Mihai Eminescu



Trecut-au anii ca nouri lungi pe şesuri
Şi niciodată n-or să vie iară,
Căci nu mă-ncîntă azi cum mă mişcară
Poveşti şi doine, ghicitori ,eresuri,

Ce fruntea-mi de copil o-nseninară,
Abia-nţelese, pline de-nţelesuri -
Cu-a tale umbre azi în van mă-mpresuri,
O, ceas al tainei, asfinţit de sară.

Să smulg un sunet din trecutul vieţii,
Să fac, o, suflet ca din nou să tremuri
Cu mîna mea în van pe liră lunec ;

Pierdut e totu-n zarea tinereţii
Şi mută-i gura dulce-a altor vremuri,
Iar timpul creşte-n urma mea...mă-ntunec !


Have past the years like long clouds in the plains
And they will never come again,
For they do not enchant me as they used to do
Stories, songs, riddles, superstitions,

Which my child forehead have enlighted,
Hardly understood, full of meanings -
With your shadows vainly wrap me
Oh, hour of mystery, dusk of evening.

To tear out a sound from the past,
To make you, oh, my soul, to thrill again
My hand on my lyre in vain I slip;

Everything is lost at the horizon of my youth
Silent is the sweet mouth of other years,
And time are increasing behind me...I'm getting dark!                                  


Irina Mavrodin



Să scrii în fiecare zi
iată un mod de a te ruga
a trecut o zi
şi nu ţi-ai scris pagina

memento mori
aşează-te şi scrie
oriunde oricînd

nu aştepta Inspiraţia
fă-ţi zilnic rugăciunea
îţi strigă Stendhal.


Write everyday
here's a way of praying
a day has passed
and you have not written your page

memento mori
sit down and write
wherever whenever

don't wait for Inspiration
do your daily prayer
cries to you Stendhal.


Panait Cerna



În glas au aiurări de liră,
Pe frunţi - un răsărit de zori ;
La şipot unde poposiră,
S-au adunat privighetori...

Iar zeul dragostei, April,
Din două guri făcea o floare
Şi fiecare sărutare
O saluta din crengi, c-un tril.

Visînd, cei doi îndrăgostiţi
Tot repetau în suflet cîntul ;
Atunci, din fundul văii, vîntul,
Văzînd cît sunt de fericiţi,

S-a strecurat în crengi tiptil,
Mişca un ram, zîmbea în soare,
Şi-i îngropa subt colb de floare,
Cu-n rîs zburdalnic de copil.


They have deliriums of a lyre in their voice,
On their foreheads - the rising dawn ;
At the fountain where they halted,
There have gathered nightingales...

And the god of love, April,
Of their mouthes was making a flower
And every kiss
Was cheering with a trill.

Dreaming, the two lovers
Were repeating the song in their soul ;
Then, from the bottom of the valley, the wind,
Looking at their happiness,

Have softly stealed among the branches,
Was moving a branch, laughing in the sun
And burying them in the dust of flowers,
With a playful childish loughter.


Ștefan Augustin Doinaș



Orice clipă e singură. Însă în clipa de
chin devenirea îngheaţă : din ea,
nevăzută, o parte ameninţă timpul,
ca un aisberg cu trupul în apă.

Exilată în mijlocul mării e lacrima : -
cum să coboare pe-o scăndură-n port ?
Ca soldaţi ai azurului, nu ai ţărânii,
se resfiră pe ţărmuri matrozii.

Sărutându-le buza crăpată şi veştedă,
până şi mamele lor înlemnesc
şi se apără. Preajma lor e sărată
ca-mprejurul atolilor palizi.

Însă nu din vestminte şi barbă le picură
sunetul morţii : ei înşişi rodesc
disperare, - şi liniştea lor pune solzi pe
jumătatea cu sâni a sirenei.

Oare ei, coborând de pe nava lunatică,
grei şi tăcuţi, vor călca - într-o zi -
pe uscat cu surâsul pe buze, cu braţe
întinzându-se lacom spre oameni ?

O să ia, oare, foc, zguduindu-le inima,
sângele lor, mohorâtul ? La cei
care-ntreabă-i răspunsul . Dar încă-i nevoie
de poeţi - ca să-l murmure timpul.


Every moment is lonely. Yet in the moment of
pain the becoming freezes : from it,
invisible, a part threatens the time,
like an iceberg, with its body in the water.

