Radu Cârneci

N-AM BĂNUIT VREODATĂ CĂ DRUMUL NU-I DE SLAVĂ

N-am bănuit vreodată că drumul nu-i de slavă,
că ne pîndesc mari harpii cu zborul lor de iad,
că văile ne-aşteaptă cu-aprins gîtlej de lavă,
că stelele pogoară, că aripile cad.

Şi nu ştiam,o, Doamne, că pajiştea-i otravă,
că peste ea crescuse al şerpilor răsad,
că pasărea de veste va fîlfîi bolnavă,
că ne pîndea mînia cu ochiul ei de jad.

Ce dulce nălucire ! ce înălţimi ! ce dor !
iar tu erai colină şi pom îmbietor
şi pură frăgezime de mugure abia !

Dar se iviră monştri la margine de stea
şi ne înceţoşară curînd pe amîndoi -

hai, să fugim, iubito, spre Muntele cu ploi !




I NEVER SUSPECTED THAT THE WAY IS NOT OF GLORY

I never suspected that the way is not of glory,
that big Harpies are watching us with their flight of hell,
that the valleys were waiting for us with throat of lava,
that the stars go down, that the wings will fall.

And I did not know, oh, Lord, that the lawn is poison,
that over it had grown the seedling of the snakes,
that the annunciation bird will flutter ill,
that the wrath was watching us with eyes of jade.

What sweet illusion ! what heights ! what yearning !
and you were a hill and a tempting tree
and of a bud just pure delicacy !

But monsters have appeared at the edge of star
and soon they blured us both -

come, let us run, my love, to the Mountain with rains !