Ana Blandiana

NU-MI VOI MAI AMINTI

Nu-mi voi mai aminti,
Va fi fost o păşune, o mare,
Păsări pluteau sau poate peşti
Prin părul meu,
Voi şti doar c-ai venit
Şi, cu ochii închişi,
Voi auzi cum freamătă
Împăduritul Dumnezeu.

Se face linişte în mine
Pînă la glezne, pînă la genunchi,
Este destul să-ţi plimbi în somn
Pe mine mîna
Că frunze-mi cresc cîntînd
Din trunchi,
Este destul să îmi ridic privirea
Ca să te văd.
O, liniştită dragoste,
Amiază suavă
Ca o boabă de strugure
Care-şi găseste moartea
În cerul visător al gurii.




I SHALL NO MORE REMEMBER 

I shall no more remember,
It had been a meadow or a sea,
Birds or fishes were floating
Through my hair,
I shall know only that you have come
And, with my eyes closed,
I shall listen to the rustling
Of the wooded God.

It makes quiet inside me,
Up to my ankles, up to my knees,
It's enough that you put in the sleep
Your hand on me,
To grow leaves singing
From my trunk,
It's enough to lift my eyes
To see you.
Oh, quiet love,
Gentle afternoon,
Like a grape berry
That finds his death
In the dreaming roof of the mouth.

Magda Isanos

DUHURILE PĂMÎNTULUI

Am văzut duhurile pămîntului.
Aproape de moarte - le-am implorat ;
pe repezi aripile vîntului
au venit în cortej ciudat.

Cu rădăcini subţiri în loc de păr
şi cu seminţe nencolţite-n mîni,
a venit Urieşul care doarme-n grădini
şi m-a -ntrebat : - Te temi într-adevăr ?

- De cine ? - Se-nţelege, de moarte ;
florile mele-nfloresc, nu cugetă mai departe ;
însă tu mă tot chemi. Acum
sufletul ţi se poate risipi ca un fum.

Nu striga, linişteşte-te ; încă
decît moartea ta este-o moarte şi mai adîncă...

Şi-au mai venit - ţinîndu-se de mîni -
cele mai frumoase iele şi zîni,
unele ivite din apele stătătoare,
altele din umbroase izvoare.

Limpede glas aveau, verde cunună,
şi-mbrăcate-n lumină de lună,
povesteau despre moarte-mpăcată
a frunzişului care cade deodată.

Erau aici şi parcă nu erau ;
- Nu te teme, nu, murmurau,
toate se refac şi durează
cît o rază care tremură, cît o rază...

Ce frumos miroseau mîinile ciotoroase
ale Urieşului şi-ale frumoaselor între frumoase !
Mi se părea că sunt culcată-n fîn ;
duhurile pămîntului mă rugau să rămîn,
să nu zbor într-un cer depărtat,
pe care niciodată nu l-am ştiut, care nu m-a chemat.




SPIRITS OF EARTH

I have seen the spirits of earth.
Close to my death - I begged them ;
on the quick wings of the wind
they came in strange procession.

With thin roots instead of hair
and ungerminated seeds in his hands,
came the Giant who sleeps in the gardens
and asked me : - Do you really fear ?

- Of whom ? - Of the death, it's understood ;
my flowers bloom, don't think forward ;
but you call me again and again. Now
your soul might dissipate like a smoke.

Don't cry, calm yourself, more
than your death it's a deeper one...

They arrived - holding by their hands
the most beautiful witches and fairies,
some arose from stagnant waters,
other come from shady springs.

Clear voices they have, green crowns,
and were dressed in the moonlight ;
they told about the resignated death
of the leafage that falls suddenly.

They were here and seemed that were not ;
- Don't worry, no, murmured,
all recovers and lasts
as a trembling ray, as a ray...

How nice smelled the knotted hands
of the Giant and of the beauties among beauties !
Seemed to me that I was lyning in the hay ;
the spirits of earth asked me to stay,
not to fly in the sky away,
which never I knew, never called me.