Banished in the middle of the sea the tear is : -
how to get down on a board in the port ?
As soldiers of the blue, not of the earth,
spread on the shore the sailors.

Kissing their chopped and withered lips,
even their mothers harden
and defend theirselves. Their neighborour is salty
like the neighbour of the pale atolls.

But not from their coats and birds drops
the sound of death : they themselves generate
despair, - and their silence puts scales on
the brested half of the mermaid.

Will them maybe, geting down from the moony ship,
heavy and silent, step - one day -
on the ground with a smile on their lips, with their arms
greedyly holding towards the people ?

Will , maybe, their blood, the sad, set to fire,
shaking their heart ? At those
who ask is the answer. But yet it is need
of the poets - to whisper the time.


Radu Cârneci



Numai tu pentru mine acolo, departe,
în răspîntia știutelor drumuri întîrziind,
așteptînd cu stelele și cu fiecare anotimp
să mă deslușesc dinspre bănuitele zări -
de veghe, sub cer, numai tu.

O,înaintea mea, frumoasă și tainică, faptură
care atît m-ai visat încat ochii
ți s-au făcut ferestre și fiecare suspin
un dor, ca un vultur, rotindu-se ! O,maifrumoaso
decît toate iubirile mele !

Numai tu sfințind clipele, înmiresmîndu-le
cu numele meu, luminînd nopților cu lacrima,
numai tu, singura, m-ai găsit
la marginea întrebarilor. Și cearcanele
privirilor mele le-ai luat sub priviri.

O,cum te aduni peste mine cu înaltul
și cum întinerești și mă naști
de gînd înalt și mă legeni cu aerul
și adorm și cresc sub inima ta iar,
și de jur împrejur cîmpia faptelor tale...

Numai tu în fiecare clipă acolo,
așteptînd - statuie în uscată răspîantie -
și pleacă din tine anotimpurile, păsări
din șoaptele tale și eu nu mai sosesc, iar tu
întîrzii în veghe, rădăcină de dragoste...


Only you for me, there, far away,
at the cross of the known roads delaying,
waiting with the stars and any season,
me to come from the suspected horizon,
on the watch, under the sky, only you.

Oh, in front of me, beautiful and misterious, creature
who so much has dreamed me as your eyes
became windows and every sigh
a desire, like an eagle, turning round !
Oh, the most beautiful of my loves !

Only you sanctifying the moments, giving them the scent
of my name, lighting the nights with your tears,
only you, the one, found me
at the edge of the questions. And the circles
of my eyes you took under your eyes.

Oh, how you gather yourself over me
and how you get younger and give birth to me
from the high thought and rock me in the air
and I fall asleep and grow under your heart,
and around me lies the plain of your deeds.

Only you every moment there,
waiting - a statue in the arid cross -
and from you go the seasons,
birds from your whispers
and I don't come anymore, and you
delay into your vigil,a root of love...


Marin Sorescu



Într-o încăpere ca toate celelalte,
Amenajata cu plafon zdravăn,
Ne întrecem la sărituri în înălţime.

Ştim precis
Că nu poate sări nimeni
Mai sus decât tavanul,
Să fie şi Dumnezeu,
Asta din cauza gravitaţiei
Care ne trage mereu în jos,
Încă din cele mai vechi timpuri.

Dar continuăm
Cu o îndârjire diavolească,
Pentru că nu putem sta altfel
Când avem în noi geniul înălţimii,
Ca peştii zburători
Dorul aripilor adevărate.
Zi şi noapte continuăm
În plafonul nostru scund.

Cel mai sprinten,
Care are muşchii cei mai oţeliţi, mai dresaţi
Şi stăpâneşte cel mai bine
Legile avântului
Ia şi cele mai multe pocnituri în cap.


In a room like others,
Provided with solid ceiling,
We are competing at high jump.

We know precisely
That nobody can jump
Beyound the ceiling,
To be God,
This because of the gravitation
That pull us down
From the oldest times.

But we continue
With devilish ambition,
Because we can't otherwise
Having in us the genius of the highness,
As the flying fishes
Have the nostalgy of the true wings.
Day and night we proceed
In our low ceiling.

The most agile,
With the most steeled muscles, the most trained
Mastering best
The lows of the enthusiasm
Gets the most strokes in his head.


