Constanţa Buzea

CE PIERZI LIPSIND

Tăcerea mea e ca o ţară moartă,

Dar nici nu cred că alta e mai sfîntă.

De ce ţi-aş ţine-nchisă gura, cîntă,

Vînează dacă vrei această soartă.

Dar apără-te chiar cînd nu te doare,

Ca  talpa moale calcă peste forme.

Ar fi păcat să strici lumini enorme,

Vederea lumii-i împietrită sare.

Incet şi iubitor de luna rece,

Ca melcul în grădină vei petrece.

Ce pierzi lipsind? Ce capeţi dacă spui

Nimicul tău urechilor statui?

WHAT DO YOU LOSE BEING ABSENT

My silence is like a dead land,

But I do not think another to be holier. 

Why do I keep your mouth shut, sing,

Hunt, if you want, this fate.

But defend yourself even if you are not hurt,

Like the soft sole step over the shapes.

It would be a pity to broke enormous lights,

The seeing of the world is harden salt.

Slow and affectionate to the cold moon,

Like a snail in the garden you will live.

What do you lose being absent? 
What do you gain if you tell

Your nothingness to the ears of stone ?

Geo Dumitrescu

AFRICA DE SUB FRUNTE

Numai veşti rele mai aştept.

Numai veşti proaste mai pot aduce:

a mai murit un copac,

a mai plecat o pasăre,

cineva şi-a tăiat sufletul într-un

ciob de oglindă, undeva, în continentul iubirii

au năvălit oamenii-cangur...

Toate vînturile bat de-a-ndăratelea

zicînd că trebuie îndreptaţi arborii

pe care tot ele i-au strîmbat. Şi astfel

mortalitatea arborilor

a crescut înspăimîntător -

căci nimic, o, nimic nu se poate îndrepta

fără încuviinţarea sevelor

şi tot ce se îndreaptă cu de-a sila

se frînge...

De aceea, nu mai aştept decît veşti rele -

se  vor stinge probabil şi focurile rămase,

va creşte păr aspru, de cal

pe ultimile frunţi albe, strălucitoare,

nesfărîmate încă de ciomege,

şi ultimile cîntece în păduri

vor fi ale gorilelor-lupi...

Şi între timp a mai murit un copac,

a mai plecat o pasăre,

cineva şi-a tăiat oglinda

într-un ciob de suflet,

şi oamenii-cangur se-nmulţesc

în buzunarul de la spate al lumii...

Numai veşti rele mai aştept.

AFRICA UNDER MY FOREHEAD

Only bad news I am waiting for.

Only bad news I can bring:

a tree has died again,

a bird has left,

someone has cut his soul in a

piece of glass,

somewhere, in the love continent

have rushed the kangaroo men...

All the winds are blowing upside down
saying that the thees must be straightened
after they have twisted them. So that 
the mortality of the trees 
has awfully increased -
cause nothing, oh, nothing, can be staightened
without the consent of the saps
and everything is straightened by force
breaks...

Therefore I am waiting only for bad news -
the last fires will probably die,
will grow wiry horse hair
on the last white shining brows,
yet unbroken by the clubs,
and the last songs in the forests
will be those of the wolfs...

And in the meantime a tree has died,
a bird has left,
someone has cut his glass
in a piece of soul,
and the kangaroo men are multiplying
in the back pocket of the world...

Only bad news I am waiting for.

Vasile Voiculescu

                        


DOAMNE

In vîrful copacului Tău sunt o floare...
Pe cea mai înaltă ramură a lumii
Mă leagăn în talazul de azur și soare.
Slavă Ție,că n-am rămas în temnița humii,
Ci slobodă, spre cer, înfloritoare
Inima mea nu mai întîrzie :
Zbucnește afară în limpezi petale
Să lege rod tainic, bob de poezie
Hrana zburătoarelor împărăţiei Tale.
Petala , mi-e cu aripa rudă ;
Mireasma, cîntec gata să s-audă.
Zîmbesc sub luceafăr visările-mi grele,
Beau apele lunii, se umflă în ele
Păunii nopții cu cozile-n stele.
...Scuturați-mă vînturi mlădii ori haine,
Singură moartea e o dincolo de fire
Prăpastie, cu adînc de fericire.
Furtuna extazului mă va urca, poate,
Peste vămile, stavilele toate,
Intr-o pală de parfum, Doamne, pînă la Tine.
Cerul arunce-mi înapoi jos ruina,
Pururea mărire Ție :
Floarea căzută din împărăție
A vazut Cerul și Ți-a sărutat Lumina.



