Nichita Stănescu

CÎNTEC DE IARNĂ

Eşti atît de frumoasă, iarna !
Cîmpul întins pe spate, lîngă orizont,
şi copacii opriţi, din fuga crivăţului...
Îmi tremură nările
şi nici o mireasmă,
şi nici o boare,
doar mirosul îndepărtat, de gheaţă,
al sorilor.
Ce limpezi sunt mîinile tale, iarna !
Şi nu trece nimeni,
doar sorii albi se rotesc liniştit, idolatru
şi gîndul creşte-n cercuri
sonorizînd copacii
cîte doi,
cîte patru.




WINTER SONG

You are so beautiful, in winter !
The field lying on back, near the horizon,
and the trees stopped  in  the running of the chill wind...
My nostrils are trembling
and no smell,
and no breeze,
only the far smell, of ice,
of the suns.
How clear are your hands, in winter !
And no one is passing,
just the white suns turn round quietly, idolatrously
and the thought grows in circles
making the trees sounding,
by two,
by four.