not make
A greater evil to us than that we
Sense. It arises a whisper, a call
Or something more unsuspected, something
Beyond us and the meaning of the present
Or past or future moment. Only having a presentiment,
A presentiment.You have understood: the earth is a cemetery
Of stars, of dreams, across which walk the steps
Of once, when we were kids-birds
And we were playing in the courtyards and in the trees
Bathed by the rains, waiting fearlessly
A great and cold storm, to wash our
Burning blood, and make crumble upon us
The crown of the rainbow and roll us
In the honey light of the dawn, towards another age.

Alecu Ivan Ghilia

NU NAŞTEM PĂSĂRI

Nu naştem păsări,
nici nu ne naştem din păsări.
Noi suntem numai dorul păsării
de-a se strivi, gonind, de pămînt.

Dac-ai uitat cine suntem noi,
întreabă, Neuitato, văzduhul.
Cine sunt păsările!?
Întreabă pămîntul.
Întreabă vîntul.



NON PARTORIAMO UCCELLI

Non partoriamo uccelli,
neppure siamo nati dai uccelli.
Noi siamo soltanto il desiderio dell'uccello
di schiacciarsi, correndo, contro la terra.

Se hai dimenticato chi siamo,
domanda, Non Dimenticata, l'aria.
Chi sono gli uccelli!?
Domanda la terra.
Domanda il vento.



WE DO NOT GIVE BIRTH TO BIRDS

We do not give birth to birds,
neither are born by birds.
We are only the desire of the bird
of breaking, running, against the earth.

If you have forgotten who we are,
ask, Unforgettable, the air.
Who are the birds?
Ask the earth.
Ask the wind.

Alecu Ivan Ghilia

ELEGIE

Am plîns pentru toţi spinii
pentru mine-am
plîns cel mai puţin.
M-am zbătut s-ajung la inima primului trecător,
la inima mea n-am ajuns niciodată.
Să mă-nteb acum
de ce-mi sunt
atît de străin
de vreme ce toate-n jur
îmi sunt atît de familiare?
Am umblat cuminte pe pămînt,
să nu mă simtă nici pietrele,
să nu le provoc o suferinţă în plus.
Atît de cuminte că
umbra
se ruga de mine
să-i dau voie
să se mişte ea
în locul meu.
Rudele plecate
prietenii asfinţiţi
prin plimbările lor de Seară
bătătoresc cărări fumurii în mine.
Oricît vreau să-i uit
să-i ascund
prin mîlurile din afund
îi simt bolborosind ca un prund
sunt prundişul măruntului meu trecut
mîinile dragi ce revin din neant
cu gesturi necunoscute
ce-mi ating sufletul.



ELEGIA

Ho pianto per tutte le spine
per me ho
pianto meno.
Ho lottato di raggiungere il cuore del primo passante,
il mio cuore non lo raggiunto mai.
Chiedermi adesso
perche mi sono
tanto straniero
mentre tutte le cose intorno a me
mi sono cosi familiari?
Ho camminato quietamente per la terra,
che non mi sentissero neanche i sassi
per non provocarli un dolore in piu.
Cosi quieto che
la mia ombra
mi pregava
permetterle
di muoversi essa
invece di me.
I parenti andati via
gli amici tramontati
per le loro passeggiate di Sera
aprono griggi sentieri dentro di me.
Tanto li voglio dimenticare
nascondere
tra le melme nel profondo
tanto li sento gorgogliare come ghiaia
sono la ghiaia del mio minuto passato
i cari mani che tornano dal Nulla
con gesti sconosciuti
che mi toccano l'anima.



ELEGY

I have wept for all the thorns
for me I have
wept least.
I have struggled  to reach the heart of the first passer-by,
my heart I have never reached.
To wonder now
why am I
so strange to me
while all the things around me
are so familiar to me?
I have walked quietly on the earth,
in order that the stones do not feel me,
for not provoking them a new suffering.
So quiet that
my shadow
beg me
to allow it
to move
instead me.
The passed away relatives
the set down friends
through their Evening walks
are stamping down grey paths inside me.
The more I want to forget them
hide them
among the muds in the depth
the more I feel them bublling like a gravel
they are the gravel of my little past
the beloved hands that come back from the Void
with unknown gestures
touching my soul.