Ion Pillat



Pe masa mea, un pui de căprioară
Prietenos deschide ochii puri.
Și dacă în poiană o să moară,
De glonț rănit, un frate din păduri,
Și dacă la izvoare o să plîngă,
Cu botul ud de sîngele prelins,
Știu bine: nici o moarte n-o să frîngă
Căprița liniștită cu trup nins.
Ce clar privește ! Parcă înțelege
Că umblu să-i fur taina într-un vers.
Dar care vers veni-va să mi-o lege
Cum stă oprita-n suflet și în mers ?
Cu capul mic si fin lăsat de-o parte,
Ciulind ușor urechile de ciută,
Pîndește cum pîndesc după o carte
Făptura ei necunoscută...
Și zile fug, și trece an de an...
Îmbătranesc...și-un pui de căprioară
Deschide mari doi ochi de porțelan
Din lumea unde moartea nu omoară.


On my table a little porcelain she deer
Friendly opens his pure eyes.
And if in the glade will die
Wounded by a bullet a brother from the forest
And at the spring will cry
With his mouth wet with blood,
I know : the death will never win
The quiet snow-bodied she deer.
How clearly she looks at me ! As she would understand
That I want to steal her secret in a verse.
But what verse can describe her,
Stopped in her breathing and in her walking ?
With her little and delicate head inclined
Lightly pricking up her ears
Is on the watch while I try to catch
Her unknown creature...
And days are running, and year by year is passing...
I'm getting old...but a little she deer
Widely opens two porcelain eyes
From the world where the death doesn't kill.


Nichita Stănescu



Ce singurătate
să nu înțelegi înțelesul
atunci cînd există înțeles.

Și ce singurătate
să fii orb pe lumina zilei, -
și surd, ce singurătate,
în toiul cîntecului.

Dar să nu-nțelegi
cînd nu există înțeles
și să fii orb la miezul nopții
si surd cînd liniștea-i desăvîrșită, -
o, singurătate a singurătății !


What a loneliness
not to understand the meaning
when it is a meaning.

And what a loneliness
to be blind in the middle of the day,-
and deaf, what a loneliness,
in the middle of the song.

But not to understand
when it is no meaning
and to be blind in the middle of the night
and deaf when the silence is perfect,-
oh, loneliness of the loneliness !


Alexandru Philippide



Suntem făcuți mai mult din noapte.

Prezentul cu scînteia lui nu poate
Să lumineze-abisurile toate
Și veșnicul amurg din noi.
Din cînd în cînd doar ies din adîncime
Ca niște vietăți din fund de mări
Necunoscute amintiri
Ce parcă nu sunt ale noastre,
Fragmente dintr-o viață pe care n-am trăit-o,
Crîmpeie care-ncearcă zadarnic să se-adune :
un braț, o țeastă, lacul unui ochi
cu nuferii pe care nu-i cunoaștem
Și-o luntre ce ne cheamă cu vîslele de vis.

În marii munți de-ntunecime
Sunt osîndit să sap necontenit :
Ce voi găsi în adîncime,
Comoara unui gînd nemărginit
Sau vechea stearpă-ntunecime ?

Dar dacă noaptea mă va birui
Și negre avalanșe grele
Din muntele cel mare se vor rostogoli
Și mă vor nărui cu ele ?

Trecutul meu și alte trecuturi și mai vechi
Ca niște continente scufundate
Sub suflet stau necercetate
Cu urme anonime și stravechi :
Sunt vise ale stîncii ancestrale,
Sunt amintiri din viața mea de plantă,
Fior de viermi și nostalgii astrale
( Și poate-o tainică prefigurare
A vieții mele viitoare ).

Dezgrop în mine rădăcina lumii ;
În pieptul meu ce amintire grea !
O urnă-n care veacuri de vis și-au pus cenușa,
Luna sau inima mea ?


We are mostly made of night.

The present with its sparkle can't
Lighten the eternal twilight within us.
Sometimes are rising from the depth
As creatures from bottom of the sea
Unknown memories
Which seem ours not to be.
Fragments of a life that we didn't live,
Peaces that try in vain to gather :
An arm, a head, the lake of an eye
With water lilies that we don't know
And a boat that calls us with its dream oars.

In the big mountains of dark
I am punished to continuously dig.
What shall I find in the depth,
The treasure of an unlimited thought
Or the ancient , sterile darkness ?

But if the night will defeat me
And black, heavy avalanches
From the big mountain will fall
And crumble me away ?