LORD

Lord, in the top of Your tree I am a flower...
On the highest branch of the world
I am swinging in the wave of sun and gold.
Glory to You, cause I have not remained in the prison of earth,
But, free, to the sky, floweing
My heart is not late anymore:
It bursts outside in clear petals
For putting forth secret buds, a grain of poetry
Food for the birds of Your kingdom.
My petal is a relative to the wing;
My fragrance, a song ready to hear.
My heavy dreams smile under the morning star,
They drink the waters of the moon, they swell iside them
The peacoks of the night, with their tails in the stars.
...Shake me gentle or wicked winds,
Only the death is a beyond the nature
Abyss, a depth of happiness.
The storm of ecstasy will raise me, perhaps,
Over every obstacle and tribute,
In a scent of perfume , Lord, as far as You are.
May the heaven throw down my ruin,
Forever glory to You:
The flower fallen from the kingdom
Have seen the Heaven and kissed Your Light. 

Mihai Eminescu

NUMAI POETUL...

Lumea toată-i trecătoare.
Oamenii se trec şi mor
Ca şi miile de unde
Ce un suflet le pătrunde,
Treierînd necontenit
Sînul mării infinit.

Numai poetul,
Ca păsări ce zboară
Deasupra valurilor,
Trece peste nemărginirea timpului.
În ramurile gîndului,
În sfintele lunci,
Unde păsări ca el
Se-ntrec în cîntări.



ONLY THE POET...

The whole world is passing.
People come and die
Like thousands waves
Penetrated by a soul,
Continuously threshing
The infinite bosom of the sea.

Only the poet
Like birds that fly
Above the waves,
Get over the infinity of the time.
In the branches of the thought,
In the holy meadows,
Where birds like him
Singing compete.

Lucian Blaga

                                    




MI-AŞTEPT AMURGUL

In bolta înstelată-mi scald privirea -
şi ştiu că şi eu port
în suflet stele multe,multe
şi căi lactee,
minunile-ntunericului.
Dar nu le văd,
am prea mult soare-n mine
de-aceea nu le văd.
Aştept să îmi apună ziua
şi zarea mea pleoapa să-şi închidă,
mi-aştept amurgul, noaptea şi durerea,
să mi se-ntunece tot cerul
şi să răsară-n mine stelele,
stelele mele,
pe care încă niciodată
nu le-am văzut.


I WAIT FOR MY TWILIGHT

In the starry sky I sink my eyes
and I know that I have
in my soul many, many stars
and milky ways,
miracles of the dark.
But I don't see them,
I have too much sunlight inside me,
that's why I don't see them.
I wait for my day to set down
and my horizon to close its eyelid,
I wait for dusk, for night and pain,
my sky to darken
and to rise the stars within,
my stars,
that never again
I have seen.

Ion Pillat

                     



LALELE

De pe podele urcă valuri moi
De umbră şi pe masă se întind.
Oglinda-şi limpezeşte iazul mort
Într-un izvor cu seară cristalin.
Lumina zboară vie peste geam.
Amurgul din afară le-a uitat
Lalelele ce galbene mai ard
În sfeşnicul subţirelui pahar.
Potirul nou al florilor e pumn
Închis uşor pe cîte-un licurici,
Potirul lor de porţelan acum
Îşi strînge-n umbre focul licărit.
Lalele stinse din odaie fug,
Oglinda-n apa morţilor le ia,
Năluca lor, în vis, rămîne fum.
Aşa doresc şi sufletu-mi să stea.




TULIPS

From the floor are rising soft waves
Of shadows and on the table spread.
The mirror clears its dead lake
In an evening crystalline fountain.
The light flies lively through the window.
The ouside twilight has forgotten them
The tulips that are burning yellow
In the candlestick of the thin glass.
The new cup of the flowers is like a fist
Lightly closed over a firefly.
Now their cups of porcelain
Estinguish in the shadows their flickering fire.
The pale tulips run out from the room,
The mirror take them off in its dead water.
Their ghost, in the dream, changes into smoke.
So I want my soul to stay .

