27.02.2012

Alexandru Macedonski


                   

PALIDĂ UMBRĂ

Palidă umbră, care mister
Unul spre altul mereu ne-atrage ?
Vrem de sub farmec a ne sustrage
Şi dăm de-aceeasi forţă de fier.
Palidă umbră, care mister ?

Fost-am vreodata îngeri frumoţi
Uniti pe-albastrul largului spaţiu ?
O voluptate fără nesaţiu
Ne face ochii mai luminoşi.
Fost-am vreodată îngeri frumoşi ?

Sau împreună ars-am în iad ?
Coboara-n suflet de-ţi aminteşte...
Al meu ce-mi spune e că iubeşte,
Şi dacă suntem îngeri ce cad
De ce n-am arde şi-aici ca şi-n iad ?

Palidă umbră, reflex bizar
În care s-află iadul şi raiul,
Cu unul arde-mi repede traiul,
Cu altul aripi urzeşte-mi iar,
Palidă umbră, reflex bizar !


PALE SHADOW

Pale shadow, what mystery
Attract us one to another ?
We want to avoid the spell
But we come upon the same iron force.
Pale shadow, what mystery ?

Were we beautiful angels
Joined in the large blue of the sky ?
An insatiable lust
Makes our eyes brighter.
Were we beautiful angels ?

Or did we burn together in hell ?
Get down in your soul and remember...
Mine says that I'm in love
And if we are fallen angels
Why not burn here as in hell ?

Pale shadow, strange reflex,
In which there are hell and heaven,
With one burn quickly my life,
Weave me wings with the other.
Pale shadow, strange reflex !

26.02.2012

Magda Isanos



CÎNT

Cînt ca privighetorile oarbe.
Nu ştiu, eu sorb cîntecul sau el mă soarbe.
Atît de sus ne-nălţăm cîteodată...
Sufletu-mi arde de-o flacară înfricoşată.

Ca rugul din care a vorbit Dumnezeu,
aşa arde sufletul meu.
Cred în zîne, în sfinţi şi-n minuni ;
prieteni, nu-mi împletiţi cununi.
Cîntecul e-n mine ca-n voi tăcerea ;
îi banuiesc uneori puterea,
însa nu ştiu nimic şi mă-nchin smerit
îngerului lîngă mine ivit.

Fă-mă sa cînt despre oameni si suferinţi,
şoptesc cu buzele reci, fierbinţi,
despre săraci, despre copii şi foame...
Şi-n mijlocul cereştii mele spaime,
întrezăresc cuvintele de foc,
cu care-ar trebui să creez lumea, s-o pun la loc.

Apoi rămîn singură. Nu ştiu nici eu
de ce mi-a vorbit din tufişul aprins Dumnezeu.


SONG

I sing like the blind nightingales.
I don't know if I sip the song or it sips me.
So high we rise sometimes.
My soul burns with a frightening flame.

Like the pyre from which God has spoken,
So my heart are burning.
I believe in fairies, in saints and miracles ;
my friends, don't knit me crowns.
The song there is inside me as the silence there is inside you.
I suspect sometimes its power,
but I know nothing and I humble prostrate
in front of the angel who came near me.

Make me sing about people and about pains,
I whisper with cold lips, hot lips,
about the poor, about children and hungry...
And in the middle of my celestial fear
I seek the words of fire
by which I should recreate the world.

Than I remain lonely. And I myself don't know
why God talked to me from the burning bush.

20.02.2012

Ilarie Voronca

                                                                                                 .