My past and other more ancient pasts
Like plunged continents
Under my soul unknown stay,
With anonymous and ancient traces ;
They are dreams of the ancestral rock,
They are the memories of my vegetable life,
Thrill of an worm and astral nostalgia.
(And maybe a secret premonition
Of my future life ).

I dig out from inside the root of the world ;
A heavy memory in my chest !
An urn in which centuries of dreams have put their ashes,
The moon or my heart ?


Ion Caraion



Sunt piatra care se rostogolește.
Am fost la bîlciul proorocilor și
m-am tăvălit prin iarba dresorilor de vorbe.
Știu durerea din ochii
întorși să-și înghită lacrimile.

Apa s-a mai zbenguit printre păstrăvi.
Vîntul a mai zăbovit pe la porți.
Te-ntorci în tine.
Te închizi în morți.
Ești piatra care se rostogolește.


I am the stone that is rolling.
I have gone at the prophets' fair and
I have trundled myself over the grass of the word trainers.
I know the pain in the eyes
turned to swallow their tears.

The water played among the trouts.
The wind delayed by the gates.
You return inside yourself.
You close yourself into the dead.
You are the stone that is rolling.


Magda Isanos



Oamenii bogaţi au făcut icoane,
catapetezme-aurite şi strane,
însă Dumnezeu n-a venit
în locul astfel îngradit.

Bogaţii stăteau groşi, împovăraţi -
şi se uitau la sfinţii frumos îmbrăcaţi.
In vremea asta, Dumnezeu zbura-n copaci,
făcându-i să-nflorească. Fugea la săraci,
cerându-le mămăligă şi ceapă.
Era când câmpie verde, când apă.
Alteori se facea mic
şi s-ascundea în floarea de finic,
ori se-apuca să crească-n păpuşoaie,
s-ajute furnicile la muşuroaie,
să dea pământului mană şi ploaie.

Avea atâtea de făcut Dumnezeu,
şi oamenii îl plictiseau mereu,
cerând unul pentru altul rău.
Îi auzea srigând mereu : " Pământul meu..."
Îi vedea punând semn de hotar,
ciopârţind, împărţind minunatul dar.

Atunci se supăra. Pornea furtuna.
Cu secetă şi ploaie-ngheţata lovind întruna,
se făcea mare şi înfricoşat,
ca muntele cu păduri îmbrăcat.
Până venea o pasăre la el.
Codobatura sau un porumbel,
şi spunea : " Doamne, mi-a cazut puiul jos.
Zi sa se facă iarăşi frumos,
să răsară soarele şi să-l găsesc..."

" Facă-se voia ta, sol păsăresc..."
Şi Dumnezeu punea fulgeru-n teacă
şi s-apuca alte lucruri să facă.


The rich men have done icons,
golden beads and altars,
altough God hasn't come
in the place so fenced.

The rich was staying thick,overloaded,
and was looking to the well-coated saints.
Meantime, God was flying in the trees,
making them bloom.Was runnig to the poor,
asking them maize and onion.
He was sometimes a green field, sometimes water.
Sometimes he made himself little
and he hade in the humble flower,
or he grew in the maize,
help the ants at their hills,
give to the earth richess and rain.

So many things has to do God,
and men bothered him again and again,
asking to harm the others.
He heard them crying :" My ground..."
He sow them putting boundary to it,
chopping, dividing the wonderful present.

Than he was upset, began the tempest,
beating with drought or frozen rain,
he grew huge and scary,
like the mountain covered with forests.
Untill a bird came to him.
The wagtail or the pidgeon,
and said : " God, my little has fallen down.
Say to be fine again,
to rise the sun and find him..."

"Be as you wish, birdy messenger..."
And God put the lightning in his case
and began to do other things.


Grigore Vieru



Pentru că a văzut, ochiul meu a murit.
Lacrima : piatră funerară
Pe mormîntul ochiului meu.
Va veni alt cer.
În altă lume se va deschide
Ochiul meu, dînd piatra la o parte.


Because it has seen, my eye has died.
The tear : the funeral stone
Over the grave of my eye.
Another sky will come.
In other world it will open
my eye, putting the stone aside.