Grigore Vieru

MORŢII

Morţii sunt ca nişte copii.
Trebuie să-i strigi
Seara acasă.
Să-i scalzi
Înainte de somn.
Să le închizi ochii,
Să le săruţi fruntea.
Trebuie să veghezi
Să nu cadă
Din leagănul de lut.
Lăsaţi morţii
Să doarmă în pace
Lîngă roza cea alb-a
Izvorului,
Sub cerul de frunze
Al pomului.
Morţii sunt
Ca nişte copii
Şi fiecare
Îşi are morţii săi.



THE DEAD

The dead are
Like children.
You have to call them
At home at night.
To wash them
Before sleeping.
To close their eyes,
To kiss their forehead.
You have to watch them
Not to fall
From the cradle of earth.
Let the dead
To sleep in peace
Near the white rose
Of the fountain,
Under the leaf sky
Of the tree.
The dead are
Like children
And each
Has his dead.

Radu Cârneci

DINCOLO


Un rîu mic,
un Acheron pitic
de la o vreme mă tot cheamă
să-l trec,
să nu am teamă,
dincolo de el să petrec
o veşnicie, două ;

Zice : " Ţie ţi-e frică de necunoscut,
de vremea ce plouă,
ţi-e frică de frică, de necuvînt,
de cele ce nu-s pe pămînt,
ţi-e frică de-un anume dor,
de-al timpului veşnic izvor,
ţie ţi-e frică de frică,
de piatra ce nu se strică,
ţi-e frică de nerespiraţie,
de nesfîrşita stare de graţie..."

Eun rîu mic,
un Acheron pitic,
iar dincolo, pe ţărmur de ceaţă,
statui din abur de viaţă
se mişcă trecînd unele prin altele
frumoasele, înaltele -
şi, printre ele, m-am zărit
nerăbdător aşteptîndu-mă, neliniştit...




BEYOND

A small river,
a dwarfish Acheron,
for a while keeps calling me
to pass him,
to fear not,
beyond him to spend
an eternity, or two ;

He says : " You're afraid of the unknown,
of the raining weather,
you're afraid of fear, of unward,
of those things that don't exist on the earth,
you're afraid of a certain longing,
of the eternal spring of the time,
and you're afraid of fear,
of the stone that doesn't spoil,
you're afraid of not breathing,
of the endless state of grace..."

It's a small river,
a dwarfish Acherone,
and beyond it, on the shore of fog
statues of vapours of life
are moving passing one through another,
beautiful, high -
and, among them, I saw myself
impatiently waiting for me, anxiously...

Marin Sorescu

MUNTELE

Ţin locul unei pietre din pavaj,
Am ajuns aici
Printr-o regretabilă confuzie.

Au trecut peste mine
Maşini mici,
Autocamioane,
Tancuri
Şi tot felul de picioare.

Am simţit soarele pînă la osii,
Şi luna
Pe la miezul nopţii.

Norii mă apasă cu umbra lor,
De evenimente grele
Şi importante
Am făcut bătături.

Şi cu toate că-mi suport
Cu destul stoicism
Soarta mea de granit,
Cîteodată mă pomenesc urlînd :

Circulaţi numai pe partea carosabilă
A sufletului meu
Barbarilor !




THE MOUNTAIN

I keep the place of a stone in the pavement,
I came here
By a regrettable confusion.

They have passed over me
Cars,
Trucks,
Tanks
And all kind of feet.

I felt the sun as far as its axle
And the moon
Around midnight.

The clouds press me with their shadows,
By heavy
And important events
I got cornies.

And although I support
With enough stoicism
My fate of granite,
Sometimes I find myself shouting :

Ride only on the roadway
Of my soul,
You, barbarians !

Ana Blandiana

                                       

SUFLETUL

Sufletul e ceva în noi
Care nu poate exista în afară.
De cîte ori nu mi s-a întîmplat
Să descopăr
Suflete goale în iarbă trăgînd să moară...
Le luam cu grijă în palmă,
Dar niciodată
Nu găseam destul de repede pe cineva
Să le primească în sine,
Simţeam căuşul palmei gol
Şi-un abur, neatins de frunze, trecea
Bănuitor prin trupul meu.
Sufletul se adăposteşte în noi
De Dumnezeu ?


THE SOUL

The soul is something inside us
That can not exist outside.
How many times has happened to me
To discover
Nacked souls which was dying in the grass,
I took them carefully in my palm
But never
I found soon enough someone
To receive them inside,
I felt my palm empty
And a vapour, untouched by the leaves, was passing
Suspicious through my body.
Das the soul shelter itself inside us
From God ?

