Ştefan Augustin Doinaş

MĂNĂSTIRE DE SUNET


Oare mai spanzură firul cu plumb din Alcor ?
Cineva mai amestecă apa şi varul ?
Dar cine mai ştie să-nchipuie azi
mănăstire de sunet ?


Toate uneltele suferă, toţi au deprins
mînuirea de spadă : florarii retează
cu crini, avocaţii cu fraze pustii
întrebările ierbii.


Doamne, e vremea să vie poeţii ! Acum,
de lăsarea la vatră a florilor, cheamă-i !
Urîti sunt, şi firavi. Iar cei mai curaţi
se cunosc dupa felul


simplu cum poartă luneta cu lacrimi, cum iau
greutatea din lucruri, şi ţin în rezervă
o rouă divină. Şi cîti nu sfîrşesc
cu aripi de şindrilă...


Pentru că graiul, ca flacăra mistuie ; dar
inocent, doar în gurile lor delirează.
Şi astfel, răscumpără ei, profeţind,
lăcomia vorbirii ;


astfel cuvîntul din pustă, mereu ocupat
să transporte pe-un drum pietruit cu vocale
povara istoriei, face popas la izvoarele nopţii.


Suie pe schele, atunci, voievozi şi zidari,
pe cînd calfele-amestecă apa cu varul.
Durabilul însă demult s-a zidit
în văzduh - cu poeţii.




MONASTERY OF SOUND


Does the lead line still hung from Alcor ?
Do someone still mix the water and lime ?
But who knows how to figure today
a monastery of sound ?


All the tools suffer, everybody have learned
the handling of the sword : the florist cuts off
with lilies, the lawyers with empty phrases
the questions of the grass.


God, it's time for the poets to come ! Now,
at the discharge of the flowers, call them !
They are ugly and frail. And the purest 
of them are known by the way


simple as they carry the field glass with tears, as
they take off the weight of the things, and preserve
a divine dew. And how many of them end up
with shingles wings...


Because the speaking burns,like the flame ; but
innocent, only in their mouths raves.
And so they redeems, prophesying,
the greed of the speaking ;


thus the word in the wilderness, always busy
to carry on a road paved with vowels
the burden of the history, make a halt
at the springs of the night.


Kings and builders, then, come on the scaffolding,
while the journeymen mix water and lime.
But the lasting was built long ago
in the air - with the poets.