30.04.2013

Emil Botta



SURPRIZĂ

Uşa tainelor se deschide tiptil
şi vine, iată, Întunecatul April.
Perlele nopţii dorm în cer ca-ntr-o scoică,
vorbeşte încet, să nu le deştepţi, doică.

Tu lună, a cerbilor, a singuratecilor mumă
pe muntele Slăvilor du-mă.
Tu nour ia-mă în braţele tale
şi pogoară-mă-n vale.

Voi ape tăcute clătiţi-mă,
voi ierburi ca un val înveliţi-mă.
Noapte, de furia Întunecatului mă tem.
Noapte, pavăza mea, auzi cum te chem.



SORPRESA

La porta dei segretti si apre lentamente
e viene, ecco, lo Scuro Aprile.
Le perle della notte dormono nel ciel come in una conchiglia,
parla piu piano, per non destarle, balia.

Tu luna, dei cervi, dei solitari la mamma
nella  montagna delle Glorie portami.
Tu nuvola prendimi per le tue braccia
e portami giu nella valatta.

Voi silenziose acque risciacquatemi,
voi erbe come un'onda copritemi.
Notte, della rabbia dello Scuro ho paura.
Notte, mio scudo, senti come ti chiamo.



SURPRISE

The gate of the secrets slowly is opening
and is coming, here, the Dark April.
The pearls of the night are sleeping in the heaven as in a shell,
speak softly, for not aweaking them, nurse.

You, moon of the deers,  mother of the lonely 
in the mountain of the Glories drive me.
You cloud hold me in your arms
and take me down in the valley.

You silent waters rinse me,
you herbs, like a wave cover me.
Night, of the anger of the Dark I fear.
Night, my shield, listen to me.

29.04.2013

Lucian Blaga



MUNTE VRAJIT

Intru în munte. O poartă de piatră
încet s-a deschis. Gînd, vis şi punte mă saltă.
Ce vinete lacuri! Ce vreme înaltă!
Din ferigă vulpea de aur mă latră.

Jivine mai sfinte-mi ling mîinile: stranii,
vrajite, cu ochii întorşi se strecoară,
Cu zumzet prin somnul cristalelor zboară
albinele morţii, şi anii. Şi anii.



MONTAGNA STREGATA

Entro nella montagna. Una porta di pietra
lentamente si e aperta. Pensiero, sogno e ponte mi saltano.
Che lividi laghi! Che tempo alto!
Dalle felci la volpe d'oro mi sta abbaiando.

Bestie piu sacre leccano le mie mani: strane,
stregate, con gli occhi indietro s'insinuano.
Ronzando attraverso il sonno dei cristalli volano
le api della morte, e gli anni. E gli anni.



BEWITCHED MOUNTAIN

I enter into the mountain. A gate of stone
slowly has opened. Thought, dream and bridge raise me.
What gray lakes! What high time!
From the ferns the golden fox is barking.

Beasts more sacred lick my hands: strange,
bewitched, with their eyes back are sliping.
Humming through the sleep of the crystals are flying
the bees of the death, and the years. And the years.


28.04.2013

Ion Pillat



DE-O FI SĂ FIE RAIUL

De-o fi să fie raiul, să fie un zăvoi
Cu sălciile-n muguri şi ierburile moi,
Cu miei priori - tot îngeri albi, plăpînzi şi goi -
Şi apa pe sub ramuri să cînte ca un roi
De-albine nevăzute ce cată miere-n flori.
De-o fi să fie raiul, să fie-un lan de grîu,
În vîntul dimineţii să mişte ca un rîu,
În soarele de-amiază să ardă aur greu,
Să intre-n ei arhangheli cu secera la brîu,
Şi umbra lor albastră să dăinuie tîrziu.
De-o fi să fie raiul, să fie-un deal cu vii,
Cu prune cum e bruma şi mere arămii,
Deasupra lor să zboare cu frunza cea dintîi
Un stol de păsări albe vîslind prin zări pustii,
Ţipînd a toamnă lungă ca dorul meu să ştii.