Nichita Stănescu

MI-AMINTESC CU UIMIRE

Mi-amintesc cu uimire şi-acum
de timpul în care aveam
o gîndire învălmăşită, de fum,
în care-amintirile şi dorinţele şi iubirile
se frîngeau,
şi-aşteptam să adorm, să m-azvîrlu în somn,
ca un pescuitor de perle, căruia marea
şuviţe de sînge îi smulge din nări.
Eram pe-atunci legat de obiecte
cu invizibile liane,
şi atîrnat de ele-n legănare,
din oră mă săltam în oră,
cum dintr-un arbore într-altul
al junglei de odinioară
Tarzan se arunca urlînd,
cu talpa-n aer fluturată,

fără s-atingă niciodată
liniştea fecundului pămînt.




I  AMAZINGLY REMEMBER 

I amazingly remember
of the time in which I had
a confused thought, of smoke,
in which memories and desires and loves
broke,
and I waited to get asleep, to fling myself in the sleep,
as the pearl fishers, whom the sea
tears threads of blood out from the nostrils.
I was then tired of the objects
with invisible lianas,
and hung of them in swing,
I jumped from hour to hour
as from a tree to another
of the former jungle,
Tarzan flung screaming,
with the foot in the air fluttered,

never reaching
the peace of the fertile ground.

Magda Isanos

ŢII MINTE-NTÎIA PLOAIE ?

Ţii minte-ntîia ploaie cum cădea,
cu fulgere, cu stele lungi în ea ?
Arborii stăteau drept, intonînd
imnul vieţei şi-n zarea foşnind,

verde ca un codru lichid,
s-auzeau cerurile cum se-nchid, se deschid.

Şi noi stăteam ca pomii în picioare.
" Nimic nu moare, mi-ai şoptit, nu moare..."

Şi plantele creşteau, ne făceau semne,
ca nişte mîini, ca umbre neîmpăcate,
se străduiau spre viaţă să ne-ndemne
şi iar cădeau în deznădejde toate.



DO YOU REMEMBER THE FIRST RAIN ?

Do you remember haw the first rain was falling,
with lightenings, with long stars inside ?
The trees stood straight, singing
the hymn of the life and in the flickering horizon,

green as a liquid forest,
was heard the heaven closing, opening.

And we were standing like trees.
" Nothing dies, you whispered, nothing dies..."

And plants grew, made signs to us
like hands, like restless shadows,
endeavored to call us to life
and then all fell into despair again.

Ştefan Augustin Doinaş

PINUL ROMAN

La ce te zburleşti, în amurg, ţintuit sub
treptele-albastre ? Blîndul luceafăr pe cer
străluceşte intact, iar săgeţile tale
recad ca o ploaie.

Pe cine implori după miezul de noapte ?
Stelele strigă numele tău, însă vai !
a batjocură, maimuţărind aparenta
juneţe a frunzei.

Te strigă mereu, dar răstoarnă abisul
zeilor : iată - rîpa te-nfăşură,
nu perspectiva divină, în genele tale
adorm cărăbuşii.

Dar soarele ştie c-a stat răstignit pe
trunchiul tău zvelt ; dar cine mai poate-adormi
în stiharele sîngelui său ? - şi de aceea
apune în grabă.

Îndură şi taci ! Unde zeii, odată,
pasul şi-au pus,un gol se deschide. Şi vai !
omeneşte, cu lacrimi, se vindecă-n pulberi
cucernica rană.




THE ROMAN PINE

What are you ruffle at,at dusk, bound under
the blue steps ? The gentle morning star in the sky
shines intact and your arrows
fall back as a rain.

Who do you beg after midnight ?
The stars shout your name, but alas !
to ridicule, mocking the apparent
youth of the leaf.

They call again, but reverse the abyss
of gods : here - the ravine wraps you not
the divine perspective, in your lashes
get asleep the beetles.

But the sun knows that he stood crucified
on your slim trunk ; but who can sleep anymore
in the surplice of his blood ? And therefore
sets in a hurry.

Support and be silent ! Where gods once
have put their step, a goal opens. And alas !
humanly, with tears, heals in the dust
the pious wound.

Virgil Carianopol

CÎND

Cînd vrei să vezi prin timpul ce desparte

Şi nu mai poţi răzbate de desiş,

Închide ochii şi-ai să vezi departe

Ce nu mai poţi vedea cu ei deschişi.