Gellu Naum

SINGURĂ ŞI IMOBILĂ

Cînd te opreşti în faţa oglinzilor

o mînă iese din apele clare ca să te mîngîie

o mînă care este totdeauna a ta

această mînă de mătrăgună şi de hîrtie

care-mi aminteşte dezastruasele şi amplele întîlniri în faţa oglinzilor.

Şi de data acesta umerii mei nu mai au umbră

nu mai sunt decît picioarele mele care aleargă

aceste triste biciclete aceste butoaie încărcate cu pălării.

Vom trece strada fără a vedea ce se întîmplă

în pachetul acesta sunt pantofii uzaţi ai cenuşăresei

dar nu ne priveşte

în camera aceea goală răsună poate armonica morţii.

Ceea ce văd e un fluture călcat de tren

ceea ce ating e sîngele tău ca un arbore

ceea ce aud e părul tău ca o scoică.

Iată dezgustătoarele amintiri corpul meu împărţit în două

jumătatea mea roşie şi jumătatea mea albastră

linia precisă care mă împarte

pe care am construit-o muşcîndu-mi palmele

iată jumătatea mea calmă jumătatea mea dezesperată.

Îţi vor trebui ace mai tari ca să le coşi împreună

şi mai ales va trebui să te mişti liberă

cînd voi traversa oraşul acesta pustiu

în frumosul meu costum de scafandru.

LONELY AND STILL

When you stop in front of the mirrors

one hand gets out from the clear waters to caress you

one hand that is always yours

this hand of belladonna and paper

that remember me the disastrous and ample meetings in front of the mirrors.

And this time my shoulders have no shadow

there are only my legs that are running

these sad bicycles these barrels loaded with hats.

We shall cross the street without seeing what is happening

in this parcel there are  cinderella's worn-out shoes 

but it does not concerns us

in this empty room are maybe sounding the accordion of the death.

What I am seeing it is a butterfly run over by the train

what I am touching it is your blood like a tree

what I am hearing it is your hair like a shell.

Here the disgusting memories my body divided in two

my red half and my blue half

the precise line that is dividing me

that I have built bitting my palms

here my calm half my hopeless half.

You will need stronger needles to sew them together

and first of all you will have to move freely

when I shall cross this desert town

in my beautiful suit of diver.

Eusebiu Camilar

CREANGA INIMII

Cînd alte universuri mă cheamă sau le chem,

De-o nostalgie cruntă adînc oftez şi gem,

Căci ştiu atît de bine că din acelaşi lut

Şi trupul meu şi Calea Lactee s-au făcut,

Că din aceeaşi piatră cîndva a scăpărat

Luceafărul de ziuă şi ochiul meu curat,

Şi nici măcar o clipă eu nu mă mir că pot

Să ţin pe creanga asta şi universul tot...

Îl port pe creanga asta întinsă uşurel,

Cum port lumina lunii în piatra de inel,

Şi pare universul imens şi uimitor,

Adeseori ca bucla iubitei de uşor,

Şi-l simt pîn' la durere şi imn, adese, cînd

Cumplit mi se apasă pe creanga lăcrimînd.

THE BRANCH OF THE HEART

When other universes call me or I call them,

Of a terrible longing I deeply sigh and moan,

Because I know well that of the same clay

Are made my body and the Milky Way,

That of the same stone they have lightened once

The Morning Star and my clear eye.

And neither a moment I do not wonder that I can

To keep on this branch the entire universe...

I carry it on this  branch slowly hold

As I carry the moon light in my ring stone.

And seems the boundless and amazing universe

As light as my love lady's curl,

And often I feel it as far as pain and hymn,

when terribly it press on my weeping branch.

Eugen Jebeleanu

COPILUL PIERDUT

Am patruzeci şi opt de ani

şi asta-i foarte bine.

Păcat doar de acest april

ce parcă nu mai vine.

Păcat doar de acel copil

ce nimeni n-o să-l ştie

care priveşte dintr-un iaz

de-oglindă fumurie

spre tîmpla-mi dreaptă, grea de scrum,

apoi spre tîmpla stîngă

şi nu se bucură şi-ar vrea

să plîngă, doar să plîngă.

