ŞI DACĂ... Şi dacă ramuri bat în geam Si se cutremur plopii, E ca în minte să te am Şi-ncet să te apropii. Şi dacă stele bat în lac Adîncu-i luminîndu-l, E ca durerea mea s-o-mpac Înseninîndu-mi gîndul. Şi dacă norii deşi se duc De iese-n luciu luna, E ca aminte să-mi aduc De tine-ntotdeauna. AND IF... And if the branches knock at my window And the poplars are trembling It's to have you in my mind And get you closer slowly. And if the stars are reflecting in the lake Enlightening its bottom, It's to quiet my pain down Clearing my thought out. And if the thick clouds go away And the moon is shinning It's for remembering you This moment and forever.
STELELOR C-o mare de îndemnuri şi de oarbe năzuinţi în mine, mă-nchin luminii voastre, stelelor, şi flăcări de ardoare îmi ard în ochi, ca-n nişte candele de jertfă. Fiori ce vin din ţara voastră, îmi sărută cu buze reci de gheaţă şi-nmărmurit vă-ntreb : spre care lumi vă duceţi şi spre ce abisuri ? Pribeag cum sunt mă simt azi cel mai singuratic suflet şi străbătut de-avînt alerg, dar nu ştiu - unde. Un singur gînd mi-e rază şi putere : o, stelelor, nici voi n-aveţi în drumul vostru nici o ţintă, dar poate tocmai de aceea cuceriţi nemărginirea ! TO THE STARS With a sea of impulses and aspirations inside me, I bow to your light, stars, and flames of passion burn in my eyes, as in offering candles. Thrills that come from your country, kiss with cold lips of ice my body and astonished I ask you : to what world are you going,and to what abysses ? Wanderer as I am, I feel today to be the most lonely soul and crossed by the enthusiasm I am running, but I don't know where. Only a thought is my ray and power : oh, stars, although you have in your way no target but, perhaps, that is why you conquer the infinity !
CUVÎNTAREA SCRIBULUI Toate transportă - unele-n luntri, altele-n cîrcă - ziua dintîi. Eu sunt Scribul. Şi ştiu : dăinuind toate se trec. Însă - unde ? doar eu, pe papirus, aş putea să le-arăt uneori. Ochiul multiplu leagă toate punctele zării ; braţul n-apucă nici unul. În pîlnie-ajung : delta le strînge-n gîtlej şi, pe urmă, resfiră cataractele Nilului sfînt. Stau nemişcat. Stiletul din mînă pipăie sulul. Forme senine se iscă sub scrîşnetul lui : şoimii cu mitre prelungi, scarabeii şi şerpii confirmaţi mai adînc, sub nisip. Semnul de-aici e dincolo noimă : Sfinxul o vede. Nu mă clintiţi din poziţia mea ! Muritori nasc din sex părintesc ; însă el, Atum-Ptah, zămislit e din numele său. Grîne şi vinuri, urne-ngropate-asigură celor morţi subteranele prînzuri. Dar numele lor eu, numai eu ! le conserv : ca mumii ale limbii faraoni înnoptează pe tron. THE SCRIBE'S ORATION Everybody carry - some in boat and others on back - the first day. I am the Scribe. And I know : lasting all the things pass. But - where ? only me, on papirus I could show them, sometimes. The multiple eye links all the points of the horizon ; the arm grabs nothing. In the funnel end : the delta crushes them in its throat and, then, spreads the cataracts of the holy Nile. I'm sitting still.The stilet in my hand touches the scroll. Clear forms appear under its gritting : the hawks with extended miters, the scarabs and the snakes deeper confirmed, under the sand. The sign from here is beyound, meaning : The Sphinx sees. Don't budge me from my position ! Mortals born from the sex of the parents, but he, Atum-Ptah, is conceived from his name. Grains and wines, buried urns provide to the dead underground dinners. But their names I, and only I ! conserve them : as mummies of the language the Pharaohs spend their night on the throne.