De-o fi să fie raiul, să fie-un cîmp de nea,
Să scînteie zăpada aprinsă stea cu stea
Şi zurgălăi de sănii să sune - cum suna
În ţara mea, pe vremuri, copilăria mea,
Cînd toată tinereţea, iubire, te-aştepta.



SE FOSSE IL PARADISO

Se fosse il paradiso, che sia un boschetto
Con le salici germogliare e  sofifce erba,
Con piccoli agnelli - angeli deboli e nudi - 
E l'acqua sotto i rami cantare come una sciame
di invisibili api che stanno cercando il miele tra i fiori,
Se fosse il paradiso, che sia un seminato,
Nel vento del mattino che ondeggi come una riva,
Nel sole del pomeriggio che bruci come oro,
Che entrano gli arcangeli con le falce alla vita,
E la loro ombra azzurra indugi fino tardi.
Se fosse il paradiso, che sia un colle con le vigne,
Con prugne brinate e mele color rame.
Sopra di lui che voli con la prima foglia
Uno stormo d'uccelli bianchi remando all'orizzonte,
Strillando nell'autuno perche tu sappia la mia brama.

Se fosse il paradiso, che sia un campo di neve
Che splendi accesa stella per stella 
E campanelli suonino come suonava
Nel mio paese una volta la mia infanzia
Quando la mia gioventu, amore, t'aspettava.



IF THE PARADISE SHOULD BE

If the paradise should be, let be a coppice
With the willows into buds and soft herbs,
With little lambs - weak and nacked angels -
And the water under the branches let sing like a swarm
Of invisible bees which are searching for the honey in the flowers.
If the paradise should be, let be a wheat field,
In the wind of morning let move as a river,
In the sun of the noon let burn like heavy gold,
Let archangels enter with the sickle at their waist
And their blue shadow let  last until it is late.
If the paradise should be, let be a hill with vineyards,
With greysh plums and copper-colored apples.
Above it let fly with the first leaf
A flock of white birds rowing at the horizon,
Screaming in the autumn to let you know my yearning.

If the paradise should be, let be a field of snow,
Let it shine burning star by star
And sledge bells let ring as it used to ring
Once in my country in my childhood,
When my youth, love, for you was waiting.

27.04.2013

Otilia Cazimir




SUB IARBA CÎMPULUI

Am pus să moară-n umbră, într-o carte
Pe care-o  ştiu cuvînt după cuvînt,
Petale vii şi tinere de flori, -
Să-mi mai aduc aminte uneori
De cei plecaţi departe,
De cei ce nu mai sunt.

Şi răsfoind cu mîini şovăitoare,
Într-un tîrziu, de dorul nimănui,
Din cartea veche-mi cade-o floare.

Suntem mereu tot mai puţini sub soare,
Şi tot mai mulţi sub iarba cîmpului.



SOTTO L'ERBA DEL CAMPO

Ho messo a morire nell'ombra, in un libro
Che so parola per parola,
Petali vivi e giovani di fiori, -
Per ricordarmi qualche volta
Di quelli andati via molto fa,
Di quelli che non ci sono piu.

E sfogliando con esitanti  mani,
A ore tarde, per la nostalgia di nessun,
Dal vecchio libro cade un fiore.

Ci siamo sempre pochi sotto il sole,
E sempre molti sotto l'erba delle zolle. 



UNDER THE GRASS OF THE FIELD

I have put to die in the shadow, in a book
Which I know by heart,
Living and young petals of flowers, -
For reminding me sometimes
Of those passed away long time ago,
Of those who are no more.

And turning over with hesitating hands,
Late in the day, for nobody's longing,
From the old book a flower is falling.

We are fewer and fewer under the sun,
And more and more under the grass of the field.