PREUMBLĂRI

Am mers amândoi de-a lungul cheiului trist.
Case mici şi albe voiau din oraşul întunecat
Să fugă ; şi ne-a durut şi pe noi tristeţea zidurilor de internat,
Cum liniştea punea, la porţile oraşului, zăvoare.
În seară, glasul tău a fost un clopoţel înăbuşit.
Mîinile tale le simţeam iar, ca pe-o melodie regăsită.
Ştiam că aceeaşi durere se ascunde după fiecare perdea cernită
Şi că în fiecare casă e-acelaşi sfîrşit.
Apoi, pe firele de melancolie ale lunii,
Plopii au cîntat o serenadă subţire.
Şi îţi aminteşti flautele uliţelor mărginaşe,
Pe care paşii noştri s-au tînguit stins, ca-ntr-o nedesluşită amintire.
Ştii şi acum sonata apelor, în care toată sfîşierea oraşului plângea ;
Şi glasul de clopot cum învăluia ca-n mătase tristeţea zidurilor plecate
... Şi sonata tăcerii...şi luminile tresărind sfios,
Aşa ca nişte note de pian în singurătate.
Îţi aminteşti toate acestea şi te dor.
Revezi copilul aprinzînd surîsul felinarelor mîhnite
Sufletul lui mic zîmbea dureros de-a lungul cheiului,
Şi ca un spin ne sîngera gîndul copilăriei depărtate şi rănite.
Vorbele noastre erau strigăte sugrumate.
Vata mîhnirilor adînc ni le înăbuşea...
... O! Îţi aminteşti ţipătul sfîşietor al trenurilor,
Era toată viaţa oraşului deznădăjduit care ţipa.
Aşa am mers prin oraşul de întuneric.
Cât de tristă serenada plopilor şi a lunii, pînă tîrziu.
Tu ai cîntat cu sufletul meu între buze ca pe-o frunză.
... Şi era atîta melodie tristă...şi-n noi atîta pustiu.



WALKS

We walked togetheralong the sad quay.
Small and white houses wanted to escape
From the dark town ; and the sadness of the walls of the boarding school hurt us too.
How the silence bolted the gates of the town.
In the evening, your voice was a braised bell.
I felt your hands again, as a found melody. 
We knew that the same pain was hiding behind every mourning curtain
And that in every house it is the same end.
Then, on the threads of the melancholy of the moon,
The poplars sang a thin serenade.
And do you remember the flutes of the peripheral lanes
On which our steps faintly wailed, as in an unclear memory.
You yet know the sonata of the waters, in which all the tearing of the town was weeping ;
And the voice of the bell wrapping as in silk the sadness of the inclined walls.
...And the song of the silence...and the lights shyly quivering,
Like some piano souns in the loneliness.
You remember these all and they hurt you.
You see the child lighting up the smile of the sad street lamps,
His little soul painfully was smiling along the quay
And like a thorn was bleeding the thought of our distant and wounded childhood.
Our words were strangled shouts.
The cotton of the sorrows deeply stifled them...
...Oh ! Do you remember the tearing screams of the trains,
It was the entire life of the hopeless little town which was crying out.
So we walked through the town of darkness.
How sad the serenade of the poplars and moon, till late.
You sang with my soul between your lips, as with a leaf.
...And it was such a sad melody...and such a desert inside us.

19.02.2012

Ana Blandiana



GENEALOGIE

Suntem visaţi de cineva
Visat la rîndul său
De altul
Care e visul unui vis
Anume.
Cuprinşi de somn
Visăm şi noi o lume
Salbatic zvîrcolită-n somn
Visînd,
Verigă fragedă suntem
În şirul fără început
Ce nu se va sfîrşi
Nicicând,
Deşi
Ar fi destul
Un singur ţipăt
Puternic doar cît să poată trezi
Pe jumătate
Primul domn
De somn,
Pe cel care doarme
La temelia lumilor
Visate.



GENEALOGY

We are dremt by somebody
Dreamt at his turn
By another one
Who is the dream of a certain
Dream.
Sarrounded by the sleep
We ourselves dream a world
Wildly writhed in the sleep
Dreaming,
We are a tender link
In the line without beginning
That never
Will end,
Although
It would be enough
One shout
Powerful as to awake
By half
The first lord
Of the sleep,
That who sleeps
At the base of the dreamt
Worlds.

