Eusebiu Camilar

CREANGA INIMII

Cînd alte universuri mă cheamă sau le chem,

De-o nostalgie cruntă adînc oftez şi gem,

Căci ştiu atît de bine că din acelaşi lut

Şi trupul meu şi Calea Lactee s-au făcut,

Că din aceeaşi piatră cîndva a scăpărat

Luceafărul de ziuă şi ochiul meu curat,

Şi nici măcar o clipă eu nu mă mir că pot

Să ţin pe creanga asta şi universul tot...

Îl port pe creanga asta întinsă uşurel,

Cum port lumina lunii în piatra de inel,

Şi pare universul imens şi uimitor,

Adeseori ca bucla iubitei de uşor,

Şi-l simt pîn' la durere şi imn, adese, cînd

Cumplit mi se apasă pe creanga lăcrimînd.

THE BRANCH OF THE HEART

When other universes call me or I call them,

Of a terrible longing I deeply sigh and moan,

Because I know well that of the same clay

Are made my body and the Milky Way,

That of the same stone they have lightened once

The Morning Star and my clear eye.

And neither a moment I do not wonder that I can

To keep on this branch the entire universe...

I carry it on this  branch slowly hold

As I carry the moon light in my ring stone.

And seems the boundless and amazing universe

As light as my love lady's curl,

And often I feel it as far as pain and hymn,

when terribly it press on my weeping branch.