Magda Isanos

CUM POVESTEŞTE VIAŢA

La-ncheietura mîinii mele-ascult
cum povesteşte viaţa, şi mă mir,
şi-mi amintesc şi-acuma c-am fost fir
de iarbă, şi-am fost scoică, mai demult.

Şi poate mai-nainte-am respirat
pe-ntinderile vaste, şi-am privit
în faţă cerul tainic şi-am dorit
să nu mai fiu ocean, şi-am fost uscat.

Eu ştiu ce simt copacii care cresc,
şi fructele pe creangă cînd se coc,
ce simt vulcanii care izbucnesc,
c-am fost copac, şi ramură, şi foc.

Cu şerpii pe nisip am stat la soare
şi-am mers la vînătoare, şi-am ucis,
în piatră spaima gîndului mi-am scris
cînd îmi făcusem braţe din picioare.

Şi cîte somnuri nu mi-au trebuit
ca de la capăt truda să mi-o iau
şi multe le-am uitat, dar pururi eu
am fost, şi niciodată n-am murit.


AS LIFE NARRATES

At my hand wrist I listen
as life narrates and I wonder
and I remember that I was a blade
of grass, and I was a shell, long time ago.

And perhaps before I have breathed
on the vast stretches and I looked
in front of the mysterious heaven and I whished
not to be ocean anymore, and then I was land.

I know what the growing trees feel
and the fruits on the branch when they ripen,
what the volcanoes feel when they erupt,
because I was a tree, and a branch, and a fire.

With snakes in the sand I stood in the sun,
and I went to hunt, and I killed,
in the stone I wrote my fear
when I made arms by my feet.

And how many sleeps I needed
to begin again and again
and so many things I forgot,
but ever I was, and never I died .