18.02.2012

Panait Cerna



ÎN PEŞTERĂ

De pe tavane-ntunecate,
Tăcute lacrimi cad mereu,
Şi parcă tot sporesc din greu,
Din mari izvoare depărtate.
Şuviţe tainice de apă
Spre peşteri drum de ani străbat -
Întruna se preling şi sapă
Tavanul şubred şi-nnoptat.
Dar după ani de picurare
S-au închegat coloane pline :
Eterna bolţii lăcrămare,
În loc s-o surpe, o susţine.
Tot astfel, lacrimi nesecate
În suflete ne-au picurat,
Şi de furtuni nenumărate
Viaţa noastra-a tremurat...
Dar azi, când stau vârtejuri grele
Să ne răpună-orice avânt,
Noi trecem fără păs prin ele
Şi-aproape izbucnim în cânt.
Un suflet tânăr ne străbate
Şi ne îndeamnă către cer -
Din suferinţi abia-ndurate
Ne-am făurit armuri de fier.


IN THE CAVE

From high and dark ceilings,
Silent tears are always falling,
And they continuously are growing
From great far fountains.
Secret torrents of water
Towards the caves walk for years -
Forever they trickle and dig
The flimsy nighty ceiling.
But, after years of dropping
Full columns have risen :
The eternal tearing of the vault,
Instead of crumbling it - support.
So, ceaseless tears
Have dropped in our souls,
And for numberless tempests
Have shaken our lives...
But today, when hard whirls threaten
To destroy our enthusiasm,
We pass carelessly through them
And nearly we burst into singing.
A young soul grows inside us
And lead us towards the sky -
From sufferings just beard
We have made iron armors.

17.02.2012

Tudor Arghezi



PSALMUL DE TAINĂ

O, cea de-altadată,
Ce te-ai pierdut din drumul lumii !
Care mi-ai pus pe suflet fruntea
Şi-ai luat într-însul locul mumii,
Femeie răspîndită-n mine
Ca o mireasmă-ntr-o pădure,
Scrisă-n visare ca o slovă,
Înfiptă-n trunchiul meu : săcure.
Tu ce mi-ai prins de cîntec viaţa
Cu braţe strînse de grumaji
Şi m-ai pornit ca să mi-o caut
La tine-n palme şi-n obraji.

Pe care te-am purtat brăţară
La mîna casnică-a gîndirii.
Cu care-am năzuit alături
Sa leagăn pruncul omenirii.
Pur trandafir, bătut în cuie
De diamant, pe crucea mea
Şi care-n fiece mişcare
Pierzi cu-o petală cate-o stea.
Cămin al dorurilor mele,
Fîntîna setii-nverşunate.
Pămant făgăduit de ceruri
Cu turme, umbră şi bucate.

Tu care mi-ai schimbat cărarea
Şi mi-ai facut-o val de mare,
De-mi duce bolta-nsingurată
Dintr-o vîltoare-ntr-o vîltoare
Şi ţărmii-mi cresc în jur cît noaptea,
Pe cît talazul mi se-ntinde,
Şi ai lăsat să rătăcească
Undele mele suferinde ;
Unde ţi-s mîinile să-ntoarcă
In aer căile luminii ?
Unde sunt degetele tale
Să-mi caute-n cunună spinii ?
Si şoldul tău culcat în iarbă,
Pe care plantele-l cuprind
Şi-ascultă-n sînul tău suspinul
Iubirii, cucerit murind ?

Tu ce-nfiori pe şesuri plopii
Cînd treci, din creştet la picioare
Şi prinzi de tot ce te-ntîlneşte
O plasă caldă de răcoare.
Tu ce scrutezi, scoţîndu-ţi sînii
Pe jumatate din veşminte
Ca sa-i sărute focul gurii,
Cuprinşi de mîini cu luare-aminte,
Pustia vremii, străbătută
De şoimi de scrum şi de nisip,
Cărora vîntul le-mprumută
O-nfăţişare fără chip ;

Tu te-ai pierdut în drumul lumii
Ca o săgeată fără ţintă
Şi frumuseţea ta facută
Pare-a fi fost ca să mă mintă.
Dar fiindcă n-ai putut răpune
Destinul ce-ţi pîndi făptura
Şi n-ai ştiut a-i scoate-n cale
Şi-al prăvăli de moarte, ura ;

Ridica-ţi din pămînt urechea,
În ora nopţii cînd te chem,
Ca să auzi, o ! neuitată,
Neiertătorul meu blestem.