Ana Blandiana


Durere limpede, moartea m-a-ntors
În braţele tale supus, aproape copil.
Tu nu ştii dacă trebuie să mulţumeşti
Sau să plîngi
Pentru fericirea aceasta,
Trupul meu, dezghiocat din taină,
Este numai al tău.
Dulci lacrimile tale îmi picură pe umăr
Şi mi se strîng cuminţi lîngă claviculă.
Ce bine e !
Neînţelesele peregrinări şi cuvintele,
Ucenicii de care eşti mîndră şi care te sperie,
Tatăl, bănuitul, nerostitul, veghind,
Toate-s în urmă.
Liniştită de suferinţa-nţeleasă
Mă ţii în braţe
Şi pe furiş
Mă legeni uşor.
Leagănă-mă, mamă.
Trei zile numai sunt lăsat să m-odihnesc,
În moarte şi în poala ta.
Va veni apoi învierea
Şi din nou nu-ţi va mai fi dat să-nţelegi.
Trei zile numai,
Dar pînă atunci
Mi-e atît de bine
În poala ta coborît de pe cruce,
Încît, de nu mi-ar fi teamă că te-nspăimînt,
Lin mi-aş întoarce gura
Spre sînul tău, sugînd.


Clear pain, the death returned me
In your arms subdued, almost a child.
You don't know whether to thank
Or cry
For this hapiness,
My body, unshelled from mystery,
It's all yours.
Sweet your tears are dropping onto my shoulder
And they gather quietly near my collarbone.
How good is it !
The not undrestood wanderings and the words,
The disciples of whom you are proud and scared,
The father, the suspected, the untold, watching,
All are gone now.
Quiet with the understood suffering,
You hold me in your arms
And in secret
You are swinging me easily.
Swing me, mother.
Only three days I am let to rest
In the death and in your lap.
Then will come the resurrection
And again you will not be given to understand.
Three days only,
But until then
I'm so well
In your lap down from the cross,
That, if I wouldn't be afraid that I could frighten you,
I would slowly turn my mouth
Towards your breast, sucking.


Vasile Voiculescu



Nu mă-nspăimântă cerul, nici pământul,
Pe unul calc, pe cellalt îl străpung.
Sunt slab, sămânţă care-o suflă vântul
Pe stepele vieţii îndelung.
Dar el mă suflă unde vreau s-ajung !

Chiar dacă eşti la infinit de mine,
Dar ştiu că eşti şi-ţi cat Împărăţia,
Nu-mi mai trăiesc în van nimicnicia.
O, Doamne, sunt contemporan cu Tine,
Şi sunt contemporan cu Veşnicia.


I'm not afraid of the sky, neither of the earth,
On one I walk, the other I strike through.
I'm weak, a seed which the wind is blowing,
On the plains of the life a long time.
But it blows me where I want to go !

Even if You are at the infinite from me,
I know You are and I look for Your Kingdom,
I don't live in vain my nothingness anymore.
Oh, God, I'm contemporaneous with You,
And I'm contemporaneous with the Eternity.


Tudor Arghezi



Tare sunt singur, Doamne și pieziș !
Copac pribeag uitat în cîmpie,
Cu fruct amar și cu frunziș
Țepos și aspru-n îndîrjire vie.

Tînjesc ca pasărea ciripitoare
Să se oprească-n drum,
Să cînte-n mine și să zboare
Prin umbra mea de fum.

Aștept crîmpeie mici de gingășie,
Cîntece mici de vrăbii și lăstun
Să mi se dea și mie,
Ca pomilor de rod cu gustul bun.

Nu am nectare roze de dulceață,
Nici chiar aroma primei agurizi,
si prins adînc între vecii si ceață,
Nu-mi stau pe coajă moile omizi.

Nalt candelabru, strajă de hotare,
Stelele vin și se aprind pe rînd
In ramurile-ntinse pe altare -
Și te slujesc ; dar, Doamne, pînă cînd ?

De-a fi-nflorit numai cu focuri sfinte
Și de-a rodi metale doar, pătruns
De grelele porunci și-nvățăminte,
Poate că, Doamne, mi-este de ajuns.

In rostul meu tu m-ai lăsat uitării
Și să muncesc din rădăcini și sînger.
Trimite, Doamne, semnul depărtării,
Din cînd in cînd, cîte un pui de înger.

Să bată alb din aripă la lună,
Să-mi dea din nou povața ta mai bună.


Adrian Maniu



Inflorește, Doamne, sufletul meu,
Cum înfloresc salcîmii și mălinii,
Înapoiază-mi credința iar,
Cum întorci zborul păsărilor călătoare.
Muncește-ntreaga suferința mea,
Cum în trupul morților rodește plugul,
Apoi înalță gîndul pierdut,
Fluture în floarea cerului,
Și pregătește-mi sfîrșit înseninat,
Ca asfințitul blajin de azi.