Alecu Ivan Ghilia

ULUITOR E FAPTUL CĂ TRĂIM

Uluitor e faptul că trăim

orice s-ar spune, că ne mai putem mişca,

privi soarele-n ochi şi orbi pîrjoliţi

de patimile noastre mărunte, dimineaţa.

Uimitor e că ne putem pînă şi

urî. Apele nu se pîndesc şi nu se

clatină de ură, cu toate că se strivesc

de maluri şi-n întîlnire se prefac în

aceeaşi  curgere spre mare.

Uluitor, de-a dreptul mai uluitor

decît orice uluire e faptul că 

trăim

chiar dacă ne pîndesc ochii

neadormiţi din ziduri,

chiar dacă ducem lingura de mîncare

la gură aşezaţi la aceeaşi masă cu

Uriaşul Alb care-şi întinde mîinile

şi mănîncă nevăzut, din acelaşi blid

cu noi, înainte de-a ne sorbi

ca pe-o lăcustă.

Uluitor, da, acesta e cel mai

uluitor fapt şi fluturii.

Fluturii care zboară graţioşi în lumină

şi trăiesc mai puţin decît noi...

AMAZING IS THE FACT THAT WE LIVE

Amazing is the fact that we live

anything we say, that we still can move,

looking the sun in his eyes and blind burned

by our little passions, the morning.

Amaizing is the fact that we can also 

hate each other. The waters do not spy each other and do not

shake with hatred, even if they crush

against the shores and when they meet they turn

in the same flowing toward the sea.

Amazing, straightly  more amazing

than any amazement is the fact that

we live

even if the sleepless eyes from the walls

are spying on us,

even if we raise the spoon 

to our mouth seated at the same table with

The White Giant who holds his hands

and eats unseen from the same pan

with us, before swallowing us

as we should be grasshoppers.

Amazing, yes, this is the most 

amazing fact and the butterflies.

The butterflies that are gracefully flying in the light

and live less than us.

Alecu Ivan Ghilia

  

SUNTEM ROŞII DE SOARE 

Suntem roşii de soare, roşii de sînge, roşii de dragoste,
mistuiţi în vîlvătăi, arzînd la jug, arzînd pe
rugul amurgurilor, roşii de nestare,

albaştri de lună, albaştri de ape curgătoare, albaştri
de munţi, albaştri de dor,

negri de fumul bătăliilor, de pămînt, de arsură de mină
unde ne-a orbit întunericul, de silă şi de supunere,
de blestem, de moarte, de cîte ni se pun în spate
fără să fim întrebaţi,
de noroi, de Apocalipsa zilei de apoi.,

suntem verzi de iarbă, de ochii Zeiţei care ne-au trădat,
de cărare, de pădurile pe care le purtam în spinare,
de haiducie, de pofta de-a
zburda din copilărie, pe cînd lumea era
mică şi nu era atîta grabă de-alergare
şi-atîta treabă şi omul mai
stătea pe lîngă noi,
uitîndu-se încolo,
pe dealuri,
degeaba.

Nurlii, nărăvaşi, pătimaşi,
suntem albi de zăpezi , de aripi de păsări,
de pomi înfloriţi, de pleavă, de praf, de
promoroacă şi ceţuri lunare,
înălbiţi de atingerea coapselor zînei
îmbrăcată în fecior de împărat care putea să
înşele atenţia maşterelor mume de zmei dar nu
nu ne putea înşela pe noi, Galben-de-Soare,
atît de galben că-ngălbenea galbenul
părului tău lîngă noi şi pădurile se-ntomnau
arzînd ca făclia gutuilor.


WE ARE RED BECAUSE OF THE SUN

We are red because of the sun, because of the blood, because of love,
melt in flames, burning at yoke, burning on
the pile of the sunsets, red  because of restlessness,

blue because  of the moon, blue because of the running waters, blue
because of the mountains, blue because of yearning,

black because of the smoke of the battles, because  of the earth, because of mine burn
where the dark has blinded us, because of disgust and submission,
because of curse, because of death, because of how many things are put on our back 
without being asked,
because of the mud, because of the Apocalypse day,

we are green because of the grass, because of the godess' eyes that have betraied us,
because of the path, because of the woods we carry on back,
because of outlawry, because of the desire
of romping from our childhood, when the world was
small and it was not so much haste of running
and so much work and the man
was still staying near us,
looking there
over the hills,
to no purpose.