25.04.2013

Alecu Ivan Ghilia



ELEGIE

Am plîns pentru toţi spinii
pentru mine-am
plîns cel mai puţin.
M-am zbătut s-ajung la inima primului trecător,
la inima mea n-am ajuns niciodată.
Să mă-nteb acum
de ce-mi sunt
atît de străin
de vreme ce toate-n jur
îmi sunt atît de familiare?
Am umblat cuminte pe pămînt,
să nu mă simtă nici pietrele,
să nu le provoc o suferinţă în plus.
Atît de cuminte că
umbra
se ruga de mine
să-i dau voie
să se mişte ea
în locul meu.
Rudele plecate
prietenii asfinţiţi
prin plimbările lor de Seară
bătătoresc cărări fumurii în mine.
Oricît vreau să-i uit
să-i ascund
prin mîlurile din afund
îi simt bolborosind ca un prund
sunt prundişul măruntului meu trecut
mîinile dragi ce revin din neant
cu gesturi necunoscute
ce-mi ating sufletul.



ELEGIA

Ho pianto per tutte le spine
per me ho
pianto meno.
Ho lottato di raggiungere il cuore del primo passante,
il mio cuore non lo raggiunto mai.
Chiedermi adesso
perche mi sono
tanto straniero
mentre tutte le cose intorno a me
mi sono cosi familiari?
Ho camminato quietamente per la terra,
che non mi sentissero neanche i sassi
per non provocarli un dolore in piu.
Cosi quieto che
la mia ombra
mi pregava
permetterle
di muoversi essa
invece di me.
I parenti andati via
gli amici tramontati
per le loro passeggiate di Sera
aprono griggi sentieri dentro di me.
Tanto li voglio dimenticare
nascondere
tra le melme nel profondo
tanto li sento gorgogliare come ghiaia
sono la ghiaia del mio minuto passato
i cari mani che tornano dal Nulla
con gesti sconosciuti
che mi toccano l'anima.



ELEGY

I have wept for all the thorns
for me I have
wept least.
I have struggled  to reach the heart of the first passer-by,
my heart I have never reached.
To wonder now
why am I
so strange to me
while all the things around me
are so familiar to me?
I have walked quietly on the earth,
in order that the stones do not feel me,
for not provoking them a new suffering.
So quiet that
my shadow
beg me
to allow it
to move
instead me.
The passed away relatives
the set down friends
through their Evening walks
are stamping down grey paths inside me.
The more I want to forget them
hide them
among the muds in the depth
the more I feel them bublling like a gravel
they are the gravel of my little past
the beloved hands that come back from the Void
with unknown gestures
touching my soul.


24.04.2013

Geo Dumitrescu



DAR EU SPUN MEREU...

"Şi uite-aşa - zicea domnu-nvăţător -
discutînd, iese adevărul!"...
Şi discutam, şi ziceam, şi vorbeam,
şi eu ziceam dacă, şi tu spuneai poate,
şi el zicea cît de cît. Şi-apoi
a mai zis cineva ceva, un cuvînt tremurat,
ori un cuvînt obligatoriu,
mîine, ori pîine, sau aşa ceva...
Şi toţi ne uitam în pămînt, într-un punct
de unde, împingînd uşor cîţiva bulgări mărunţi,
urma să se ivească un colţ roşcat-verzui,
apoi un lujer subţire,
care nu trebuia să depună niciun efort
spre anflori, pe loc, sub ochii noştri...

Şi discutam mereu, şi ziceam, şi vorbeam -
"dar fiţi atenţi!" - spunea domnu-nvăţător -
"trebuie să stăm la o distanşă egală
de lucruri, de nu şi de da!" -
ţi eu ziceam oare, şi tu spuneai însă,
şi el zicea una-alta, şi vorbele
se-mbrînceau unele pe altele,
şi ardeau enorme iluzii şi gînduri mănoase
iluminînd pînă departe, astfel că
discuţia părea lîncedă şi fără picioare
şi tocmai de aceea apăru, ca un strigăt puternic,
nevoia mişcării, risipindu-ne
într-un umblet înfrigurat, în zigzag,
cu ochii deschişi, cu ochii-n pămînt, căutînd...

