Panait Cerna

ÎN PEŞTERĂ

De pe tavane-ntunecate,

Tăcute lacrimi cad mereu,

Şi parcă tot sporesc din greu,

Din mari izvoare depărtate.

Şuviţe tainice de apă

Spre peşteri drum de ani străbat -

Întruna se preling şi sapă

Tavanul şubred şi-nnoptat.

Dar după ani de picurare

S-au închegat coloane pline :

Eterna bolţii lăcrămare,

În loc s-o surpe, o susţine.

Tot astfel, lacrimi nesecate

În suflete ne-au picurat,

Şi de furtuni nenumărate

Viaţa noastra-a tremurat...

Dar azi, când stau vârtejuri grele

Să ne răpună-orice avânt,

Noi trecem fără păs prin ele

Şi-aproape izbucnim în cânt.

Un suflet tânăr ne străbate

Şi ne îndeamnă către cer -

Din suferinţi abia-ndurate

Ne-am făurit armuri de fier.

IN THE CAVE

From high and dark ceilings,

Silent tears are always falling,

And they continuously are growing

From great far fountains.

Secret torrents of water

Towards the caves walk for years -

Forever they trickle and dig

The flimsy nighty ceiling.

But, after years of dropping

Full columns have risen :

The eternal tearing of the vault,

Instead of crumbling it - support.

So, ceaseless tears

Have dropped in our souls,

And for numberless tempests

Have shaken our lives...

But today, when hard whirls threaten

To destroy our enthusiasm,

We pass carelessly through them

And nearly we burst into singing.

A young soul grows inside us

And lead us towards the sky -

From sufferings just beard

We have made iron armors.