23.11.2014

Lucian Blaga



GÎNDURILE UNUI MORT

De mînă-aş prinde timpul ca să-i pipăi
pulsul rar de clipe.
Ce-o fi acuma pe pămînt?
Mai curg aceleaşi stele peste fruntea lui în stoluri
şi din stupii mei
mai zboară roiuri de albine spre păduri?

Tu, inimă, eşti liniştită-acum!
Mult a trecut
de cînd îmi răsfrîngeai în pieptul scund
un soare nou în fiecare dimineaţă
şi-o suferinţă veche în orişice amurg?
O zi?
Sau poate veacuri?

Un stînjen doar deasupra mea-i lumina.
Flori cu sîni de lapte îmi apasă lutul.
Să pot
eu mi-aş întinde mîna şi le-aş strînge-ntr-un mănunchi
să le cobor la mine,
dar
pămîntul poate nu mai are flori.

Gîndul meu şi veşnicia seamănă
ca nişte gemeni.
Ce lume se va zbate azi în valurile zilei?
Ades un zgomot surd mă face să tresar.
Să fie paşii sprinteni ai iubitei mele,
sau e moartă şi ea
de sute şi de mii de ani?

Să fie paşii mici şi guralivi ai ei,
sau poate pe pămînt e toamnă
şi nişte fructe coapte-mi cad mustoase, grele
pe mormînt
desprinse dintr-un pom, care-a crescut din mine?



I PENSIERI DI UN MORTO

Per la mano prenderei il tempo per toccare
il suo polso raro dei momenti.
Che cosa succedera adesso sulla terra?
Si scorrono le stesse stelle sulla sua fronte in stormi
e dalle mie arnie
volano ancora  sciami verso il bosco?

Tu, cuore, sei tranquilla adesso!
Molto tempo e passato
da quando mi riflettevi nel mio basso petto
un nuovo sole ogni mattina
e un vecchio dolore ogni tramonto?
Un giorno?
Oppure dei secoli?

Soltanto a un po' di terra sopra di me splende la luce .
Fiori con seni di latte premono il mio luto.
Se potessi
io tenderei la mano e li coglierei in un mazzo
per portarli giu da me,
ma
forse la terra non ha piu dei fiori.

Il mio pensiero e l'eternita somigliano
come gemelli.
Qual mondo si affaticasse oggi nelle onde del giorno?
Spesso un sordo chiasso mi fa sussultar.
Che siano i passi svelti della mia donna,
o forse anche lei e morta
da cento o mille anni ormai?

Che siano i piccoli e rumorosi passi suoi,
o forse sulla terra c'e l'autunno
e qualche frutto maturo cade mostoso, pesante,
sulla mia tomba,
staccato da un albero che e cresciuto di me stesso?



THE THOUGHTS OF A DEAD

I would catch the time by hand for touching
its scarce pulse of moments.
What is coming about now on earth?
Do they flow the same stars over its forehead in flocks
and from my beehives
do they fly again bee sworms towards the woods?

You, heart, are quiet now!
Has a very long time passed
since you were reflecting in my short chest
a new sun every morning
and an old suffering every sunset?
A day?
Or maybe cenuries?

A little up over me there is the light
Milk-breasted flowers press my loam.
If I could
I should hold my hand and gather them in a bunch
to bring them down to me,
but
maybe the earth has not flowers anymore.

My thought and the eternity resemble
like twins.
What a world would struggle now in the waves of the day?
Often a dull noise makes me throbing.
Would they be the lively steps of my woman
or is she also dead
for centuries now?

Would they be the little and noisy steps of her,
or on the earth has come the autumn
and some fruits are falling juicy, heavy,
on my grave,
torn down from a tree growing from myself?

19.11.2014

Ion Pillat



SFÎRŞIT DE TOAMNĂ

Nu mai vorbi, nu rîde, nu te gîndi, nu plînge,
Nu mai visa zadarnic: e prea tîrziu acum.
Nu vezi ce toamnă tristă? Cu pete mari de sînge
Se iroseşte frunza pornită-n zbor pe drum.
Prin codrul de cărbune pluteşte-al iernii fum -
Nu mai vorbi, nu rîde, nu te gîndi, nu plînge.

Cu faţa ei asemenei iubirii ce-a trecut,
Pe tîmpla din Văratic, din vremuri legendare,
O sfîntă-i zugrăvită de-un necunoscut.
Icoana tăinuită ce farmec straniu are!
Tăcut o şterge veacul, dar tot mai blîndă pare
Cu faţa ei asemeni iubirii ce-a trecut.



FINE DELL'AUTUNNO

Non parlare piu, non ridere, non pensare, non piangere.
Non piu sognare in vano: fa troppo tardi adesso.
Non vedi che triste autunno? Con grandi macchie di sangue
Si sprecano le foglie in volo nella strada.
Nella foresta di carbone si libra il fumo dell'inverno -
Non parlare piu, non ridere, non pensare, non piangere.

Col suo viso simil al passato amore,
Sulla tempia del Văratic, dai tempi leggendari,
Una santa e dipinta da uno sconosciuto.
La misteriosa icona che fascino stranoha!
Silenzioso il tempo la cancella, ma sempre gentil pare
Col suo viso simil al passato amore.



