Iulian Boldea

                             

PANTEISM

tînărul zeu calcă în picioare roua fragedă a ierbii
mirarea de pe faţa lui eternă ca o rază a unui soare viitor
umbletul său mlădios ce se rostogoleşte alene în undele timpului
şi vocea lui care pipăie depărtările lumii iluminînd visele poeţilor
zîmbetul lui leneş se răsfrînge
în firul de iarbă în grăuntele de nisip în valul seducător şi domol
îmblînzind puterile firii.
nemurirea lui adastă acolo
în friza neterminată
în capitelul cu curbe de marmură graţios încolăcite
ca o rană vie ca un drum neumblat
ca o veşnicie
netrăită.


PANTHEISM

the young god steps on the fresh dew of the grass
the wonder on his eternal face like a ray of a future sun
his supple walking that idly rolls in the waves of the time
and his voice that touches the distances of the world lighting the poets' dreams
his lazy smile reflects
in the grass blade in the sand grain in the fascinating and idle wave
taming the powers of the nature.
his immortality stays there
in the unfinished frieze
in the cap with marble curves gracefully curled
like a living wound like an unwalked road
like an eternity
unlived.