ECCE HOMO Ce cazne noi mi-aduce dimineaţa ? Genuni de chin sub paşii mei plăpînzi... O, Doamne,-mi laşi cu camătă viaţa Că pentru fiecare zi îmi ceri dobînzi ? Tot ce-ai creat aici frumos şi mare Din mine-ai tras cu cleşte de dureri, Privesc femeia : Carne şi uitare, Suavă urnă cu cenuşă de plăceri. Că m-am corcit cu îngeri şi jivine Şi-ţi scol cu fiecare gînd potrivnici noi ? Tu eşti prea sus, lumina de la tine Îmbătrîneşte ca s-ajungă pîn' la noi. Dar singur trupul fără mîntuire Pe cruce de păcate-mi răstignesc, Şi sufletul flămînd de nemurire Cu rădăcini amare îmi hrănesc... ECCE HOMO What new pains brings me the morning ? Abysses of torment under my feeble steps... O, Lord, you let me the life with usury For each day to ask me interest ? All you have created here beautiful and great You pulled from me with tongs of pain. I look at the woman : Flesh and oblivion, Sweet urn with ashes of pleasure. That I have crossed with beasts and angels And I wake against you with every thought new enemy ? You are too high, the light from you Gets old while it comes to us. But alone my body without redemption On cross of sins I crucify, And my soul hungry of immortality With bitter roots I feed...
În liniştea de aur a serii, omul ară... Şi plugul greu, şi boii, şi el par jucării De lemn pe şahul negru şi verde din cîmpii : Deasupra lor domneşte un cer de primăvară. În brazda răsturnată, din care germinară Atîtea azimi albe - dar pentru alţi copii - Adînc înfige fierul, şi-n gînduri cenuşii Se-opreşte, frînt în două de truda milenară.
Dar n-a văzut alături, tovarăşa mai mică, Pe-o iarbă, cum îşi duce necazul o furnică, Precum nici ea într-însul n-a bănuit un zeu. Şi-acum cînd noaptea şterge furnică, om şi zare, Nici unul nu presimte în cer pe Dumnezeu Ce ară, orb ca dînşii, întinsa înstelare. THE ANT In the golden silence of the evening, the man is ploughing... And the heavy plough, and the oxen, and he himself seems toys Of wood on the black and green chess of the plains : Above them a sky of spring are reigning. In the tippled furrow, which has germinated So many white unleavened breads - but for other children - Deeply thrusts the iron, and in gray thoughts He stops, broken by the millenary toil. But he hasn't noticed near, smaller companion, On a blade of grass, bearing her trouble an ant, As neither she suspected a god in him. And now, when the night is razing the ant, the man and the horizon, None of them feel in heaven God Who is ploughing, blind like them, the starry stretch.
A VENIT UN CLOWN A intrat un bătrîn în arenă. Circul - gol. S-a uitat la trapeze, la băncile goale, la alămurile orchestrei. A lăsat capul în jos. S-a uitat la nisip. A-ngenucheat. L-a strecurat printre degete. A privit cum grăunţele curg. Aici era locul lui, în arena cu miros de bălegar şi de cîini, de pomadă, de sălbăticiune. Aici cînta pentru el privighetoarea. Cortul era o noapte de vară-nstelată. Aici copiii rîdeau şi mîncau covrigi. Rîdeau cînd el deschidea ochii mari pe un chip văruit, cînd era trist că nu-nţelege de ce turnul de scaune, frumos înălţat, se prăbuşeşte, de ce mingea sare-napoi şi-l loveşte în cap, de ce el e el şi tu eşti tu, de ce ştie tot şi nu-nţelege nimic, şi copiii se amuzau grozav. Dar asta fusese de mult. Acum e bătrîn. Şi viaţa s-a scurs, pe neobservate, în timp ce el făcea figuraţie dincolo, în Teatrul Cel Mare. A CLOWN HAS COME An old man got inside the arena. The circus - empty. He looked at the trapezes, at the empty banks, at the brasses of the orchestra. Dropped his head. Looked at the sand. Knelt down. Slipped it through his fingers. Watched the grains flowing. Here was his place, in the arena smelling of dung and dogs, of pomace, of beasts. Here the nightingale sang for him. The tent was a starry night of summer. Here the children were laughing and eating pretzels. They laughed when he opened large eyes on a whitewashed face, when he was sad because he didn't understand why the tower of chairs, well rised, crumbles, the ball jumps back and strikes him in head, why he is him and you are you, why he knows everything but understands nothing, and the kids terribly were amusing. But that was long ago. Now he is old. And life has passed, unnoticed, while he made figuration there, in the Great Thearte.
