Magda Isanos

LUMINA ASTA

Lumina asta vine din pămînt,
nu se sperie, nu se scutură-n vînt.
O redau plantele sătule de vară,
toate fiinţele gata să moară.

Spaţiului o redă fiecare
om singuratic, ori floare,
c-un gest melancolic ciudat,
şi-o pasăre parc-a zburat ;

aşa ţi se pare mereu pe-acest cer,
c-a trecut un înger, un mare mister.

Însă pe pămînt a-nceput
descompunerea lentă ;
poame tîrzii cu carnea transparentă
s-au desprins şi-au căzut.

O, totul se petrece-n tăcere !
Să reluăm grozava putere,
pe care-am împrumutat-o fiinţelor trecătoare,
aşa spun zeii din pămînt, din soare.

Îi aud şi-n sîngele meu sărăcit ;
stau în lumina de toamnă, zîmbind liniştit,
şi-i aud cum se sfătuiesc :
să luăm fiinţelor harul ceresc.

Da, e lumina vieţei ce ni se ia,
nu te teme, păpădie, nu tremura,
am să-ţi spun, am să-ţi spun ceva :
zeii nu ştiu, însă noi vom învia.




QUESTA LUCE

Questa luce viene dalla terra,
non ha paura, non si scuote nel vento.
La diffondono le piante stuffe dell'estate,
tutti gli esseri pronti a morire.

Allo spazio la restituisce ciascuno
essere solo, o fiore,
con un gesto malinconico, strano,
siccome un uccello volasse ;

ti sembra sempre cosi, in questo cielo,
siccome avesse passato un angelo, un gran mistero.

Ma sulla terra e gia iniziato
il lento dicadimento ;
frutta tardive a polpa trasparente
sono stacati sciolte e sono cadute.

Oh, tutto cio accade nel silenzio !
Riprendiamo il terribile potere
che abbiamo dato in prestito agli esseri transitori,
cosi dicono gli dei dalla terra, del sole.

Gli sento anche nel mio sangue impoverito ;
sto nella luce d'autunno, sorridendo tranquilla,
e gli sento consigliarsi :
prendiamo agli esseri la grazia celeste.

Si, e la luce della vita che riprendono da noi,
non temere, dente di leone, non tremare,
ti dico, ti dico una cosa :
gli dei non sanno , ma noi risorgeremo.



THIS LIGHT

This light comes from the earth,
it doesn't fear, it doesn't shake in the wind.
The plants weary of summer spread it,
all the beings ready to die.

They give it back to the space
each lonely being, or flower,
with a melancholy gesture, strange,
as a bird that would fly ;

always seems to me so, on this sky,
as an angel would pass, a great mystery.

But on the earth has just begun
the slow decay ;
late fruits with transparent flesh
have loosed and fallen.

Oh, everything happens in silence !
Let's take back the great power
which we have lent to the transient beings,
so say the gods of the earth, of the sun.

I hear them in my depleted blood ;
I stand in the light of autumn, peacefully smiling,
and I hear them consulting :
let's take to the earthlings the heavenly grace.

Yes, it's the light of the life that they take from us,
fear not, dandelion, don't shake,
I tell you, I tell you something :
the gods don't know, but we shall rise again.