Şi eu spuneam totuşi, şi tu spuneai parcă,
şi mai căzu un cuvînt tremurat, ori
un cuvînt de taină, îndoială, sau aşa ceva...
Şi umblu de-atunci mereu cu ochii-n pămînt,
ca nu cumva să calc floarea ascunsă,
şi sfredelesc cu privirea toate pietrele
şi le-azvîrl din drum, dar sub ele
sunt rîme şi viermi lucioşi
şi gîngănii păroase, cu mii de picioare -
şi altfel nu mai umblu, decît cu ochii în jos,
puţin adus de spate, cu băgare de seamă,
căutînd...

Şi cine nu ştie, mă crede năuc
şi gîrbov, ori poate chiar înfrînt...
Dar eu spun mereu totuşi, şi pe tine
veşnic te-aud zicînd poate,
şi el zice într-una oare...



MA IO DICO SEMPRE...

"E cosi - diceva il signor maestro -
discutando, apparisce la verita!"
E discutevamo, e parlavamo,
e io dicevo se, e tu dicevi forse,
e lui diceva alquanto. E poi 
qualcuno ha detto qualcosa, una parola tremante,
oppure una parola obbligatoria,
domani, o pane, o una cosa simile...
E tutti guardavamo alla terra, in un punto
da dove, spingendo leggermente alcune piccole zolle,
doveva sorgere un pezzo rossastro-verdastro,
poi un gambo sottile,
che non doveva fare nessun sforzo
per fiorire, imediatamente, sotto i nostri occhi....

E discutevamo sempre, e parlavamo -
" ma, state attenti!" - diceva il signor maestro -
" dobbiamo restar a una uguale lontananza
dalle cose, dal no e dal si!" -
e io dicevo forse, e tu dicevi purtroppo,
e lui diceva l'uno l'altro, e le parole
si spingevano l'una l'altra,
e ardevano enormi illusioni e fertili pensieri
illuminando fino lontano, sicche
la discussione sembrava languida e senza fondamento
e percio e apparso, come un forte grido,
il bisogno del movimento, disperdendoci
in un frenetico cammino, a zgzag,
con gli occhi aperti, con lo sguardo alla terra, cercando...

E io dicevo pero, e tu dicevi forse,
e cade ancora una parola tremante, oppure
una parola segretta, dubbio, o una cosa di simile...
E da allora cammino sempre con lo sguardo alla terra,
per non schiacciare il fiore nascosto,
e trivellisco con il mio sguardo tutti i sassi
e li butto via, ma sotto di loro
ci sono soltanto dei lucidi vermi
ed insetti pelosi, dai mille piedi -
e altro non cammino piu, ma con lo sguardo alla terra,
un poco chinato, attentamente,
cercando...

E chi non lo sa, mi ritiene sbalordito
e curvo, o forse anche vinto...
Ma io dico sempre eppure, e te
sempre ti sento dire forse,
e lui dice sempre puo darsi...



BUT  I  ALWAYS USED TO  SAY...

" And so - mister teacher saied -
discussing , the truth gets out!"...
And we used to discuss, and talk and speak,
and I used to say if, and you used to say maybe,
and he used to say quite. And then
somebody saied something too, a trembling word,
or a compulsory word,
tomorrow, or bread, or something...
And we all used to look at the ground, in a point
from which,easily pushing some small balls of earth,
it had to come out a reddish-greenish sprout,
then a thin stem,
which had not to make any effort
to bloom, suddenly, under our eyes...

And we always used to discuss, and talk, and speak -
" but, be careful!"- mister teacher saied -
" we must stay at a equal distance
from the things, from no and from yes!" -
and I used to say it is possible, and you used to say but,
and he used to say all kinds of things, and the words
were pushing one another,
and were burning great illusions and fruitful thoughts,
lighting far away, so that
the discussion seemed languid and unbased
and therefore it appeared , like a powerful calling,
the need of movement, scattering us
in a frantic walk, in zigzag,
with our eyes open, with our eyes down, searching for...

And I used to say although, and you used to say it seems so,
and it fell a trembling word, or
a secret word, doubt, or something...
And since then I always walk looking at the ground,
not to crush the hidden flower,
and I pierce with my eyes every stone
and I throw them away, but under them
there are glossy worms
and hirsute thousand-leged bugs -
and I do not walk otherwise, but looking down,
a little bent, carefully,
searching for...

