Vasile Voiculescu

MÎNTUIRE

La temelia lumii minunea doarme încă...
Mereu mă-ncercuieşte un orizont de dor.
Pe-un fraged ţărm de sunet apăs o umbr-adîncă,
Văd aurora morţii pe-un munte viitor...

Ce greu să treci din carne iar în eternitate !
Un continent de suflet s-afundă în uitare,
Dar altele din sînge ies noi şi-nfierbîntate
Tiparele durerii s-abat pe fiecare.

Fără liman m-aruncă la capetele firii
Lăuntricele mele cumplite depărtări,
Cînd tropicul iubirii cu jungla de visări,
Cînd dincolo de cercul polar al amintirii...

Trec veacurile cete cu frunţile în tină.

Rămîne-n mîini viaţa ca zdrenţe de tristeţe.
Cît nu vom smulge vremea din noi cu rădăcină,
Nu este mîntuire decît prin frumuseţe.

SALVATION

At the foundation of the world still sleeps the wonder...
A horizon of yearning always surrounds me.
On a tender shore of sound I let a deep shadow,
I see the dawn of death on a future mountain...

How hard to get from flesh into eternity !
A continent of soul sinks into oblivion,
But others come up from blood and burning
The patterns of the pain engrave on each.

Without a haven throws me at the ends of nature
My inner terrible distances,
Sometimes at the tropic of love with its jungle of dreamings,
Sometimes beyond the arctic circle of my memories...

The centuries are passing on the earth in hosts.
The life remains in our hands as rags of sadness.
If we shall not tear off the time inside us
There is no salvation but through beauty.