PINUL ROMAN
La ce te zburleşti, în amurg, ţintuit sub
treptele-albastre ? Blîndul luceafăr pe cer
străluceşte intact, iar săgeţile tale
recad ca o ploaie.
Pe cine implori după miezul de noapte ?
Stelele strigă numele tău, însă vai !
a batjocură, maimuţărind aparenta
juneţe a frunzei.
Te strigă mereu, dar răstoarnă abisul
zeilor : iată - rîpa te-nfăşură,
nu perspectiva divină, în genele tale
adorm cărăbuşii.
Dar soarele ştie c-a stat răstignit pe
trunchiul tău zvelt ; dar cine mai poate-adormi
în stiharele sîngelui său ? - şi de aceea
apune în grabă.
Îndură şi taci ! Unde zeii, odată,
pasul şi-au pus,un gol se deschide. Şi vai !
omeneşte, cu lacrimi, se vindecă-n pulberi
cucernica rană.
THE ROMAN PINE
What are you ruffle at,at dusk, bound under
the blue steps ? The gentle morning star in the sky
shines intact and your arrows
fall back as a rain.
Who do you beg after midnight ?
The stars shout your name, but alas !
to ridicule, mocking the apparent
youth of the leaf.
They call again, but reverse the abyss
of gods : here - the ravine wraps you not
the divine perspective, in your lashes
get asleep the beetles.
But the sun knows that he stood crucified
on your slim trunk ; but who can sleep anymore
in the surplice of his blood ? And therefore
sets in a hurry.
Support and be silent ! Where gods once
have put their step, a goal opens. And alas !
humanly, with tears, heals in the dust
the pious wound.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.