Radu Cârneci

                         

FACEREA

...Acolo, între două stele, la timp egal,
erau păsări fără cuvinte, arbori fără de suflet,
nedescîntată sămîntă de iarbă,
nemişcată horă de fete, bărbaţii pustii,
pironite pe cruce patemile,
neperechi sălbăticiunile stînd - şi
peste toate duhul meu ca o corabie.

Toată noaptea facerii am fost de rugă :
chin eram, teamă de sunet,
gînd spre culoare,
pentru toţi mă-ntrupam,
dor din dor, durere din durere,
miresme la tîmple iveam, ţipăt în genunchii
de fugă, o tristeţe eram împrejur cu imn.

Şi-am auzit : "...de ce atîtea lacrimi
şi sfîşiere pentr-un zîmbet ?..."
Şi erau lîngă mine toţi : umbre, şi nu-i vedeam,
toţi aşteptînd să le dau ochiul de soare,
sînul de lună, piscul de aer ;
dulce otravă era aşteptarea
îndelung ameţindu-mă.

Asa începură sevele să ma inunde :
glezne şi pulpe şi piept si fruntea - abur de cer -
lungă şi limpede respiraţie ;
din mine, apoi, am crescut fiece mugur,
firul de iarbă l-am tors, fiece fluture
l-am aurit ; femeilor chemare le-am dat,
barbatilor nelinişte-n sînge.

Şiroiam, înfrunzeam, înfloream, mă-ndumnezeiam !
În zori, lumea era gata de nuntă :
plecau din mine perechi de culori, de sunete,
de miresme, de patemi superb legîndu-se,
din mine intrand in Marea Fiinţă, perechi,
ca un sărut eram între cer si pămînt,
un vazduh de clopote luminînd...

Dimineaţa eram vîrstă înaltă, domn
din domn, lumină înflorind în lumină, din durere,
în jurul soarelui : aura, în jurul lunii : cearcăn,
şi-mi clătinam istovit duhul spre somn ;
ci, toţi de mine uitaseră, toţi mă uitaseră, şi
perechi, perechi se iubeau : nuntă nebună,
iar de jur-împrejurul pămîntului miresme de dragoste...


GENESIS

...There, between two stars, at equal time,
there were speechless birds, trees without a soul,
uncharmed seed of grass,
motionless dance of girls, empty men,
the passions nailed to the cross,
unpaired wilde animals standing - and
oll over my spirit like a ship.

All the Genesis night I was praying :
I was  torment, fear of sound,
thought to color,
for all of them I was incarnating,
yearning from yearning, pain from pain,
spices at my temples I got, crying at my knees
of escape, a sadness I was all around with a hymn.

And I heard : "...why so many tears
and tearing for a smile ?... "
And everybody were around me : shadows, and I did not see them,
everybody waiting me to give them the eye of the sun, 
the bosom of moon, the peak of air ;
sweet poison the waiting was
a long time making me dizzy.

So the saps began to flood me :
ankles and calfs and chest and the forehead - steam of sky -
long and clear breath ;
of me, then, I grew every bud,
the blade of grass I spun, every butterfly 
I gilded ; to the women I gave the charms,
to the men the restlessness in their blood.

I was flowing, I was leafing out, I was flowering, I was deifying myself !
At dawn the world was ready for weeding :
of me were going pairs of colors, of sounds,
of scents, of passions splendidly bound,
of me getting into the Great Being, in pairs,
like a kiss I was between heaven and earth,
a sky of bells lighting...

In the morning I was high age, lord
of lord, light blooming in light, from pain,
around the sun : an aura, around the moon : a dark circle,
and I was shaking my spirit to sleep ;
but everybody had forgotten of me, and
pairs, pairs they loved each other : crazy wedding,
and all around the earth scents of love...