And who does not know, thinks I am giddy
and hunched, or perhaps even won...
But I always say however, and 
I always hear you saying maybe,
and he is always saying really...

23.04.2013

Ştefan Augustin Doinaş





VÎRTEJ DE ALBURI

Acest vîrtej al tău de alburi, jar
al fericirii!  - cum să-l ţin în mînă?
Preaplinul umple ornicele rar.
Eu sunt ca iedera-n amurg: tresar
abia la flăcările ce-l amînă.

Dar pînă cînd? Încoronat prilej
domneşte peste tot ce mi se-ntîmplă.
Ah, să susţin, să mai reţin pe-un vrej
fragil minunea ta - acest vîrtej
de alburi crude înverzind o tămplă!

Ca soarele din pustă, urmărit
de somn, apun cu sufletul mărit...



VORTICE DI BIANCHI

Questo tuo vortice di bianchi, fuoco
della felicita! - come tenerlo nella mia mano?
Il troppo riempie le ore raramente.
Io sono come l'edera al tramonto: sto sussultando
appena  alle fiamme che lo fanno ritardare.

Ma fino a quando? Incoronata occasione
regna su tutto quello che succede a me.
Ah, regger, ritener su uno stelo
fragile il tuo miracolo - questo vortice
di bianchi freschi rendedo verde il mio tempio!

Come il sole nella steppa, inseguito
dal sonno, io sto tramontando con la mia anima ingrandita...



WHIRPOOL OF WHITES

This whirpool of whites, fire
of the happiness! - how could I keep it in my hand?
The plenty scarcely fills the hours up.
I am like the ivy at the twilight: I am starting
only at the flames that put it off.

But till when? Crowned opportunity
reigns over all the things are happening to me.
Oh,to support, to  hold on a steam
fragile your miracle - this whirpool
of  fresh whites making green my temple!

As the sun in the steppe, followed 
by the sleep, I am setting down with my soul increased...



22.04.2013

Ion Caraion


                           

FORME

Cînd se culeg roadele pleacă păsările.
Cînd vin păsările se culeg roadele.
Hora niciodată nu îmbătrîneşte.

La mijloc sunt munţii şi deasupra
deasuprelor - e mijlocul munţilor,
ca forma durerii spre forma gîndirii.

Timpul ia asupră-i întrebările şi cugetul.

II

Nemurire. Obarşie a stelelor noastre.
Geografia istoriei aduce gnomi. Pe holoturii albastre,
coborîtor din două şiruri de împăraţi,
poporul e de-o varstă cu lumina.

Sub gorgane dorm regi.

III

Aici dumnezeul tărîmurilor s-a chemat omenie.
Ori de cîte ori s-a stricat, se scămoşa,
din casa aceasta
fantastic de simplu
cineva
a venit să-l repare.

Soare al stelelor neînşelătoare !

Aici o istorie a geografiei învată să ştie.

IV

De jur-imprejur apele curg în eternitate,
ca forma gîndirii spre forma durerii.
Dansează, pe talerul echinocţiilor, tăceri halucinante.
Aici viitorul şi trecutul se culca în flăcări.

Puncte cardinale.
Zeu de singurătate.

Trupul tău s-a nascut cuget.




FORME

Quando si raccolgono le frutta se ne vanno gli uccelli.
Quando arrivano gli uccelli si raccolgono le frutta.
Il tondo ballo non invecchia mai.

Al mezzo ci sono le montagne e sopra
delle sopre - c'e il mezzo delle montagne,
come la forma del dolore verso la forma del pensiero.

Il tempo prende sopra di se le domande e il pensiero.

II

Immortalita. Origine delle nostre stelle.
La geografia della storia porta degli gnomi. Su oloturie azzurre,
scendente da due fila d'imperatori
il popolo e della stessa eta con la luce.

Al di sotto delle carriole dormono i re.

III

Qui il dio delle terre si chiama bonta.
Ogni volta si guastava, si sfilacciava,
da questa casa
fantasticamente semplice
qualcuno 
veniva a raccomodarlo.