THE LOST CHILD

I am forty eight

and this is very good.

Yet it's a pity of this april

which seems to no more come. 

Yet it's a pity of that child

who nobody will know

and who is looking from the lake

of the smoky mirror

to my right templet, heavy with ash,

then to my left templet

and he is sad and he want

to cry, only to cry.

Emil Botta

SCUT

Iubirea mă apără,

de aceea port

fruntea sus, în exil printre oameni.

Cînd ziua decade şi cînd, spre apus,

cumpăna liniştită se-nclină,

o, atuncea de sus,

primesc o tristeţe senină.

Ochii mei în extaz rătăcesc

spre adîncul fîntînii unde stelele scapără.

O, de al stelelor dor mă topesc

şi m-aş duce la ele,

dar Iubirea mă apără.

Cu graiuri nebune mă cheamă,

în lună, cîntătoare Undine.

Şi cînd să le ajung, Piaza Rea

mă trage la dînsa: la mine, la mine!

Dar mă însoţeşte acel Cineva,

Iubirea, pururi cu mine.

SHIELD

Love protects me

that is why I keep

my forehead up, in exile among people.

When the day is over and when in the sunset

my scales is quietly bowing,

oh, then from above,

I get a serene sadness.

My eyes in ecstasy are wandering

towards the depth of the well where the stars are sparkling.

Oh, for yearning for the stars I consume

and I should go to them,

but Love protects me.

With crazy languages are calling me,

in the moon, singing Undines.

And when I am about reaching them, Ill Omen

draws me to it: to me, to me!

But Someone accompanies me,

It is Love, always with me.

Elena Liliana Popescu

ÎN CLIPA REGĂSIRII

În libertatea mării constrîngerea e malul.
Deplinul întuneric lumina o conţine.
Pe ţărmul neclintirii neliniştea e valul
Şi din ce-a fost el lasă doar lumea care vine.

Nimic îţi pare totul cînd cauţi nemurirea
În muta disperare tăcerea e cuvîntul
Nefericirea însăşi cuprinde fericirea
Cînd, plin de umilinţe, tu părăseşti pămîntul.

Iluzia, supusă, cuprinde adevărul
Doar pentru a-l cunoaşte în clipa despărţirii.
Acela care astăzi înseamnă trecătorul
Şi care este veşnic în clipa regăsirii.



IN THE MOMENT OF REUNION

For the freedom of the sea the beach is a restriction.
The full darkness comprises the light.
On the shore of stillness the wave is restlessness
And from what was it leaves only what will come.

Everything is nothing when you seek for immortality.
In the mute despair the silence is the word.
The misfortune itself contains the happiness
When, full of humiliations, you live the earth.

The illusion, submissive, includes the truth
For knowing it in the moment of separation.
That which today means the passing one
And is eternal in the moment of reunion.

Zorica Latcu

IAD

Trecînd prin şapte nopţi fără de vad

Cu Îngerul m-am pogorît în Iad;

Nici foc, nici fum, nici clocote de zmoală -

O veşnicie netedă şi goală...

Stau trupuri lîngă trupuri, prinse-n chin,

Ca boabele de struguri în ciorchin.

Nici ploi de plumb, nici aspră biciuială,

O mucedă, cumplită lîncezeală,

Că nu se mişcă-n veci nimic din loc,

Nici flacără de dor, nici gînd de foc.

Că-n aerul pătruns de făr' de lege

Nu poate val de cîntec să se-nchege.

Şi-n cuget pîngărit şi necurat

Cuvîntul sfînt nicicînd nu s-a-ntrupat.

O piatră-ncremenită-n nemişcare

Puteri să dea viaţă nouă n-are.

În noaptea fără margini totu-i şters,

Culoare, formă, armonie, vers.

Din goluri care fără fund se cască,

Nu poate frumuseţea să se nască;

În duhurile oarbe de păcat

Nu străluceşte chipu-i luminat.

Cu Îngerul treceam prin Iad în pripă,

Vedeam durerea care nu mai ţipă.

