Magda Isanos

                           

FLORI

Vijelioase flori, din pămînt aburind,
ca nişte strigăte cresc, saltă zîmbind.
Care e vremea lor gingaşă-n vreme ?
Noaptea-n grădinile mari nu se vor teme ?

Însă-n mijlocul lor, bolnav de vis,
ochiul lui Dumnezeu şade deschis...
Haina lui mirosind a ierburi şi cer -
fără să ştie oraşul de piatră şi fier.

Mîinile micilor flori intră-n pămînt.
Morţii cînd le sarută ştiu daca-i vînt,
şi de pe dînsele sorb ploaia şi veştile.
Astfel, în flori işi deschid morţii fereştile...


FLOWERS

Stormy flowers, from the steaming ground,
like callings grow, rise smiling.
What is their will, gentle in time ?
At night, in the great gardens, aren't they afraid ?

But in the middle of them, ill of dreaming,
the God's eye stays open...
His coat smelling of herbs and sky -
without knowing the stone and iron town.

The hands of the little flowers go into the earth.
The dead when kiss them knows that the wind blows,
and from them sips the rain and the news.
So, in flowers the dead open their windows.