Sole delle non ingannevoli stelle!

Qui una storia della geografia impara a sapere.

IV

Attorno le acque stanno scorrendo verso l'eternita,
come la forma del pensiero verso la forma del dolore.
Stanno ballando, sul piatto degli equinozi, allucinanti silenzi.
Qui il futuro ed il passato vanno a dormire nelle fiamme.

Punti cardinali.
Dio di solitudine.

Il tuo corpo e nato pensiero.



SHAPES

When the harvest is gathered the birds leave.
When the birds come the harvest is gathered.
The round dance never gets old.

In the middle there are the mountains and above
of the aboves - there is the middle of the mountains,
as the shape of the pain towards the shape of the thought.

The time takes over itself the questions and the thought.

II

Immortality. Origin of our stars.
The geography of the history brings gnomes. On blue sea cucumbers
discending from two lines of emperors
the people is of the same age with the light.

Under the barrows the kings are sleeping.

III

Here the god of the realms is called humanity.
Any time he decaied, fraied out,
from this house
fantastically simple
somebody
has come to repair him.

Sun of the undeceiving stars!

Here a history of geography learns to know.

IV

All around the waters are running towards the eternity,
as the shape of the thought towards the shape of the pain.
They are dancing, on the plate of the equinoxes, hallucinating silences.
Here the future and the past go to sleep in flames.

Cardinal points.
God of solitude.

Your body was born as thought.

21.04.2013

Radu Cârneci




GÂND ÎNAPOI


Va veni primăvara, desigur,

ne vom întoarce în copilărie,
copaci fiind, ne-om inunda de muguri,
ne vom preface-n iarbă, în câmpie.

Sau, dacă vrei, vom fi o ploaie-n ropot,

de soare ploaie, curcubeu răsfrânt,
iar în amurg vom fi de bronz în clopot,
topindu-ne în zări, la ceasul sfânt.

Şi vom rodi cu stelele curate

un gând înalt, făclie de priveghi -
voi fi în toţi, iar tu vei fi în toate,
medalie cu două chipuri vechi.

Şi ca o ceaţă din nimic ivită,

uşori vom fi, călătorind în jos,
cer legănat în lacrima-ispită
şi răsturnat în noi cu preafrumos...




PENSIERO INDIETRO

Verra la primavera, certamente,

ritorneremo alla nostra infanzia,
e come alberi, di gemme ci colmeremo,
nella pianura, erba diventeremo.

Oppur, se vuoi, saremo una pioggia a scrosci,

pioggia di sole, riflesso arcobaleno,
e al tramonto saremo una campana,
fondendoci nell'orizzonte, alla santa ora.

E frutteremo sotto le pure stelle

un pensiero alto, fiaccola da veglia -
saro in tutti, e tu altrettanto,
medaglia a due vecchi volti.

E, come una nebbia da niente apparsa,

saremo lievi, viaggiando in giu,
cielo cullato in una lacrima di tenerezza
e rovesciando dentro di noi tanta bellezza...





BACK THOUGHT

It will come the spring, it's certain,

we shall return in our childhood,
as trees, we shall fill with buds,
and in the plain, grass we shall become.

Or, if you want, we shall be a rain,

a rain of sun, a reflected rainbow,
and in the twilight we'll be a bell of bronze,
melting ourselves in the horizon, at holy hour.

And we shall fruit under the clean stars

a higher thought, an watching torch -
I'll be in everybody, and you'll be the same,
a medal with two old faces on.

And, like a mist came out from nothing,

we'll be so light, travelling below,
a sky rocked in a tender tear,
reversed inside us with much glow...

19.04.2013

Grigore Vieru




POETUL


Poate că, într-adevăr, poetul

Ştie cu îngerii a conversa.
Poate că, într-adevăr, fără de el
Cuvintelor gheare le-ar creşte
Sălbăticind.
Chiar să nu vreţi să aflaţi
Nimic despre îngeri ?!
Veşnic muşcat, veşnic
Drămăluindu-şi bucăţica de pîine,

Poate că numai copiii

La el se gîndesc
Pe cînd înşişi ochii preotului
Par prefăcuţi şi nesinceri.
Chiar să nu vă pese deloc
De tristeţea cuvintelor noastre ?!