LANSARE Azi o pînză de nor, Mîine catargul unui drum, Mi-am construit singur o corabie. Cînd a fost gata am luat-o în spate Şi-am început să-i caut o apă Pe seama ei. Am mers aşa pînă cînd un pescăruş I-a murit de provă, Ca o sticlă de şampanie. Atunci am intrat în mare Pînă la glezne, pînă la brîu, Tot mai greu mă apăsa dorul ei De valuri. Cînd nu m-am mai văzut de loc, Corabia a început deodată Să meargă singură. O, chiar dacă mă adîncesc Cu fiecare pas, Şi acum tot eu o duc, Mergînd pe fundul mării, tăcut, Cu amîndouă mîinile ridicate Deasupra capului. LAUNCH Today the cloth of a cloud, Tomorrow the mast of a road, I built by myself a ship. When it was finished I took it back And I began to look for a water Worthy of it. I walked until a seagull Died to the bow, Like a bottle of champagne. Then I got into the sea Up to my ankles, up to my waist, More and more heavy pressed me its yearning Of waves. When I wasn't seen anymore, The ship suddenly started To go alone. Oh, even though I am deeping With each step, And now I carry it myself Walking on the bottom of the sea, in silence, With both hands raised Overhead.
SPECTACOL Elita luase loc la parter şi proştii sus, aproape de cer. În lojă stătea o întîmplare cam abătută şi un năprasnic destin în mare ţinută. Un dezastru tare cît zece tot spera că totul va trece. Un naufragiu dormita în fotoliu înfăşurat în linţoliu. O răceală vagabonda prin sală. O inocenţă strălucea printr-o totală absenţă. Piesa era o răfuială între virtute şi greşeală. Scena era un sanctuar prin care adevărul trecea foarte rar. Actorii îşi îndrugau rolul, dar, încet, îi înghiţea nămolul ; în pauze, tăcute aplauze, la finale,tăcute urale. Şi cînd căzu cortina toţi se-ntrebau cine poartă vina şi cine-i autorul care-a înfăptuit omorul, în cinci acte, cu sete, ca o crimă pe-ndelete. Atunci apăru la rampă Ariel cu jerbe de flăcări şi anemone pentru mult prea onorabilii " dramatis personae ". Şi această ficţiune, în tuş, în cărbune, şi spectacolul amuzant au dispărut în neant. SHOW The elite took place at the pit and fools up, closer to heaven. In a lodge stood an event rather sad and a terrible destiny in full dress. A disaster as powerful as ten hoped that everything would pass. A shipreck was snoozing in an armchair wrapped in the shroud. A coolness was roving around the room. An innocence was shining by a total absence. The play was a settling accounts between virtue and error. The scene was a sanctuary where the truth was rarely passing. The actors mumbled their parts, but, slowly, were swollowed by the mud ; during the intervals, silent applauses, at the end, silent cheers. And when the curtain fell they all wondered who to blame and who's the author who carried out the murder, in five acts, with thirst, like a deliberate crime. Then appeared at the ramp Ariel with sheafs of flames and anemons for the honorable " dramatis personae ". And this fiction, in ink, in charcoal, and the funny show disappeared in the void.
Un pom, dacă îi tai un braţ, Îşi creşte un altul dintr-un mugure nou, Şi dacă îi tai o rădăcină, O altă rădăcină se va întinde în locul ei, Şi dacă îi înnozi ramurile, Ele vor continua să înflorească înnodate, Şi, dacă îi iei fructele, El va face altele pe care ţi le va oferi... Un pom este un sfînt, Care nu poate fi umilit, Pentru că umilinţa se cuprinde În noţiunea de sfinţenie. Şi un luptător Care nu poate fi înfrînt. Pentru că înfrîngerea se cuprinde În noţiunea de luptă, Aşa cum sămînţa se cuprinde în pom Şi pomul în veşnicie. A SAINT A tree, if you cut him an arm, He grows another one from a new bud, And if you cut a root, Another root will stretch instead it, And if you knot his branches They will continue to blossom knotted, And if you take his fruits, He will make others that will offer you... A tree is a saint, Who can not be humiliated Because humilty is contained In the concept of holiness. And a fighter, Who can not be defeated Because defeat is contained In the concept of struggle. As the seed is contained in the tree And the tree in the eternity.