THE SECRET PSALM

Oh, woman of the old times,
Who has lost yourself in the way of the world !
Who has put your forehead on my soul
And taken the place of my mother ;
Woman spread inside me
Like a fragrance in the woods,
Written in my dream like a letter,
Thrust in my trunk like an axe.
You who has tied my life to the song,
With your arms around my neck
And made me look for it
In your palms and cheeks.

Whom I  wore like a bracelet
At the home hand of my thought,
With whom I hoped together
To swing the baby of the world.
Pure rose, fastened with nails
Of diamond, on my cross
And who with every your move
With every petal lose a star.
Home of my yearnings,
Fountain of my unquenched thirst,
Land promised by the heavens
With harvest, shadow and flocks.

You who has changed my way
And made it a sea wave,
Which drives my solitary vault
From a whirl to another,
And my shores grow as big as the night 
As large as my wave is spreading,
You has let wander
My suffering waters .
Where are your hands to turn
In the air the paths of the light ?
Where are your fingers
To seek for the thorns in my crown ?
And your hip lied in the grass,
Caught by the plants
Which listen your sigh
Of love, won by you dying ?

You who thrill the poplars in the plain 
When you pass, from top to toe,
And tie to everything you meet
A warm web of freshness.
You who seek, bringing out half
Your breast from your cloths
To be kissed by the fire of my mouth,
Caught carefully by my hands,
For the desert of the time, crossed
By the hawks of ashes and sand
To which the wind lends appearance.

You has lost yourself in the way of the world
Like an aimless arrow 
And your beauty seemed
To have been made to lie me.
Because you could not defeat
The destiny that was watching for you
And did not know to show to it
Your hatred and throw it down ;

Raise up your ear from the earth
In the night hour when I call you,
To hear, oh ! unforgotten woman
My unforgiving curse.

16.02.2012

George Topârceanu



PĂINJINIŞ

În plasa gîndurilor mele de lumină
Ţi-am prins imaginea : o viespe
Subţire-n mijloc, ageră şi fină.
O adiere poate s-o desprindă
Din luminosul ei hamac,
Să cadă ca o floare pe faţa unui lac,
Să-i tulbure metalica oglindă...
E seară...Plopii înşiraţi în zare
Se sting departe -
Văpăi de umbră, facle funerare
La căpătâiul zilei moarte...
De ce să-mi stai zadarnic împotrivă ?
Rămîi a mea...
O, nu te zbate, dulcea mea captivă, -
Reţeaua fină s-ar cutremura
Şi fiecare fir întins prea tare
Mă doare.
Că le-am urzit - păianjen solitar -
Nu din argintul razelor de lună,
Ci din fiorul unui vis bizar
Pe care Noaptea mi-l aduce-n dar
Ca să-l trăim o clipă împreună.



SPIDERWEB

In the web of my thoughts of light
I caught your image : a thin
agile and delicate wasp.
A breath can tear off her
From the bright hammock,
To fall like a flower on the surface of a lake,
To stir its metallic mirror.
It's evening - the poplars aligned at the horizon
Are extinguishing far -
Flames of shadows - funeral torch
At the head of the dying day.
Why are you always resisting me ?
Stay mine...
Oh, don't struggle, my sweet prisoner,
The slender web would shake
And every thread too much stretched
Would do me harm...
Because I weave them - solitary spider -
Not by the moonbeams silver,
But by the thrill of a strange dream
That Night offer me
To live it for a moment together.

15.02.2012

George Bacovia



LARGO

Muzica sonoriza orice atom...
Dor de tine si de altă lume,
Dor...
Plana
Durere fără nume
Pe om...
Toţi se gîndeau la viaţa lor,
La dispariţia lor...
Muzica sentimentaliza
Obositor, -
Dor de tine şi de altă lume,
Dor...
Muzica sonoriza orice atom...


LARGO

Music was rendering sonorous every atom...
Missing you and another world,
Missing...
A nameless pain
It was soaring
On people...
Everybody were thinking at their lifes,
At their disappearing...
Music was tiresomly
Sentimentalizing, -
Missing you and another world,
Missing...
Music was rendering sonorous every atom...