IL POETA

Forse, davvero, il poeta

Sa conversare con gli angeli.
Forse, davvero, senza di lui
Alle parole crescerebbero delle artiglie
Inselvaticchiandosi.
Proprio non volete sapere
Niente degli angeli ?!
Sempre morso, sempre
Pesando il suo pezzo di pane,

Forse solo i bambini

Pensano a lui,
Mentre gli occhi stessi del prete
Sembrano finti ed insinceri.
Proprio non s'importa nessuno
Della tristezza delle nostre parole ?!




THE POET

Maybe, indeed, the poet

Knows to talk with the angels.
Maybe, indeed, without him
Clows would grow to the words
Becoming wild.
Don't you even want to know
Anything about angels ?!
Forever bitten, forever
Weighing his piece of bread,

Maybe only the children

Think to him,
While the priest's eyes
Seem false and insincere.
Don't you even care at all
Of the sadness of our words ?!

18.04.2013

Nichita Stănescu




COLINDĂ PE LOC


Niciodată nu putem greşi prea mult

din pricina propriilor noştri ochi care văd aceasta.
Şi nici minţi nu putem prea mult să minţim
din pricina spaimei de-a rămîne noi înşine surzi.
Nici prea mult nu putem să trăim.
Altfel am putea să ne dezamăgim strămoşii.
Altfel am putea rata şansa de a se naşte
cei care nu s-au născut.
Ne putem bucura numai atunci cînd nu ne vede nimeni,
cînd nu ne vedem nici măcar noi înşine.
Nu, noi nu ne mulţumim cu puţin,
dar ştim că mai mult nu ni se cuvine.



CAROL ON THE SPOT


Never we can make too many mistakes

because of our own eyes which see it.
And neither we can lie too much
because of fear of remaining deaf.
Neither we can live too much.
Otherwise we could disappoint our ancestors.
Otherwise we might miss the chance to be born
those who were not born yet.
We can only rejoice when nobody see us,
when even us don't see ourselves.
No, we are not satisfied with less,
but we know that more isn't our due.

17.04.2013

Magda Isanos




DOAMNE, UNDE-AI SĂ NE AŞEZI PE NOI ?


Doamne, unde-ai să ne aşezi pe noi,

visătorii,
care-am băut din corola florii
de mătrăgună - şi-am trăit goi ?
N-am avut altă-avuţie
decît praful de pe tălpile noastre,
altă casă decît zările-albastre
din copilărie.

Oamenii, ocolindu-ne,-au zis :

cine sunt aceşti vînzători de vis ?
N-am avut linişte, n-am avut masă-aşezata,
însă tu ne zîmbeai cîteodată.
Te-arătai la sfîrşitul cîte unui cuvînt,
erai ca un fulger, ca o pală de vînt.

Şi noi ne spuneam rugăciunile

încrezători în toate minunile.

Doamne, dintre toţi copiii tăi,

numai noi am fost ca paserile-n aceste văi.
Iartă-ne ce-am greşit şi primeşte-ne în grădinile
pe care îngerii tăi le-au plivit.
Pune-ţi mîinile
pe ranele noastre prea pămînteşti
şi spune că ne vindeci şi ne primeşti !




GOD, WHERE WILL YOU SIT US ?


God, where will you sit us,

the dreamers,
who have drunk from the corola
of the mandragora flower - and we lived naked ?
We have no wealth
but the dust on our feet,
no home but the blue horizon
of our childhood.

People, avoiding us, said :

Who are these sellers of dreams ?
We haven't no peace, no table,
but sometimes you smiled to us.
You shew yourself at the end of a certain word,
you were like a lightning, like a gust of wind.

And we said our prayers,

confident in all the miracles.

God,of all your children,

only us were like birds in these valleys.
Forgive us what we done wrong and get us in the gardens
that your angels have weeded.
Put your hands
on our too earthly wounds
and say that you'll heal us and you'll accept us !
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...