Ion Caraion

VASE DE JERTFĂ

1

Curgi,Dumnezeule, curgi infinit.
Din viitorul tău vin verzile nave.
Strămoşii mei, cînd te căutau în ceasloave,
simţeau că eşti, dar nu te-au găsit.

Urîţi ca rădăcinile urîte,
zgîriau schiţe pentru un Picasso cu un silex ;
Dumnezeule, tu nici nu-ţi închipui
din cîte fîntîni te-au cules ei cu găleata,
ca să te bea vitele cu bot cald.
Cînd se termina apa, se termina şi chipul lor.
Începea visul.

2

Căruntă fiară, tăcere zidită
cu agonie de faun la ziuă -
ulcioarele sosite la tine
aştern părul fecioarelor să bîntuie-n copaci.
Toate coliviile de nisip se plimbă goale ,si dimineaţa nu mai sunt.
Te ocolesc în zadar, gîndule ;
timpule în zadar te ascult.
Cu cât tu mă-nfăşuri în noapte,
cu-atât te tăgădui mai mult.

3

Eşti peştera vie, mirarea,
vânatul care se coace la focul meu ud
sau din toate acestea - numai umbra, numai disperarea
ce-n marele văzduh o aud.

Din guşterii ochilor scunzi, dacă umbli-n deznădejde şi frig,
zbor dedesubtul meu şi mă strig -
fiindcă nu ştiu ce moarte ascunzi.

4

Dumnezeule, tu nici n-ai înţeles până unde
te ucide omul pe care în Bethleem îl colinzi.
Strămoşii mei stau în tine la foc
şi se uită-n oglinzi să te cunoască,
aşa cum ochii mieilor trişti, înfipţi într-un loc,
merg desenându-te în firele de iarbă.
Dar nici unii nici alţii n-au aflat lămurit pentru ce exişti.

5

Craniul tău de piatră, în tortură,
zgîlţîie mîinile tale de cedru -
când au intrat în delir,
peste acoperişul lumii ( aduşi de spinări )
preoţii albi îşi luau vorbele îndărăt,
să fugă cu ele în braţe ;
porumbeii din preajma bazinului au ciugulit seminţe,
au fost ochiţi cu praştia de băiatul ceasornicarului,
au fost împănaţi de bucătăreasa romană -
venise vînzătoarea de parabole să te caute
prin baruri,
bâjbâia, oarbă,
venise făcătorul de zmeie să te apere
c-un tricou de sîrmă
şi grădinarul de la marginea mării
care n-avea decît un picior,
care nu se-ntâlnea cu alţi oameni
şi nu cunoscuse femeie.

Şi într-o zi de tîrg, oarecare,
s-a încolăcit smochinul la soare
-dar Prinderea Omului n-a avut templu.

6

Ce salbatec te-aud buzele mele...
primii creştini te-au văzut, în nopţile lor,
războinic, păros,
şi te-au luat în braţe, aşa cum erau ei :
ca să-ţi taie unghiile,
ca să vorbeşti gros,
ca să-ţi dea văz.

7

În icoanele pe sticlă din ţara mea
- zgîriat fără vîrstă -
eşti uneori foarte bătrîn, foarte straniu,
mă înfricoşează statura ta osuară
şi, plîngînd, nici copiii pe uliţi
nu se apropie de tine.

Spun cei vechi, în amurguri,
că ai ceva de om ascuns, care ştie că e puternic,
de călător însingurat.

Totuşi, primăvara, în ropotul ploilor,
pari de nerecunoscut...
Atunci -

te iau femeile-n basmale şi ajunse acasă,
închid uşile ; plîng ;
vorbesc cu vitele în grajduri
ca la a doua cină de taină.

Ele te iubesc fără să ştie bărbaţii lor.

Cu laptele din ţîţe,
cu şoldurile încinse de viziune,
te strigă
într-o beţie hohotitoare.

Dar când se suie în fîn să te învelească,
ferindu-şi pîntecul,
sânii le tremură prin baiera cămăşii
sau le scapă cerga din mînă.
Ele au picioarele goale şi te visează
aşa cum te închipuia grădinarul de la marginea mării.

8

Curgi, Dumnezeule, curgi infinit !
Oricît te-aş alunga şi urî,
tu eşti pentru cei care nu te-au găsit.




VESSELS FOR SACRIFICE

1

Flow, God, eternaly flow.
From your future are coming the green ships.
My ancestors when were looking for you in the books
they felt that you are, but they have not found you.

Ugly like the ugly roots,
they were scratching draughts for one Picasso with a silex;
God, you do not imagine from how many wells they picked you up with their buckets
in order to water the warm-muzzled beasts.
When the water finished their face finished too.
The dream began.

2

Ancient beast, sealed silence,
agonizing like a faun in the day -
the pitchers arrived to you
spread the vergins' hair to hount in the trees.
All the sand cages are walking empty and in the morning they are no more.
I round you in vain thought;
time in vain I listen to you.
The more you wrap me in the night,
the more I deny you.

3

You are the living cave, the wonder,
the wind that is ripening in my wet fire
or from all these - only the shadow, only the despair
that I hear in the great sky.

From the lizards of the low eyes,
if I walk in despair and cold,
I fly below me and I call myself -
because I do not know what a death you hide.

4

God, you not even understood as far as
the man who you wander in Bethleem is killing you.
My ancestors are staying within you at the fire
and look in the mirrors to know you,

as the eyes of the sad lambs, stearing at a place,
walk drawing you in the grass blades.
But neither the one or the other have not clearly found what for you exist.

5

Your skull of stone, in torture,
is shaking, your hands of cedar 
when they are in  delirium,
over the roof of the world
the white priests took their words back,
to run with them in their arms;
the pigeons around the pool have picked the seeds,
have been taken aim with the sling by the clockmaker's boy,
have been larded by the roman cook -
the seller of parables had come to find you
in the bars,
she was gropping blind,
the maker of kites had come to defend you
dressed with a shirt of wire
and the gardner from the seaside
who had but a leg,
who did not meet other people
and had not known any woman.

And in a market day 
the fig tree has curled up in the sun
- but the Catch of the Man had no temple.

6

What wildly my lips hear you...
the first Christians have seen you, in their nights,
warrior, hairy
and holded you in their arms, as they were :
to cut your nails,
to speak deeply,
to give you eyes.

7

In the glass icons from my country
- ageless scretched -
you are sometimes very old, very strange,
your bony statue frightens me
and, weeping, not even the children in the lanes
come near you.

The ancients tell in the twilight
that you have something of a hidden man, who knows that he is powerful,
of a lonely traveler.

Although, in the spring, in the patter of the rains,
you seem unknown...
Then -

the women take you in their kerchiefs and coming home
they close the doors; cry;
they talk to the beasts in the stables
as at the second holy supper.

They love you without their husbands knowing.

With the milk in their teats,
with theit hips hot with your vision,
they call you
in a roaring frenzy.

But when they climb in the hay to cover you,
protecting their womb,
their teats are trembling through the string of the shirt
or they drop the tilt from their hand.
They have bare feet and dream you
as the gardner from the seaside imagined you.

8

Flow, God, eternaly flow!
As much as I should chase you away and hate
you are for those who have not found you.