14.02.2012

Alexandru Phillipide



CÎNTEC DE AMIAZĂ

S-adună-n tine timpul şi stă, nesocotit,
Ca mii de orologii de veacuri neîntoarse.
E prea tîrziu şi-atîtea cuvinte s-au rostit,
Uscate-n foc de patimi şi-n iad de gînduri arse !

Te-ajungi pe tine însuţi din urmă şi te vezi,
În locul dimineţii de-azur de-odinioară,
În limpezimea unei statornice amiezi
Cu zări strălucitoare şi cer uscat de vară.

Întors în tine însuţi, ce tristă nălucire !
Te simţi chemat din umbră de triste voci şi mîini ;
Şi visurile tale clipesc în amintire
Ca stelele văzute în funduri de fîntîni.

Au fost acele visuri închipuiri nătînge,
Un paradis de vorbe, fantasme fără grai,
Un zbor de nori albaştri plutind pe-un cer de sînge
Sau numai nişte biete armuri de mucegai ?

Străine-ţi par acuma rimate spovedanii,
Visări întortocheate, dorinţi fără ecou,
Şi-atîtea stele moarte pe care le rod anii...
În giulgiul lor de clipe le-nvăluie din nou.

Cu cît te vezi în apa trecutului mai rar,
Cu-atît amiaza clară mai mult te va cuprinde
Şi pînă la amurgul suprem şi funerar
Cristalul ei pe suflet mereu se va întinde.

Vrăjitoresc deliciu, din praf de stele moarte
Să făureşti o nouă armură pentru gînd !
Dă drumu-n tine vremii, zăgazurile-s sparte :
Tîrziu nu-i niciodată şi totu-i prea curînd.


SONG OF AFTERNOON

The time gathers inside you and isn't counted,
Like thousand clocks not winded up by centuries.
It's too late and so many words were told,
Dried in the fire of passions and in the hell of burned thoughts !

You reach yourself and see you,
Instead of the blue morning of once,
In the clarity of a lasting afternoon
With bright horrizon and dry sky of summer.

Reversed inside you, what a sad illusion !
You feel you are called by thousand voices and hands;
And your dreams are twinkling in your memory
Like stars which are seen in bottom of the fountain.

Were those dreams some silly illusions,
A paradise of words, voiceless ghosts,
A flight of blue clouds on a sky of blood,
Or only some poor musty armours ?

Your conffesions seem strenger to you now,
Winding dreams, unshared desires,
And so many dead stars that the years gnow ...
In their shroud of moments they wrap you again.

More seldom you see yourself in the water of the past,
More the clear afternoon will wrap you
And till the supreme and funerary twilight,
Its crystal on your soul always will spread.

Witched delice, from dust of stars just dead
To make a new armour for your thought !
Let the time to come inside, the dams are broken :
Never it's too late and all is too soon.

13.02.2012

Marin Sorescu



SĂGEATA

Rănitul s-ar fi rătăcit 
În padure
Dacă nu s-ar fi ţinut după săgeată.

Săgeata 
Îi ieşise mai mult de jumătate
Prin piept 
Şi-i arăta calea.

Săgeata 
Îl lovise din spate. 
Îi strapunsese pieptul 
Şi vîrful ei însîngerat 
Îi arăta calea.

Un noroc - un mare noroc
Să ai o săgeată indicatoare
În padure.

Rănitul ştia că de-acum nu se mai poate rătăci 
Şi că nu mai e departe.


THE ARROW

The wounded man would have lost himself
In the forest
If he wouldn't have followed
The arrow.

The arrow
That had come half
Through his chest
Pointed the way for him.

The arrow
That had struck him from behind
Had pierced his chest
And its bloody tip
Shaw the path.

What a luck - a great luck
To have an indicative arrow
In the forrest.

The wounded man knew that from now he cannot get lost
And he's not far.

12.02.2012

Emil Botta



FANTASMAGORIA

Stele ascunse în telescop
întoarceţi-vă-n cer.
Douăzeci de ani astronomul miop
o să vă caute ca pe mioare un oier.
Priviri, la matcă vă-nturnaţi
ca ploaia, ca izvoarele.
Orbul care v-a pierdut, cere să-i redaţi
luna şi soarele.
Melci, reintraţi în cocioabe,
cenuşă, revino în focuri şi-n vetre,
copaci, întoarceşi-vă în muguri, în boabe
şi voi, oameni, în pietre.