Cînd vrei să fii de depărtări aproape

Şi nu mai poţi, oricît ţi-ar fi de greu,

Te depărtează şi mai mult de toate,

Că depărtarea-apropie mereu.

WHEN

When you want to see across the parting time

And you can not make your way through the thick

Close your eyes and you will see in the distance

What you can not see with open eyes.

When you want to be close to distance 

No matter hard it would be to you,

Move more away from everything,

Because the distance always brings near.

Ion Caraion

FOARTE NOAPTE

Rănit între nori

soarele

îşi pune muntele

pe umeri ca o pleoapă.

Mi-aduc aminte trotuarele 

doar...

Femeie apa.

Unde le 

sunt urmelor ochii? N-apar

nicăieri.

Adevărat

înnoptăm uneori

într-un oraş pe care l-am uitat.

Îmi era foarte noapte...

VERY NIGHT

Wounded among the clouds

the sun

puts the mountin

on its shoulders as an eyelid.

I remember the pavements

only...

Woman the water.

Where are

the eyes of my footprints? They appear

nowhere.

It is true

we sometimes pass the night

in a forgotten town.

I was very night...

Daniel Corbu

ÎNCORONAREA CU LACRIMI

Multă vreme mi-am imaginat poezia: o femeie privind printr-o fereastră.
Multă vreme am crezut că privind prea mult frumuseţea voi orbi.
Îmi spuneam: de m-aş învinge mereu
fără martori şi fără fast
de m-aş învinge în fiecare clipă!
Dar cineva îmi arăta cu degetul instrumentele de făurit duminci
felinarele de înaintat în deşert
altcineva tocmai descoperise complotul lucrurilor mărunte asupra privirilor mele
prietenii răsturnau pe trotuar valize cu îngeri
serile îmi pregăteau încununarea cu lacrimi
şi nu ştiam cum să te mai mint moarte
care ani de-a rîndul ai descoperit spaţiile albe din  poemele mele
îţi cîntam litanii, cîntece din nordul meu
răsărite ca florile din inimă
singur îmi încurajam călătoria pe cruci
şi mă vindecam de muşcătura atîtor cuvinte otrăvite.
Cînd vei citi acestea cititorule
eu de mult voi fi plecat prin alte poeme.




CROWNING WITH TEARS

For a long time I imagined poetry: a woman looking through a window.
For a long time I thought that looking too much the beauty I shall get blind.
I used to tell to myself: if I should always vanquish myself
without witnesses and without pomp
if I should vanquish myself every moment!
But someone pointed to me  the instruments of making sundays 
the lamps of advancing in the desert
someone has just descovered the plot of the  tiny things on my eyes
my friends were tipped over the pavement suitcases with angels
the evenings prepared my crowning with tears
and I did not know to lie anymore to you death
which since years has discovered the blanks in my poems
I was singing to you litanys, songs from my north
grown like flowers from my heart
alone I used to encourage my walking on crosses
and I was recovering from the bite of so many poisoned words.
When you will read these lines my reader
I shall be gone among other poems.

Valeriu Butulescu

AMINTIRI

Un copac străveziu

rămîne o vreme

în locul celui căzut

în cenuşă

visează uscate seve

rîul

doar în albia sa

va plînge.

MEMORIES

A transparent tree

remains a while

instead of the fallen one

in the ashes

are dreaming dry saps

the river

only in its bed

will cry.

Ileana Mălăncioiu

ALTFEL CUM

Îngropată-n mirosul de trandafir

din luminoasa dimineaţă

culegeam petale ca vişina putredă

şi le puneam în mîna bunicii

în care se făceau dulceaţă.

Dulcea mea lumină şi mîntuitoare

firul nădejdii n-a fost rupt

cît pluteşte încă galbena miere

în care stau petalele-aruncate

de mîna ei închisă dedesubt.

Nu putem fi cu totul despărţiţi

de cei plecaţi dintre noi

altfel cum ar fi putrezit ulucile

acestui cimitir de ţară unde florile

sunt mai înalte decît crucile.

OTHERWISE HOW

Buried in the fragrance of roses

in the light morning

I used to pick up rotten cherry petals

and I put them in the granny's hand

where they became sweets.

My sweet light  and saviour

the thread of hope was not broken

as long as is floating  the yellow honey

in which  the petals lie cast

by her hand closed under.

We can not be entirely separated

from those passed away

otherwise how would have rotten the fence

of this country cemetery where the flowers

are higher than the crosses.