Pe-ntinsul înfiorător de mut

Se ţes zăbranice de chin tăcut.

Stau osîndiţii-n crunta osîndire

Cu trupu-nveşnicit în zvîrcolire,

Cu rînjetu-mpietrit pe faţa lor,

Cu răni, ce ard adînc, dar nu mai dor.

Se-ncheagă-n jar, ca gheţurile-n rîuri,

Şerpi otrăviţi, cu pofte şi desfrîuri.

Petrece-n în sînul Marei Urîciuni

Mulţime nemişcată de nebuni.

Pe toţi i-a şters din Cărţile Vieţii

Păcatul împotriva Frumuseţii.

HELL

Passing through seven nights without a ford,

Beside the Angel I have descended in the Hell.

Neither fire, nore smoke, nore bubblings of pitch,

A smooth and empty eternity...

 Body by body stand, caught in pain,

Like in the bunch the grapes.

Neither hard whipping, nor lead rains, 

A mouldy flatness everywhere.

Nothing is moving, no desire,

Neither a striving, nor a thought of fire.

Cause in the air with unlowfulness imbued,

Not even a song can spring.

And in the defiled and impure mind

The holy word  has never got a shape.

A motionless dumbfounded  stone

Has no power to give new life to bone.

In the endless night all is lustreless,

Color,shape, harmony and verse.

From voids that are gaping bottomless

The beauty can never get a  birth.

In the spirits blind with sin

It is not shinning the light face.

Beside the Angel hastily I was passing through the Hell,

I saw the pain that no more yells.

On the surface dreadfully quiet

Crapes of silent torture are weaved.

The damned stay in the terrible condemnation

With their bodies in eternal whriting,

With a petrified grin on their faces ,

With deeply burning wounds, which hurt no more.

They are moulding in the fire, like the ice on the river,

Poisonous snakes of  lust and dissipation.

A motionless crowd of hare-brained fools

Stand in the bosom of the Great Ugliness.

They all were canceled from the Book of Life

Because of  their sin against the Beauty.

Iulian Boldea

ÎNTREBĂRI

cine se ascunde în spatele surîsurilor mele
cine îmi adulmecă spaimele şi tristeţile de zi cu zi
cine stă în spatele oglinzilor în care îmi privesc chipul
torturat de amintirea unui viitor imprecis
cine şi-a uitat în poemele mele neliniştile indescifrabile
şi grimasele de împrumut
cine îşi îmbracă gesturile în conturul strîmb al trupului meu
cine scrie în locul meu
cuvinte mincinoase jilave şi nerecunoscătoare
delicate şi aspre
cine trăieşte în locul meu
viaţa aceasta pe care nu o mai recunosc?



QUESTIONS

who is hidding behind my smiles
who is smelling my daily fears and sorrows
who is staying behind the mirrors in which I look at my face
tortured by the memory of an indefinite future
who has forgotten in my poems his undeciphered restlessnesses
and my borrowed grimaces
who is dressing his gestures in the crooked outline of my body
who is writing instead me
lying wet and ungrateful words
delicate and rough
who is living instead me
this life which I do not recognize anymore ?

A.E.Baconski

NUD ALB

Eşti goală ca visul, ca zarea,

Goală ca plaja pe care-o învăluie marea,

Goală ca luna rătăcind în pustie,

Goală ca lebăda mea argintie.

Taci şi ascultă,

Vine spre noi aceeaşi sevă multă,

Care pătrunde-n cîmpuri şi-n muguri,

Vezi, sălciile ard ca nişte ruguri.

Unde să fugi -  iată mareea vine,

Valuri tîrzii se năpustesc spre tine,

Închide ochii şi dispari, te pierde

În cercuri line de vîltoare verde.

WHITE NUDE

You are naked like the dream, like the horizon,

Naked like the beach that is surrounded by the sea,

Naked like the moon wandering in the desert,

Naked like my silver swan.

Be silent and listen,

It is coming toward us the same stormy sap,

Which penetrates the fields and the buds,

Look, the willows are burning like piles.