Beautiful, balky, passionate,
we are white because of the snows, because of the wings of the birds,
because of blooming trees, because of  husk, because of dust, because of
hoar frost and because of moon fog,
whitened by the touch of the godess' thighs
dressed as a prince who was able to 
deceive the ogre mothers but was not able to
saddle us, Yellow-like-Sun,
so yellow that was making yellow the yellow
of your hair near us and the woods got autumned
burning like the torch of the quinces.

Alecu Ivan Ghilia

 

COPIL FIIND AM VRUT SĂ FIU AER

Copil fiind am vrut să fiu aer.
Aer pur,
străveziu,
pălmuit de vînt.
Spălat de ploi.
Sărutat de curcubeu.
Aer strălucitor, înmiresmat
de respiraţia apelor.
Trecînd prin plămînii pomilor.
Jucăuş şi nepăsător cu moartea care
nu mă poate atinge.
Să fiu, am vrut, nevăzutul a-toate-văzător
dintre cer şi pămînt,
aer liber, nestăvilit de porunca nimănui.
Limpede stea plutind cu toată
nemărginirea împrejur. Aflat în
plutire şi nefrică de nimeni, 
nici dentuneric, nici de lumină. Să fiu cînd
lumină
cînd 
apă,
cînd
umbra înecată în apă.
Uşor ca privirea, cutreierat de toate
privirile şi cutreierînd în desfătare
dintrun capăt în altul pămîntul.
Să fiu nefiind tuturor fiindu-le.


WHEN I WAS A CHILD I WANTED TO BE AIR

When I was a child I wanted to be air.
Pure air,
clear,
slapped by the wind.
Washed by the rains.
Kissed by the rainbow.
Bright aer, scented
by the breathing of the waters.
Passing through the lungs of the trees.
Playful and careless of the death that
can not reach me.
To be, I wanted, the unseen seeing everything
between the sky and earth,
free air, unconfined by nobody's order.
Clear star soaring with all
the boundlessness around. Soaring
and being afraid of nothing,
neither of darkness, nor of light. To be sometimes
light
sometimes
water,
sometimes the shadow drowned in the water.
Light like the sight, scoured by all the
eyes and delightfully scouring 
the earth from end to end.
To be not being to everybody being.

Alecu Ivan Ghilia

CE VOR DEVENI TOATE

Toate, da, toate, ce vor deveni

dacă

nu

le vom încălzi cu suflarea noastră ?

Spuneţi-mi de ştiţi

ce se va-ntîmpla cu mine

care

sunt dat afară

din mine

ca un rău platnic

deşi de cînd mă ştiu

am tot fost vămuit şi

pus pe fugă de peste tot

atît de gonit de ici-colo că

n-am avut răgazul să dezleg

misterul morţii

de parcă

pe-al vieţii

l-am dezlegat !

O, Doamne, ce-i nebunia asta !

Poate nu-i nici o nebunie,

de bună seamă, e doar

starea noastră de exasperare,

acest clocot alb, această îngheţare,

furişare,

surpare,

stare normală

cînd suntem gazaţi de viaţă,

protestul minţii în faţa vieţii

tot mai nebune

care nu va încăpea

niciodată în cămaşa de forţă.

Şi-atunci toate

da

toate

ce vor deveni

dacă nu le vom 

încălzi

cu suflarea noastră !

Dacă nu le vom privi !


WHAT WILL  ALL BECOME

All, yes, all, what will all become
if
we shall not
warm them with our breath ?
Tell me if you know
what will happen to me
who
I'm fired
of me
as a bad payer
though since I know me
I have been pinched and
driven out all over
so chased from here to there that
I had no time to untie
the mystery of the death
as though
the mystery of the life
I should had loosed !
Oh, God, what is this madness ?
Perhaps it is no madness,
of course, it is just
our state of exasperation,
this white ebullition, freezing,
stealth,
crumbling,
a normal state
when we are gassed by life,
the protest of the mind in front of the life
more and more crazy
that will never fit
in a straitjacket.
And than all
yes
all
what will become
if we shall not
warm them
with our breath !
I f we shall not look at them !