Emil Botta

EGALII CU ZERO

O arteră,
un aerian bulevard.
Şi la nr. 52
sorb din cupa vieţii şi eu,
necruţat de ani, de spate adus,
sorb rar şi visez
şi sunt altundeva,
la polul opus.
Şi visez Utopia
şi alte himerice.
Şi parcă prind grai
pereţii smintiţi,
vedenii colerice.
Şi, pierdut în oglindă,
mă înfioară
ochii pe care-i zăresc:
egalii cu zero,
altădată albaştri,
se făcură pe dată ca iadul.
Şi văd creieri de munte
şi urcuşul e greu,
sunt un trist alpinist.
Sisif sunt, al moliilor.
Şi cad şi recad,
un munte suind.



UGUALI A ZERO

Un'arteria,
Un'aereo viale.
E al numero 52
sorseggio dalla coppa della vita anche io,
non scansato dagli anni, curvato nelle spalle,
sorseggio raramente e sogno
e sono altrove,
al polo opposto.
E sogno l'Utopia
e altre chimere.
E mi pare che gli scervellati pareti
cominciano a parlare,
colleriche fantasme.
E, perso nello specchio,
mi fanno rabbrividire
gli occhi che vedo:
uguali a zero,
una volta azzurri,
si sono fatti all'improviso come l'inferno.
E vedo cime di montagna
e l'ascesa e difficile,
sono un triste alpinista,
Sisifo sono, delle falene.
E cado e ricado,
salendo una montagna.



EQUAL TO ZERO

An artery,
an aerial boulevard.
And at 52-th
I sip from the cup of the life,
unspared by the years, bent,
I slowly sip and I dream
and I am somewhere else,
at the opposite pole.
And I dream Utopia
and other chimerae.
And seems that the crazy walls
begin to speak,
choleric ghosts.
And, lost in the mirror,
thrill me
the eyes that I see:
equal to zero,
once blue,
suddenly made themselves alike the hell.
And I see peaks of mountains
and the climbing is difficult,
I am a sad alpinist,
I am Sisyphus, of the moths.
And I fall and fall again,
climbing one mountain.