citeşte şi nu te speria că nu-nţelegi de la-nceput citeşte şi a doua oară şi-a unsprezecea oară stăruind şi vei simţi cum leagănul se mişcă în foşnetul unor azururi şi stăruind te vei simţi citind stînd între omoplaţii unui înger cuvintele ce n-au fost scrise *** read and do not be afraid that you would not understand from the beginning read the second time and the eleventh time insisting and you'll feel that the cradle moves in the rustle of some blues and insisting you'll feel reading standing between the shoulder blades of an angel the words that were not written yet
VIS VEGETAL Aş vrea să fiu copac şi-aş vrea să cresc lîngă fereastra ta, te-aş auzi şi-n voie te-aş privi întreaga zi. M-aş apuca şi iarna să-nfloresc, ca să te bucuri. Păsările cele mai mîndre-ar face cuib pe creanga mea, şi nopţile mi-ar da cercei de stele, pe care, ca pe frunze, ţi le-aş da. Prin geamul larg deschis, de-atîtea ori m-aş apleca uşoară, să-ţi sărut cînd părul ce pe frunte ţi-a căzut, cînd buzele, cu buze moi de flori. Spre toamnă m-aş juca, zvîrlindu-ţi mere şi foi de aur roşu prin odaie, cu-a ramurilor tînără putere ţi-aş apăra obloanele de ploaie. Şi, cine ştie, poate că într-o seară de primăvară, cînd va fi şi lună, va trece prin grădină-o zînă bună făcîndu-mă femeie să fiu iară. Atuncea, sprijinindu-mi de pervaz genunchiul ud de frunze şi pămînt, cu părul încă doldora de vînt, cu rouă şi cu lună pe obraz, eu ţi-aş sări în casă, şi senină ( uitînd de-atîta vreme să vorbesc ), cu cîte-un cuib în fiecare mînă întinsă, aş începe să zîmbesc. VEGETAL DREAM I wish to be a tree and grow near your window, I should hear you and freely I should watch you all day long. I should begin to bloom in winter to please you. The most beautiful birds would make their nest in my branches, and the nights would give me earrings of stars, witch, as leaves, I should offer you. Through the wide opened window, so ofen I should lean lightly, to kiss your hair fallen on your forehead or your lips, with soft lips of flowers. In the autumn I should play, throwing apples and red gold leaves into your room, with the young power of the branches I should defend your shutters from the rain. And, who knows, maybe one evening of spring, when the moon will rise, through the garden a good fairy will pass making me a woman again. Then, leaning on the windowsill my knees wet from leaves and earth, with my hair still overflown with wind, with dew and moonlight on my cheeks, I'd jump in your house, and serene ( forgetting for so long to speak ), with a nest in each stretched hand I should start to smile.
O CĂLĂRIRE ÎN ZORI Lui Eminescu tînăr Tăcerea se izbeşte de trunchiuri, se-ncrucişe, se face depărtare, se face nisip. Mi-am întors către soare unicul chip, umerii mei smulg din goană frunzişe. Cîmpul tăindu-l pe două potcoave calul meu saltă din lut, fumegînd. Ave, mă-ntorc către tine, eu. Ave ! Soarele a izbucnit peste lume strigînd. Tobe de piatră bat, soarele creşte, tăria cu acvile din faţa lui se prăbuşeşte în trepte de aer, sticleşte. Tăcerea se face vînt albăstrui, pintenul umbrei mi-l creşte în coastele cîmpului. Soarele rupe orizontul în două. Tăria îşi năruie sfîrşitele-i carcere. Suliţe-albastre, fără întoarcere, privirile mi le-azvîrl, pe-amîndouă, să-l întîmpine fericite şi grave. Calul meu saltă pe două potcoave. Ave, maree-a luminilor, ave ! Soarele saltă din lucruri, strigînd clatină muchiile surde şi grave. Sufletul meu îl întîmpină, ave ! Calul meu saltă pe două potcoave. Coama mea blondă arde în vînt. A RIDING AT DAWN To young Eminescu The silence is striking against the stumps, is crossing, becomes distance, becomes sand. I turned to the sun my unique face, my shoulders in running tears out the leafage. Cutting the field, on two horseshoes, my horse is bouncing from the ground, steaming. Ave, I turn to you, I. Ave ! The sun has burst over the world shouting. Drums of stone are beating, the sun is growing, the sky with eagles in front of him is breaking down in steps of air, shinning. The silence becomes blue wind, the spur of the shadow is growing in the flanks of the field. The sun is breaking the horizon in two. The sky is breaking down its finished prisons. Blue spears, without returning, I throw my eyes, both, happy and solemn to meet him. My horse is bouncing on two horseshoes. Ave, tides of lights, ave ! The sun is bouncing from the things, shouting, is moving the deaf and solemn edges. My soul greets him, ave ! My horse is bouncing on two horseshoes. My blond mane are burning in the wind.
