Mircea Ivănescu

frunze

aş vrea să mă aşez pe marginea trotuarului
să aştept să se facă noapte la capătul străzii - singurătatea  mea de acuma mai are
ceva la fel cu cea din copilărie
cînd nu ştiam că trece pentru totdeauna
vremea? nu se poate răscumpăra
cu nimic vremea de atunci? nu mai rămîne
adevărat nici un gest, chiar aşezat
pe stradă cu capul în mîini?
şi lumina care se spulberă pe obiecte
şi obiectele se fac frunze
şi se fac frunze.



foglie

vorrei sedermi sul margine del marciapiede
aspettare che si faccia notte alla fine della strada - la mia solitudine d'ora ha ancora
qualsiasi di comune con quella dell'infanzia
quando non sapevo che il tempo
passa per sempre? non si puo riacquistare
per nulla il tempo passato? non rimane 
vero nessun gesto, persino seduto
nella strada con la testa nelle mani?
e la luce che si dissipa sui oggetti
ed i oggetti diventano foglie
e diventano foglie.



leaves

I wish to sit down on the edge of the pavement
to wait to come the night at the end of the street -has my loneliness of now still 
something in common with that of my childhood
when I did not know that the time 
passes for good? it is not possible to redeem
the time of once? no gesture
remains true, even sit
in the street with my head in hands?
and the light which scatters on the objects
and the objects become leaves
and become leaves.