FANTASMAGORY

Stars hidden in the telescope
return to the sky.
Twenty years a myopic astronomer
will look for you like a shepard for the sheeps.

Looks, return at your bed
as the rain do, as the springs.
The blind man who has lost you, asks you to give him back
the moon and the sun.

Snails, go back into the shacks,
ashes, come back into the fire and fireplaces,
trees, return in the buds, in the grains
and you, people, in the stones.

11.02.2012

Ştefan Augustin Doinaş




SEQUOIA

Rugaciune-nverzind în lumina de aur,
ca printr-un trunchi de sequoia te caut. Nicicînd
n-au avut întîmplările crengi mai curate,
nici ora frunzişul mai des.

Obiceiul stelar al suirii pe boltă
ani indelungi l-am deprins. Ca pe un vis urmărind
un alt vis, suprimînd accidentele zării,
primeşte-mă, frunzaă de sus !
 
Însa ce cînta-n vîrf, dacă nu rădăcina ?
Legea ţărînii, cu mult mai suavă aici,
e aceeaşi : copacul invers ne respiră
solemn, arde-odată cu noi.
 
Întamplari care nu sîngerează roteşte
fruntea fibroasă la cumpăna marilor crengi.
Într-o climă uimită, atingem cu mîna
un timp care nu mai e timp,

ci fiinţa ingenuă, har al prezenţei.
Tot ce mistuie-n foşnet, tribut confirmînd
horoscopul căderii, e numai o formă
a trecerii noastre prin foc.

Sub cupola - ce salturi mortale de îngeri
poartă sequoia ! Zburînd ne-ntîlnim, fulgerăm,
ne desprindem, şi suntem chiar muzica lumii,
cînd stele - geloasele - tac.


SEQUOIA

A prey growing green in the light of gold,
as in a sequoia trunk I look for you.Never
the events had such pure branches,
nor the hour a thicker leafage.

The stellar habit of rising on the vault
I learnt for long years. As a dream fallowing
another dream, quelling the incidents of the horizon,
receive me, upper leaf !

But what is singing on top, if not the root ?
The low of the dust, suaver here,
it's the same : the reversed tree solemnly
breathes us, burns with us.

Bloodless events the fibrous forehead
rounds at the cross of the big branches.
In an amazed climate, we touch with our hends
a time that isn't time anymore,

but an ingenuous creature, grace of the presence.
All it waste in its rustle, as a tribute to
the horoscope of the fall, it's only a form
of our passing through the fire.

Under the cupola - what mortal bounds of angels
the sequoia holds ! Flying we meet , lighten,
detach, and we are the very music of the world,
when stars - the jealous - are silent.

10.02.2012

Ana Blandiana



DE CE NU M-AŞ ÎNTOARCE PRINTRE POMI ?

De ce nu m-aş întoarce printre pomi,
Printre arbori chirciţi de vîntul fierbinte,
Printre stoluri de frunze
Care ţipă ca păsările,
Printre frunzele aproape nebune,
Amestecate în hoardele pescăruşilor
Şi pornite la pradă ;
De ce nu m-aş întoarce
Pe plaja răscolită de vânt,
Printre icre uscate şi putrede alge
Unde mă pot rostogoli plîngînd
Frunzelor, păsărilor, peştilor,
Predîndu-mă hohotitoare,
Sub soarele aspru,
Prin zăpada sărată.
Unde mă vezi să mă laşi.
O, mare,
Trupul meu poate să-şi nască urmaşi,
Sufletul meu niciodată.


WHY SHOULDN'T I COME BACK AMONG THE TREES ?

Why shouldn't I return among the trees,
Among the trees crouched by the hot wind,
Among the flocks of leafs
That cry like birds,
Among the leafs almost mad,
Mixed among the seagulls
And went to prey ;
Why shouldn't I return on the beach stirred by the wind,
Among dry roe and rotten see weeds,
Where I can roll crying
To the leafs, to the birds, to the fishes,
Surrender roaring,
Under the rough sun,
Through the salty snow.
Where you see me, let me.
O, sea,
My body can give birth to descendants,
My soul never.