Flower, God, my soul,
As the Robinia trees blossom,
Return to me my faith,
As you make return the migratory birds,
Work all my suffering,
As the plough fruits in the dead men' body,
Then rise the lost thought,
A butterfly in the flower of the sky,
And prepare for me a serene end,
Like the gentle sunset of this day.


Zaharia Stancu



Stăpîne, slăvile ți le-ai deschis,
Mă-ntrebi ce vreau și, uite, eu îți cer
Să-mi fie gîndul floare de cais,
Și limpezi ochii, să privesc spre cer ;
Aprinde-n pieptul meu o nouă stea
Ca să mă ardă, bulgăre de foc,
Și-o maîna dă-mi, s-o țin în mîna mea,
Ca pe-un buchet sfințit de busuioc.


Lord, You opened your heavens,
You ask me what I want, and here, I ask you
My thought to be an apricot flower,
And my eyes clear, to see the sky;
Light in my chest a new star,
To burn me, ball of fire,
And give me a hand to take in mine,
Like a saint bunch of holy basil.


George Lesnea



Nu pot s-ajung la tine, Doamne !
Dar știu c-auzi cum gem, cum plîng.
Cum fură primaveri si toamne,
Eu sub lumina ta mă sting.

Zadarnic mă strapunge fierul,
Zadarnic prind a mă certa,
Că nu mi dat ca să văd cerul
Prin gaura din palma ta.
Stnîd lîngă viforul răscrucii,
nu știu cu sufletul meu ce-i :
Sunt hoțul cel din dreapta crucii
Sau hoțul cel din stînga ei...


I can't come up to You, God !
But I know that You hear when I weep.
As the springs and autumns have past,
I pass away under Your light.

In vain the iron stabs me,
I reprove myself in vain,
I have no chance to see the sky
Through the hole in Your hand.

Staying by the storm of the crossroad,
I don't know what is my soul :
I am the thief on the right side
Or the thief on the left side...


Nichita Stănescu



Tragem la sorţi
cu inima smulsă dintr-un străin.
Martorul întreabă : cap sau pajură ?
Nici cap, nici pajură, răspunde corul antic.
Inimă, pur şi simplu.
Inimă pe toate feţele ?
Inimă pe toate feţele !
Şi unde este Omul cu M mare ?
Unde să fie ? În moarte.
Dacă trageţi la sorţi cu inima lui
unde vreţi să fie ?
Omul cu M mare se află în moartea cu m mic.


We are casting lots
with the heart torn off from a stranger.
The witness asks : pitch or toss ?
Neither pitch, nor toss, answers the antique chorus.
Only heart.
Heart on all the sides ?
Heart on all the sides !
And where is the Man with capital M ?
If we are casting lots with his heart
where do you want him to be ?
The Man with capital M there is in the death with minute m.


Ștefan Augustin Doinaș



Ultima viaţă - din câte petrecem
aici, întru lumina singurei vieţi -
fie-ne sunet !...Când orele nopţii
sucombă ca lire de aur,

insule tandre când saltă ca triluri
în gura vulcanilor tineri, şi când
sacrele numere bântuie-n lucruri
uşor, ca un viscol melodic, -

ce altă formă, scutită de carne,
mai poate s-anunţe iubirea ? Căci nu
muzica - dulce ocazie numai -
ci-o stare mai pură a lumii

fulguie adesea prin orice fiinţă.
Atunci omenescul din noi e răpit
brusc în lumină. Şi-un alt element al
delirului care ne umple,

mult mai subtil decât aerul, bate
cu pumni delicaţi în auzul divin,
veşnica pândă ce-n spatele-atâtor
auzuri e fără pereche.

Nu întreba despre cel ce ne-aude !
Destul e că noi împreună-l mişcăm,
singuri, în timp ce din spiţele Ursei
îl picură numai tăcerea.


The last life - from those we carry
here, in the light of the unique life -
let be sound for us !...When the hours of the night
are dying as golden lyres,

when tender isles are leaping like trills
in the mouth of the young volcanos, and when
the sacred numbers are hounting inside the things
lightly, like a melodious storm, -

what other form, fleshless,
can announce the love ? Because not
the musik - sweet occasion only -
but a purer state of the world

are often snowing through every beeing.
Than our human is carried off
in the light suddenly. And another element of
the delirium that fills us,

more subtle than the air, beats
with delicate fists in the divine hearing,
the eternal watch that behind so many
hearings is earless.