END OF AUTUMN

Don't talk anymore, don't laugh, don't think, don't cry.
Don't dream in vain: it's too late now.
Don't you see what a sad autumn? With big stains of blood
The leaves are wasting flying on the road.
In the  coal forest the smoke of winter is soaring -
Don't talk anymore, don't laugh, don't think, don't cry.

With her face resembling the past love,
On the templet of Văratic, since legendary times,
A saint is painted by a stranger.
What a strange charm has the misterious con!
Silent the time erases it, but more gentle seems
With her face resembling the past love.

15.11.2014

Ion Vinea



TRISTIA

Să fiu captivul tău de veci,
să-mi joci albastrele sonore lanţuri,
încercuită Mare de-un destin
cîntînd în el sfîrşitul şi-nceputul.

Oaspe sortit grădinii de nisip
abia ivind plăpînde anemone,
legat de zodii mii de mii cu gîndul
şi priponit de pas prin şterse urme.

O, dincolo de praguri şi cuvînt,
prin rugă smuls edictelor avare,
ca un suspin să trec din lumi în lumi,
pe un şirag de amintiri stelare.



TRISTIA

Per esser sempre il tuo prigioniero,
muovi le mie catene azzurre,
Mare circondato da un destino
trovando in esso il fine e 'l principio.

Ospite destinato al giardino di sabbia
a stento spuntando deboli anemoni,
allacciato a mille zodiachi col mio pensiero
fissato al passo da cancellate tracce.

O, oltre le soglie e oltre le parole
per preghiera salvato da avari editti,
come un sospiro voglio passar da mondo a mondo,
su una fila di ricordi astrali.



TRISTIA

Let me be forever your prisoner,
let you move my sonorous blue chains,
Sea surrounded by a destiny
finding in it the end and the beginning.

A guest destined to the garden of sand
hardly rising frail wind flowers,
bound to thousand zodiacs with my thought,
bound to the stap by wiped traces.

O, beyond the thresholds and beyond the words,
by prayer saved from the greedy edicts,
let me be a sigh passing from world to world,
on a necklace of astral memories.

10.11.2014

Octavian Paler




 MOARTEA CUVINTELOR

Un chip de nisip
şi mîini de nisip
şi limba în gură mi-e tot de nisip
nu mai pot să spun nimic în apărarea mea
în acest tribunal de nisip
cu lumini de nisip
grefieri de nisip
amintiri de nisip
şi cineva care-ntoarce clepsidra.
Tot ce-am iubit s-a transformat în nisip
tot ce-am greşit s-a transformat în nisip
şi judecători de nisip
mă judecă
şi mă condamnă la moarte
pe un eşafod de nisip.



LA MORTE DELLE PAROLE

Una faccia di sabbia
e mani di sabbia
e la lingua nella bocca e sempre di sabbia
non posso piu dire niente per difendermi
in questo tribunale di sabbia
con luci di sabbia
attuari di sabbia
ricordi di sabbia
e qualcuno che volta la clessidra.
Tutto cio che ho amato e cambiato in sabbia
tutto cio che ho sbagliato e cambiato in sabbia
e giudici di sabbia
mi giudicano
e mi condannano alla morte
su un patibolo di sabbia.



THE DEATH OF THE WORDS

A face of sand
and hands of sand
and the tongue in my mouth is also of sand
I can say nothing to defend myself
in this court of sand
with lights of sand
clerks of sand
memories of sand
and someone who turns the sandglass.
All I used to love have turned into sand
all I have done wrong have turned into sand
and judges of sand
try me
and sentence me to death
on a scaffold of sand.

06.11.2014

Ştefan Augustin Doinaş



AMANTA

Ameţitoare,albă stalactită
care susţine bolta unui gînd
cu trupul ei de raze,spumegînd,
cu gura tragică şi răzvrătită;

profil de-argint, ca marea-ntr-un intrînd,
de unde praguri tot mai sus invită
spre-o altă lume,furtunos ivită
din mîluri şi azururi,rînd pe rînd;

orgolioasă de singurătate,
tiranică,născută în delir,
rivală-n străluciri cu orhideea:

aşa mă bîntuie cu voluptate
punînd pe fruntea mea stigmat şi mir
amanta fără patimă,Ideea.



L'AMANTE

Inebriante, bianca stalattite
che regge la volta di un pensiero
col suo corpo di raggi,spumeggiando,
colla sua bocca tragica e ribelle;

profilo d'argento, come il mare nel fiordo,
da dove la soglia sempre alta invita
verso un altro mondo, tempestosamente nato
dai fanghi e azzurri, volta per volta;

orgogliosa nella  sua solitudine,
tirannica, nata in delirio,
rivale nello splendore alla orchidea:

cosi mi infierisce con volutta
mettendo sulla mia fronte stigmato ed olio santo,
l'amante senza passione, l'Idea.



THE MISTRESS

Astounding,white stalactite
supporting the vault of a thought
with its body of rays,foaming,
with its tragic and rebelled mouth;

silver profile, as the sea in a bay,
where the thresholds higher and higher are inviting
towards a world, stormily born
from muds and azures, turn by turn;

proud with its loneliness,
tyrannical, born in delirium,
rival in its splendour to the orchid:

so is voluptuously haunting me, 
putting on my forehead a stigma and a chrism,
the passionless mistress , the Idea.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...