09.02.2012

Nichita Stănescu



CU O UŞOARĂ NOSTALGIE

Cu cît se-nsera peste arborii rari,
cu atît începeau să lumineze mai tare
inimile noastre de hoinari,
căutătorii pietrei filozofale.

Totul trebuia să se transforme în aur,
absolut totul :
cuvintele tale, privirile tale, aerul
prin care pluteam, sau treceam de-a-notul.

Clipele erau mari ca nişte lacuri
de cîmpie,
şi noi nu mai conteneam traversîndu-le.
Ora îşi punea o coroană de nori, liliachie.
Ţi-aduci aminte suflete de-atunci, tu, gîndule ?


WITH A GENTLE NOSTALGIA

The more the evening was falling over the scarce trees
the more our hearts of vagabonds
began to light more
looking for the philosopher's stone.

Everything had to change in gold,
absolutely everything :
your wards, your looks, the air
we were soaring through, we were swimming through.

The moments were great like
plain lakes,
and we didn't stop to cross them anymore.
The hour put a crown of clouds, lilac-coloured.
Do you remember my soul of than,you, thought ?

08.02.2012

Ion Caraion



SÎNGE UITAT

Nu e bărbăteşte să plîngi,
dar toate graiurile le-am uitat.
După ce devii mut,
se-ntîmplă silabe
într-adevăr cu-adevărat.
Şi e sîmbătă.
Şi păsările lor verzi
picură lacrimi pe-un sînge uitat.


FORGOTTEN BLOOD

It isn't manly to weep
but I forgot all the languages.
When you become dumb,
it happens syllables true indeed.
And it's Saturday.
And their green birds
drop tears on a forgotten blood.

07.02.2012

Ion Vinea


VELUT SOMNIA

Ascult pămîntul, arborii, pietrele,
drumul arcuit în tăcere
printre avîntul izvoarelor,
sub ţărmii fără paşi ai stelelor.

Ascult vîntul, greierii, singurătatea
pînă-n de rouă porţile aurorii,
o umbră noaptea, ziua o fantomă
fără de înţeles lunecînd şi de urmă.

De faţă veşnic între loc şi oră,
martor - al cui ? între ceilalţi şi nimeni,
ce nume port eu dincolo de mine,
ce frunte ridic în ochii luminii ?

Sunetul, raza, zbuciumul şi visul
sporesc vedenia de mine însumi
în privirea de apă a trecutului
cu treptele pe fund ale mormintelor.
Îmi trec pe chip degetele ca pe o mască,
întreb soarta ca orbii vidul,
greu tac pierderile şi amintirile, -
la creştetul lor fumegă cuvintele.


VELUT SOMNIA

I listen to the earth, to the trees, to the stones,
the road bended in silence
through the rising of the springs,
under the desert shores of the stars.

I listen the wind, the crickets, the loneliness,
till the down open their doors,
a shadow the night, the day a ghost
meanlessly and without a trace sliping.

Always present between the place and the hour,
testimony - whose ? between the others and nobody,
what name have I beyond me,
what forehead do I rise in the light ?

The sound, the ray, the struggling and the dream
increases my illusion
in the water look of the past
with the steps on the bottom of the graves.

I pass my fingers over my face as over a mask,
I ask the destiny as the blind men ask the void,
the losses and the memories are silent -
the words are smoking at their head.

06.02.2012

Ion Minulescu


DRUM CRUCIAL

Pe scara sufletului meu
M-am întîlnit cu bunul Dumnezeu -
Eu coboram mîhnit din conştiinţa mea,
Iar El urca surîzător spre ea !...

Şi ne-am oprit la jumătatea scării
Încrucişîndu-ne în clipa-ntîmpinării
Săgeţile perechilor de ochi, ca de-obicei -
Ah ! ochii lui cum semănau cu ochii mei !

Pe scara sufletului meu
M-am întîlnit din nou cu Dumnezeu -
El cobora solemn din conştiinţa mea,
Iar eu urcam surîzător spre ea !


