Emil Botta

                    

SPECTACOL

Elita luase loc la parter
şi proştii sus, aproape de cer.
În lojă stătea o întîmplare cam abătută
şi un năprasnic destin în mare ţinută.
Un dezastru tare cît zece
tot spera că totul va trece.
Un naufragiu dormita în fotoliu
înfăşurat în linţoliu.
O răceală
vagabonda prin sală.
O inocenţă
strălucea printr-o totală absenţă.
Piesa era o răfuială
între virtute şi greşeală.
Scena era un sanctuar
prin care adevărul trecea foarte rar.
Actorii îşi îndrugau rolul,
dar, încet, îi înghiţea nămolul ;
în pauze, tăcute aplauze,
la finale,tăcute urale.
Şi cînd căzu cortina
toţi se-ntrebau cine poartă vina
şi cine-i autorul
care-a înfăptuit omorul,
în cinci acte, cu sete,
ca o crimă pe-ndelete.
Atunci apăru la rampă Ariel
cu jerbe de flăcări şi anemone
pentru mult prea onorabilii " dramatis personae ".
Şi această ficţiune, în tuş, în cărbune,
şi spectacolul amuzant
au dispărut în neant.


SHOW

The elite took place at the pit
and fools up, closer to heaven.
In a lodge stood an event rather sad
and a terrible destiny in full dress.
A disaster as powerful as ten
hoped that everything would pass.
A shipreck was snoozing in an armchair
wrapped in the shroud.
A coolness
was roving around the room.
An innocence
was shining by a total absence.
The play was a settling accounts
between virtue and error.
The scene was a sanctuary
where the truth was rarely passing.
The actors mumbled their parts,
but, slowly, were swollowed by the mud ;
during the intervals, silent applauses,
at the end, silent cheers.
And when the curtain fell
they all wondered who to blame
and who's the author
who carried out the murder,
in five acts, with thirst,
like a deliberate crime.
Then appeared at the ramp Ariel
with sheafs of flames and anemons
for the honorable " dramatis personae ".
And this fiction, in ink, in charcoal,
and the funny show
disappeared in the void.