SONET Cînd însuşi glasul gîndurilor tace Mă-ngînă cîntul unei dulci evlavii - Atunci te chem ; cîntarea-mi asculta-vei ? Din neguri reci plutind te vei desface ? Puterea nopţii blînd însenina-vei Cu ochii mari şi purtători de pace ? Răsai din umbra vremilor încoace, Ca să te văd venind - ca-n vis, aşa vii ! Cobori încet...aproape, mai aproape, Te pleacă iar zîmbind peste-a mea faţă, A ta iubire c-un suspin arat-o. Cu geana ta m-atinge peste pleoapă, Să simt fiorii strîngerii în braţă, Pe veci pierduto, veşnic adorato! SONNET When the voice of the thought is silent, The song of a sweet piety follows me - Then I call you - will you listen to my song ? From the cold darkness floating will you detach ? The midnight gently will you make clear With your large eyes full of peace ? Rise from the shadows of the time now To see you coming - as in a dream you're coming! Slowly descend - closer, and closer, Bend smiling over my face, Show your love with a sigh. With your lashes touch my eyelids, To feel the thrills of your embrace, Forever lost, forever adored !
NIMENI nimeni nu ştie care e drumul cel bun nimeni nu-şi aminteşte povara singurătăţii în labirinturile delicate ale visului. nimeni nu mai învaţă să silabisească tristeţea de a fi coşmarul acesta tandru din care ne vom trezi odată şi odată murind. nimeni nu-şi mai permite luxul melancoliei pe străzile înguste umbrite urît mirositoare nimeni nu profită de ocazia de a nu se naşte în lumina asta trudnică copleşitor de irală nimeni nu mai rămîne sub pleoapa rănită a cerului în somnul unduios al ierbii. nimeni nu-şi aminteşte acum de carnea încercănată enigmatică a destinului : nimeni nu ştie care e drumul bun. NOBODY nobody knows which is the good way nobody remembers the burden of loneliness in the delicate mazes of the dream nobody learns to syllabize the sadness of being anymore this tender nightmare from which we shall wake up one day dying. nobody affords the luxury of melancholy anymore in the narrow shady bad smelling streets nobody avails himslf of the opportunity of not getting birth in this tiresome light overwhelmingly unreal nobody stays under the wounded eyelid of the sky anymore în the wavy sleep of the grass. nobody remember now of the ringed enigmatical flesh of the destiny : nobody knows which is the good way.
ÎNCERCARE Mi-am croit visuri Aripi de vultur, Am zburat cu ele Dar m-am izbit de înalt, Am zburat cu ele Dar m-am prăvălit în găurile timpului. Cînd am vrut să mă ridic Cerul era sus şi de neatins, Iar eu eram acoperită de timp. Golurile se umpluseră cu mine. ATTEMPT I cut out dreams Eagle wings, I have flown with them But I have struck myself against the high sky, I have flown with them But I have fallen down into the holes of the time. When I wanted to rise The sky was up and untouchable, And I was covered by the time. The voids were filled with me.