CRUCIAL WAY

On the stairway of my soul
I have met the good God -
I was sadly descending  from my conscience
And He was smiling ascending to it !...

And we stopped at half way
Crossing in the moment of meeting
The arrows of our eyes, as always -
Oh ! how much His eyes resembled mine !

On the stairway of my soul
I have met God again -
He was solemnly descending from my conscience
And I was smiling ascending to it !

05.02.2012

Ilinca Bernea

                                                                     

METAMORFOZE

Sunt printre cei care s-au strecurat ilicit în lume, care subzistă ilicit
Sunt prea lungă sau prea oblică sau prea concavă ca să încap în pielea asta umană
Malaxorul de suflete n-a reuşit să scoată din mine un bun cetăţean

Fratele meu s-a preschimbat într-un bolovan
Iubitul meu într-o stea îngheţată
Prietenii mei s-au transformat în adulţi
Mama mea a devenit bărbat

Doar eu am rămas neschimbată
mi-am păstrat intacte
neputinţele
fricile
îndoielile
tristele obiceiuri
deprinse din copilărie.

Cîteva rămăşiţe dintr-o substanţă lirică dispărută
îmi alterează gîndirea.

Aşa se explică

Cum de sunt compatibilă doar cu singurătatea
şi cu lumina ascunsă doar în sinea lucrurilor
pe care numai eu o văd.




METAMORPHOSES

I am among those who have illegally slipped  into the world, who illegally subsist
I am too long or too oblique or too concave to find room in this human skin
The mixer of souls failed to make a good citizen of me

My brother has turned into a rock
My boyfriend into a frozen star
My friends became adults
My mother became a man

Only I have remained unchanged
I kept intact
my weaknesses
my fears
my doubts
my sad habits
learned in my childhood

Some remains of a disappeared lyrical substance
spoils my thinking

That explains

Why I am compatible only with the loneliness
and with the light hidden only inside the things
and which is seen only by me.

04.02.2012

Ştefan Augustin Doinaş




ASTĂZI NE DESPĂRŢIM

Astăzi nu mai cîntăm, nu mai zîmbim.
Stînd la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.
Totul e atît de firesc în tăcerea noastră.
Fiecare ne spunem : - Aşa trebuie să fie...
Alături, umbra albastră
pentru adevăruri gîndite stă mărturie.
Nu peste mult tu vei fi azurul din mări,
eu voi fi pămîntul cu toate păcatele.
Păsări mari te vor căuta prin zări
ducînd în guşă mireasma, bucatele.
Oamenii vor crede ca suntem duşmani.
Între noi lumea va sta nemişcată
ca o pădure de sute de ani
plină de fiare cu blană vărgată.
Nimeni nu va şti ca suntem tot atît de aproape
şi că, seara, sufletul meu,
ca ţărmul care se modelează din ape,
ia forma uitată a trupului tău...
Astăzi nu ne sărutam, nu ne dorim.
Stînd la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au desparţit apele de uscat.
Nu peste mult tu vei fi cerul răsfrînt,
eu voi fi soarele negru, pămîntul.
Nu peste mult are să bată vînt.
Nu peste mult are să bată vîntul...


TODAY WE SEPARATE

Today we sing no more, smile no more.
Standing at the beginning of charmed season,
today we separate
as the waters separated from earth.
All is so natural in our silence.
Each of us tell to itself : - So must be...
Close to us, the blue shadow
is a witness for thought truths.
Soon you will be the azure from the seas,
I shall be the earth with all the sins.
Big birds will look for you at the horizon,
carrying in their crop the scent, the foods.
People will think we are enemies.
Between us the world will stand motionless
like a forest of hundreds of years
full of strip-furred beasts.
Nobody will know that we are close as always,
and, in the evening, my soul,
like the shore that shapes itself from the waters,
takes the forgotten shape of your body.
Today we don't kiss, we don't want each other.
Standing at the beginning of charmed season,
today we separate
as the waters separated from earth.
Soon you will be the reflected sky,
I shall be the black sun, the earth.
Soon a wind will blow .
Soon the wind will blow.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...