Radu Cârneci

                     

IARBA VERDE, ACASĂ

Acasă, iarba verde, aproape de mugure,
-vai, cum îi place să geamă sub paşi ! -
o simt cum îmi sărută glezne şi tălpi,
oftînd în zori, fără de somn, singură,
fragedă,
iarba în mai.

La amiază are ceva de mîndră ţărancă
rotindu-se, toată numai miresme,
şi mă cheamă şi mă cuprinde,
şi-mi intră-n sânge hoţeşte, femeie
pătimaşă,
iarba în iunie.

Spre seară începe să cînte de nuntă :
se roagă pentru o noapte de dragoste,
se roagă să-i gust trupul, să-i pătrund
sîngele în şuier de coasă,
aprigă,
iarba în iulie.

Seara, la piept, lung mi se tînguie :
e de dor arsă, de dor şi nelinişte,
trupul i se face străveziu şi arde
şi mă arde, şi mă dărui, Doamne,
nebună-i
femeia de iarbă.

Noaptea, iarba se face de taină,
mă ia de mînă, neagră şi dîrză
şi plecăm, coborîm în rădăcini şi acolo
ne unim trupurile şi suntem
dulce ţărînă...


THE GREEN GRASS , AT HOME

At home, the green grass nearly burst into buds,
- oh me, how she likes to moan under the steps !
I feel her kissing my ankles and my soles,
sighing at dawn, sleepless, alone,
fresh,
the grass in may.

At noon she has something like a pride peasant woman
turning round, all perfumes,
and calls me and surround me,
and thievishly get into my blood, passionate
woman,
the grass in june.

In the afternoon she begins to sing for wedding :
she prays for a night of love,
she prays me to taste her body, to penetrate
her blood in the whistle of the scythe,
fiery,
the grass in july.

In the evening, on my chest, she wail a long time :
she's burnt by desire, by desire and restlessness,
her body becomes transparent and get into fire
and burns me, and I abbandon me, God,
mad
is the woman of grass.

At night the grass becomes misterious,
takes my hand, black and obstinate
and we leave, we get down in the roots and there
we fuse our bodies and we are
sweet dust...