NICI NU MĂ SPĂL DE MULTELE IUBIRI Nici nu mă spăl de multele iubiri, Mi-e greu să fac din dragoste o vină, Sau prost îndemn al bietei mele firi, Cînd văd cum arde roua-n trandafiri Şi cred cu teamă-n Cel ce va să vină. Nici nu mă spăl de multele iubiri Cuprinse-n viaţa mea mult prea puţină, Cînd pot clădi cu jertfa lor grădina De stînjenei, de crini, de calomfiri. Cei sterpi şi răi n-au starea să-nţeleagă, Eu, păcătos fiind de la-nceput, Mi-am dăruit priveliştea întreagă Şi cel mai sincer, poate, m-am temut Că dacă-n carne clipa rod nu leagă, Nici veşnicia-n suflet n-ancăput. NOR I WASH MYSELF OF THE MANY LOVES Nor I wash myself of the many loves, I am hard to make a guilt of love, Or bad impulse of my poor nature, When I see the dew burning upon the roses And fearfully I belive in That who will come. Nor I wash myself of the many loves, Contained in my life, too little, When I can build with their sacrifices A garden of irises, of lillies, of costmaries. Those barren and evil have not the mood of understanding, I, a sinner being from beginning, I have offered myself the entire view And the most honestly, maybe, I feared That if in my flesh the moment is not fruitful Nor the eternity will find room in my soul.
POEM O să rămîi în mine şi după ce-o să pleci, La fel de nepătrunsă, la fel de-mbietoare, O insulă ciudată cu drumuri şi poteci Ce nu duc nicăierea sărmana mea plimbare. O să rămîi în mine şi cînd vei încerca Să intri în pădure şi să te pierzi într-însa. Vezi ! Urma ta săpată e în visarea mea Şi pot, oricînd îmi place, să umblu după dînsa. Şi te-aş găsi chiar dacă n-ai vrea să te găsesc, Şi te-aş afla oriunde te-ai ghemui hoţeşte. Visarea mea e ca un condur împărătesc Ce numai la piciorul tău zvelt se potriveşte. O să rămîi în mine şi după ce-o să zbori Din inima mea neagră, ca un canar din cuşcă. Tristeţea mea ciudată te va ochi şi-n nori ; Tristeţea mea ocheşte mai bine ca o puşcă. Şi te-aş zări oricîte costume ai schimba, Oricîte măşti ţi-ai pune să nu te pot cunoaşte. Visarea mea din sute de mii te-ar descifra. Tristeţea mea din sute de mii te-ar recunoaşte. POEM You will still stay inside me after you will go, As impenetrable and luring as you were, A strange island with roads and paths Which drive nowhere my humble walk. You will still stay inside me when you will try To enter and to lose yourself into the forest. You see ! Your footstep is carved in my dream And I can, when I like, to follow it. And I should find you even if you would't, And I should find you no matter where you'd roll up. My dream is like a royal shoe That suits only to your slender foot. You will still stay inside me, when you will fly From my black heart, as a canary from a cage. My strange sadness will aim you even in the clouds; My sadness is aiming better than a rifle. And I shall see you no matter how many suits you'd change, No matter how many mask you would put . My dream among thousands would make you out, My sadness among thousands would recognize you.
NOAPTEA PE ŢĂRM Noaptea, vin singur pe ţărm să m-ascult ; Noaptea, cînd totul se retrage în umbră Şi însăşi marea e un nesfîrşit întuneric Din care vin elementele ca-ntr-o altă geneză. Îmi spun : aceasta e o jertfă zadarnică, Un spectacol bizar, o risipă de forţe, Dar totul sună epuizant de frumos Şi din vrajba sonoră va rezulta împăcarea. Prea multe zboruri lasă marea pe ţărm, Prea multe gînduri irosesc căutîndu-te. O, dacă te-aş lovi de-a pururi cu visul, Te-aş preface-n nisip - de aceea rămîn Atît de departe, atît de statornic tăcut. ON THE SHORE AT NIGHT At night, I come alone on the shore for listening to myself ; At night, when everything is withdrawing in the shadow And the sea itself is an unending darkness From which the elements are coming as in another genesis. I tell myself : this is a vain sacrifice, A strange performance, a squandering of powers, But everything sounds consumtively beautiful And from the sonorous enmity the quietness will arise. Too many flights the sea leaves on the shore, Too many thoughts I waste seeking for you. Oh, if I should strike you with my dream forever, I shall turn you into sand - that is why I stay So far, so steadfastly silent.
