Tudor Arghezi

                       

PSALM

Tare sunt singur, Doamne și pieziș !
Copac pribeag uitat în cîmpie,
Cu fruct amar și cu frunziș
Țepos și aspru-n îndîrjire vie.

Tînjesc ca pasărea ciripitoare
Să se oprească-n drum,
Să cînte-n mine și să zboare
Prin umbra mea de fum.

Aștept crîmpeie mici de gingășie,
Cîntece mici de vrăbii și lăstun
Să mi se dea și mie,
Ca pomilor de rod cu gustul bun.

Nu am nectare roze de dulceață,
Nici chiar aroma primei agurizi,
si prins adînc între vecii si ceață,
Nu-mi stau pe coajă moile omizi.

Nalt candelabru, strajă de hotare,
Stelele vin și se aprind pe rînd
In ramurile-ntinse pe altare -
Și te slujesc ; dar, Doamne, pînă cînd ?

De-a fi-nflorit numai cu focuri sfinte
Și de-a rodi metale doar, pătruns
De grelele porunci și-nvățăminte,
Poate că, Doamne, mi-este de ajuns.

In rostul meu tu m-ai lăsat uitării
Și să muncesc din rădăcini și sînger.
Trimite, Doamne, semnul depărtării,
Din cînd in cînd, cîte un pui de înger.

Să bată alb din aripă la lună,
Să-mi dea din nou povața ta mai bună.