Ștefan Augustin Doinaș

                

IUBIREA CA SUNET

Ultima viaţă - din câte petrecem
aici, întru lumina singurei vieţi -
fie-ne sunet !...Când orele nopţii
sucombă ca lire de aur,

insule tandre când saltă ca triluri
în gura vulcanilor tineri, şi când
sacrele numere bântuie-n lucruri
uşor, ca un viscol melodic, -

ce altă formă, scutită de carne,
mai poate s-anunţe iubirea ? Căci nu
muzica - dulce ocazie numai -
ci-o stare mai pură a lumii

fulguie adesea prin orice fiinţă.
Atunci omenescul din noi e răpit
brusc în lumină. Şi-un alt element al
delirului care ne umple,

mult mai subtil decât aerul, bate
cu pumni delicaţi în auzul divin,
veşnica pândă ce-n spatele-atâtor
auzuri e fără pereche.

Nu întreba despre cel ce ne-aude !
Destul e că noi împreună-l mişcăm,
singuri, în timp ce din spiţele Ursei
îl picură numai tăcerea.


THE LOVE AS SOUND

The last life - from those we carry
here, in the light of the unique life -
let be sound for us !...When the hours of the night
are dying as golden lyres,

when tender isles are leaping like trills
in the mouth of the young volcanos, and when
the sacred numbers are hounting inside the things
lightly, like a melodious storm, -

what other form, fleshless,
can announce the love ? Because not
the musik - sweet occasion only -
but a purer state of the world

are often snowing through every beeing.
Than our human is carried off
in the light suddenly. And another element of
the delirium that fills us,

more subtle than the air, beats
with delicate fists in the divine hearing,
the eternal watch that behind so many
hearings is earless.

Don't ask about those who listen to us !
It's enough that we together move him,
by ourselves, untill from the spokes of the Bear
only the silence is dropping him.