Don't ask about those who listen to us !
It's enough that we together move him,
by ourselves, untill from the spokes of the Bear
only the silence is dropping him.


Lucian Blaga



E încă în mine greul pietrelor, dintre cari
m-am ridicat când zi s-a facut.
Dragoste, împrumută-mi tu uşurinţa
cu care norii albi umblă-n azur peste abisuri
şi graţia fara fiinţă a verdelui frunzelor.
Sunt încă în mine greul pământului şi deznădejdea
lutoasa. În mine tânguitoarele nopţi.

Neguri mai stăruie-n gând
şi tălpile fără de voie mai prind rădăcini
pe drumuri neprietenoase.
Din trecut câteodată mai vine un vînt.
În ceasurile desprimăvărării , dragoste,
în ceasurile-acestea, ce singură tu le numeri,
caci numai tu nu ai amintirea
marilor întunecimi,
fă să uit cumplita povară
a văzduhului negru, ce-l port pe umeri,
şi da-mi tăria de-a suporta
bucuria eliberării.


Yet it is inside me the weight of the stones, from which
I have rised when the day has come.
Love, lend to me the easiness
the white clouds walk in the blue and over the abyss
and the grace without existence of the green of the leafes.
Yet there are inside me the weight of the earth and the earthly
Inside me the weeping nights.

Darkness there is in my mind yet
and my soles unwillingly get roots
on hostile roads.
From my past sometimes comes a wind.
In the hours of the spring, love,in these hours, that only you count,
because only you don't have the memory
of the great darkness,
make me forget the terrible weight
of the black air, that I carry on my shoulders,
and give my the power to bear
the joy of the release.


Radu Cârneci



Alergai peste sărutul apei
ca o pasăre peste valuri,
aripi la umeri şi glezne,
la încheieturi de taină flori limpezi.

De aerul veşmintelor tale m-am prins,
uşor ca un abur. Trupul meu
transparent de dor.
O, cum ne înghiţea adîncul înalt.

Prinde-mă, spuneai, prinde-mi sufletul,
respiră-mă, spuneai, respiră-mi tăcerile,
intră în mine ca într-o catedrală de aer,
preot al ascunselor semne.

Alergai, zburai - cerul
ardea cu patimă - şi eu în preajma ta
eram de flacără, iar dedesubt
marile cîmpii elysee...


You were running over the water kiss,
like a bird over the waves,
wings at the shoulders and ankles,
at the joints of mystery clear flowers.

Of the air of your clothes I caught,
light like a vapour. My body
trasparent with desire.
Oh, how the high deep sollowed us.

Catch me, you said, catch my soul,
breathe me, you said, breathe my silences,
enter into me like in a cathedral of air,
priest of the hidden signs.

You were running, flying - the sky
was burning with passion - around you
I was a flame, and below
the great plains Elysee...


Ana Blandiana



Nu îndrăznesc să-nchid o clipă ochii
de teamă
să nu zdrobesc între pleoape lumea,
să n-o aud sfărîmîndu-se cu zgomot
ca o alună între dinţi.
Cît timp voi mai putea fura din somn ?
Cît timp o voi mai ţine-n viaţă ?
Privesc cu disperare
şi mi-e cîineşte milă
de universul fără apărare
ce va pieri în ochiul meu închis.


I don't dare to shut my eyes for a moment
for fear
of crushing between the eyelids the world,
of hearing it breaking with noise
like a nut between the teeth.
How long could I steal from the sleep ?
How long shall I keep it alive ?
I am watching with despair
and I feel pity like a dog
of the universe without defence
that will perish in my closed eye.


Letiția Ilea


fără memorie

n-am să-mi amintesc funia
spuse spînzuratul
am să port în nări
mirosul florii de măr

n-am să-mi amintesc gustul sării
spuse înecatul
am să duc cu mine
soarele coborînd în mare

nu voi purta pe corp nici o urmă
n-am să simt durerea
numai ochii numai ochii
carea au aruncat pietrele

without memory

I shall not remember the rope
saied the hunged
I shall keep in my nostrils
the scent of the apple flower

I shall not remember the taste of the solt
saied the sunken
I shall carry with me
the sun going down into the sea

I shall not bear any trace on my body
I shall not feel the pain
only the eyes only the eyes
who threw the stones
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...