Where are you running - here the tide is coming,

Late waves are rushing to you,

Close your eyes and disappear, get you lost

In gentle circles of green whirls.

Lucian Blaga

ZORILE

Ai nopţi, cari ţi s-aşează grele ca de plumb
Pe suflet şi pe gînduri şi pe visuri şi pe vreri, -
Nopţi negre-n care pieptul îţi tresare de furtuni,
Ce nu le spui -
Şi-n cari întreg trecutul ţi se pare în zadar
Şi orice clipă ce mai vine - de prisos...
Ai nopţi,
Ai nopţi - , frumoaso, după cari
Dintre pleoape-ţi izvorăsc
Aşa de reci şi multe - lacrimi mari :
Bobi de lumină plîngi atunci,
Plîngi -
Şi-nvins eu cad genunchii să-ţi cuprind,
Căci înţeleg solia firii :
Cînd picurii de rouă
Răsar pe trandafiri - sunt zorile aproape...


THE DAWN

There are nights, which lie heavy like lead
On your soul and thoughts and dreams and desires -
Black nights, in which your breast startles with storms,
That you can't tell -
And in which the the whole past seems to you in vain,
And any moment that comes seems useless...
You have nights,
You have nights, beautiful girl, after which
From your eyelids spring -
So cold and many - big tears :
Drops of light you weep then,
Weep,
And won I fall and embrace your knees
Because I understand the message of the nature :
When the dew drops
Are rising on the roses - the dawn is near...

Ion Caraion

DUMNEZEU

Mergînd pe străzi, privirea cumpărase
din fiecare lucru cîte-o parte :
umbrare verzi, brăţări şi chiparoase
ca lacrima iubitelor din carte ;

vitrine mari, acoperind cu-atlazuri
mucegăiala sufletelor slute,
şi fărădelegi, şi intrigi, şi pervazuri
în care-au stat idile nencepute.

Copil venit din măguri şi viroage,
coroanele copacilor oceanici
îngenunchiau sub ape, să se roage,
cu anterie gemene, de panici.

Am fost în temple,-n temniţi şi-n spitale,
m-au întîlnit singurătăţi şi crime.
Inscripţii rare din lumi paradoxale
pătau viori...Şi-am fost în ţintirime.

Se tînguiau pe oasele răzleţe
lumini de ceară, popi şi haimanale.
Cu-nmlădieri de caste dimineţe,-
burice albe şi bacante goale.

Marchizele, verandele, costumul
de pantomimă-al feţelor confuze,
prin care-n zori se furişau ca fumul
madone reci, cu zîmbetul pe buze,

m-aplaudau...Superbul Gură-Casacă
plecat să facă lumea mai frumoasă,
cu cîteva iluzii într-o bască,
sub care-ncep păianjenii să coasă...

Prin smoalele asfaltului, cărunte,
vuia oraşul, - lacomă comoară -
îmi luau speranţa roua de pe frunte
şi te-am pierdut atunci întîia oară.

Pe urmă, rînd pe rînd...Din depărtarea
atîtor codrii tineri de hazarde,
ca doi străini pe care întîmplarea
i-a hărăzit aceleiaşi mansarde,

ne întîlneam pe scări, treceam pe-alături
şi, obosit de gîndurile mele,
nu ţi-am mai spus de nori sau ce omături
mi-aştern pe gînduri cîrduri de boccele.

Era o zi cu soare...Vălmăşaguri
de oameni îmbulziţi priveau în aer.
Mi s-a părut că-n loc de ei văd steaguri,
înlăstărind ca firele din caier.

Iar miezul ghicitorilor rotunde
lua-nfăţişări de-oracol sau de goarne.
Şi nişte mingi veneau de nu ştiu unde,
şi nişte flăcări luau oraşu-n coarne.

Te-am căutat atunci sub gluga verii,-
mi-era atît de dor de revedere !
Nu mai stăteai acolo de puzderii
de ani...Regretul moţăia-n cuiere.

