NIHIL SUB SOLE, DOMINE...
Ochiul spune :
De ce te-ai lăsat fără chip, Doamne,
ca să pot vedea ?
Auzul intreabă :
De ce ai tăcut,
ca să pot auzi ?
Omul spune :
De ce te-ai ascuns, ca să fiu ?
Cînd m-ai roşit era vară
şi am intrat în trup ca în vis
şi în vis ai plecat dintr-odată
stingîndu-le ca să pot privi
Cerul cu pleoapa albastră
peste ochiul pămîntului,
vremea cu norocul şi întîmplările
peste ierburi înspicate amar
Luminînd te ascunzi în mine
fulgerare de foarte departe
sîmbure al tăcerii depline
de dincolo de cuvînt
Cu ochii deschişi întreabă
şi întreabă pînă ajunge nisip
şi nisipul murmură :
am fost dovada ta
şi te-am iubit şi nu te-am zărit
şi ţi-am adăpostit absenţa
mai mult decît o poate piatra
adăposti
Doamne, eşti oglinda care dispare
sau Faţa
care nu se poate privi ?
NIHIL SUB SOLE, DOMINE...
The eye says :
why did you hide your face, God,
in order I could see ?
The hearing asks :
why did you become silent,
in order I could hear ?
The man asks :
why did you hide , in order I could be ?
You created me on summer
and I entered my body as in a dream
and in a dream you suddenly left me
estinguishing them in order I can see
The sky like a blue eyelid
over the eye of the earth,
the time with its fortune and events
over bitter herbs.
Lighting you hide in me,
lightning from far away,
core of the complete silence,
from beyound the word.
With his eyes open he asks
and asks till he becomes sand
and the sand whispers :
I was your proof
and I loved you and I didn't see you
and I was a shelter for your absence
more than the stone can be.
God, are you the mirror that disappears
or the Face
that can't be looked at ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.