Ion Pillat

                        

CĂPRIOARA DE PORȚELAN

Pe masa mea, un pui de căprioară
Prietenos deschide ochii puri.
Și dacă în poiană o să moară,
De glonț rănit, un frate din păduri,
Și dacă la izvoare o să plîngă,
Cu botul ud de sîngele prelins,
Știu bine: nici o moarte n-o să frîngă
Căprița liniștită cu trup nins.
Ce clar privește ! Parcă înțelege
Că umblu să-i fur taina într-un vers.
Dar care vers veni-va să mi-o lege
Cum stă oprita-n suflet și în mers ?
Cu capul mic si fin lăsat de-o parte,
Ciulind ușor urechile de ciută,
Pîndește cum pîndesc după o carte
Făptura ei necunoscută...
Și zile fug, și trece an de an...
Îmbătranesc...și-un pui de căprioară
Deschide mari doi ochi de porțelan
Din lumea unde moartea nu omoară.


THE PORCELAIN SHE DEER

On my table a little porcelain she deer
Friendly opens his pure eyes.
And if in the glade will die
Wounded by a bullet a brother from the forest
And at the spring will cry
With his mouth wet with blood,
I know : the death will never win
The quiet snow-bodied she deer.
How clearly she looks at me ! As she would understand
That I want to steal her secret in a verse.
But what verse can describe her,
Stopped in her breathing and in her walking ?
With her little and delicate head inclined
Lightly pricking up her ears
Is on the watch while I try to catch
Her unknown creature...
And days are running, and year by year is passing...
I'm getting old...but a little she deer
Widely opens two porcelain eyes
From the world where the death doesn't kill.