Şi-am înţeles că n-or să ne mai pară
în nici un fel albastrele-altitudini,
Tu - izolat în tine ca o ţară,
eu - ros de timp ţi de incertitudini.

Singurătatea s-a-mpărţit în două.
M-am izgonit pe rînd din fiecare,
să nu mă ştie nici rugina nouă,
nici forfota bătrînelor pojare.

Ne despărţeam...O ! cine mai întreabă
de cei ce nu-s ? de cei ce-au fost pe vremuri ?
Mulţimea vinde îngeri la tarabă
şi arlechinii mor in Bethleemuri.

Azi încărcat de clopote şi racle
ca o istorie domnească de zavistii,
încerc zadarnic strîmbele şperacle
în care mi-am rupt florile batistei.

Ori bat în van...Auzul tău mă lasă,
drumeţii-s recimansardele deşarte -
o ! cel puţin de-ar fi rămas frumoasă
prăpastia de dor ce ne desparte...

Încovoiat în el ca un ciorchine
pe ţîţele-ncălzitei nicovale,
prin basca ruptă plînge lîngă mine
superbul Gură-Cască în sandale.

Mireasmă vie-n ţeapa vremii boantă,
acoperă-mi-l lacrimă de Parce
şi-nchide-n mine, Doamne, ca-ntr-o plantă,
căinţa ta de-a nu te mai întoarce...




GOD

Walking in the streets, my eye
has bought from every thing a part:
green bowers, bracelets and tuberoses
like the tear of the book sweethearts;

large windows covering with satin
the mouldiness of the hideous souls,
and crimes, and plots, and frames
where idylls not yet begun were staying.

A child come from hills and ravines,
the crowns of the oceanic trees,
were kneeling under water to pray
with twin surplices, of scares.

I have been in temples,in prisons and in hospitals,
i have met solitudes and crimes.
Rare inscriptions from paradoxical worlds
were staining violins...And I have walked in cemeteris.

There were wailing on the lonely bones
lights of wax, priests and tramps.
With lithes of pure mornings -
white navels and nacked maenads.

The awnings, the verandahs, the suit
of pantomime of the confuse faces
through which at dawn were sliping as a smoke,
cold madonnas, with a smile on their lips,

all were applauding me...The superb Gaper
starting to make the world more beautiful
with a few illusions in a het,
under which the spiders begun to weave...

Through the pitches of asphalt, old,
the town was humming - greedy treasure -
the dew on my forehed took my hope
and I have lost you for the first time...

Then, successively...From the distance
of so many young woods of hazards,
like two strangers that by chance
were dwelling in the same attic,

we met on stairs, we passed by,
and, tired of my thoughts,
I did not tell you about the clouds or snows
spreading on my soul heaps of bundles.

It was a sunny day...Crowds 
of people were looking in the air.
It seemed to me instead of them I saw flags,
arising as the threads in a hank.

And the core of the round riddles
took the appearance of oracles or trumpets.
And some balls came from nowhere,
and some flames took the town in their horns.

I looked for you under the hood of summer, -
I  was missing you so much!
You have no more lived there since many
years... The regret was dozing in the pegs.

And I have understood that the blue altitudes
will seem stranger to us,
You - isolated inside yourself as in a land,
Me - worn by time and doubts.

The loneliness has divided in two.
I have chased myself from each,
for the new rust would not reach me,
nor the bustle of the old fires.

We were separating...Oh, who is  asking still 
of those who are no more living? of those who lived once?
The crowd is selling angels at the market
and the harlequins are dying in the hills.

Today overwhelmed of bells and coffins
like a princely story of rebellions,
I vainly try the crooked keys
that the flowers of my handkherchief has broken.

I knock in vain...Your hearing is leaving me,
the travellers are cold, the attics empty -
oh! if the abyss of desire separating us
would beautiful remained...

Bent in himself, like a bunch
on the teats of the worm anvil,
through the broken hat is crying near me
the superb Gaper in his sandals.

Vivid fragrance in the pointless stake of time,
cover him for me, tear of Fate
and close inside me, Lord, as in a plant,
your remorse of not coming  again.