CÎNTEC DE AMIAZĂ
S-adună-n tine timpul şi stă, nesocotit,
Ca mii de orologii de veacuri neîntoarse.
E prea tîrziu şi-atîtea cuvinte s-au rostit,
Uscate-n foc de patimi şi-n iad de gînduri arse !
Te-ajungi pe tine însuţi din urmă şi te vezi,
În locul dimineţii de-azur de-odinioară,
În limpezimea unei statornice amiezi
Cu zări strălucitoare şi cer uscat de vară.
Întors în tine însuţi, ce tristă nălucire !
Te simţi chemat din umbră de triste voci şi mîini ;
Şi visurile tale clipesc în amintire
Ca stelele văzute în funduri de fîntîni.
Au fost acele visuri închipuiri nătînge,
Un paradis de vorbe, fantasme fără grai,
Un zbor de nori albaştri plutind pe-un cer de sînge
Sau numai nişte biete armuri de mucegai ?
Străine-ţi par acuma rimate spovedanii,
Visări întortocheate, dorinţi fără ecou,
Şi-atîtea stele moarte pe care le rod anii...
În giulgiul lor de clipe le-nvăluie din nou.
Cu cît te vezi în apa trecutului mai rar,
Cu-atît amiaza clară mai mult te va cuprinde
Şi pînă la amurgul suprem şi funerar
Cristalul ei pe suflet mereu se va întinde.
Vrăjitoresc deliciu, din praf de stele moarte
Să făureşti o nouă armură pentru gînd !
Dă drumu-n tine vremii, zăgazurile-s sparte :
Tîrziu nu-i niciodată şi totu-i prea curînd.
SONG OF AFTERNOON
The time gathers inside you and isn't counted,
Like thousand clocks not winded up by centuries.
It's too late and so many words were told,
Dried in the fire of passions and in the hell of burned thoughts !
You reach yourself and see you,
Instead of the blue morning of once,
In the clarity of a lasting afternoon
With bright horrizon and dry sky of summer.
Reversed inside you, what a sad illusion !
You feel you are called by thousand voices and hands;
And your dreams are twinkling in your memory
Like stars which are seen in bottom of the fountain.
Were those dreams some silly illusions,
A paradise of words, voiceless ghosts,
A flight of blue clouds on a sky of blood,
Or only some poor musty armours ?
Your conffesions seem strenger to you now,
Winding dreams, unshared desires,
And so many dead stars that the years gnow ...
In their shroud of moments they wrap you again.
More seldom you see yourself in the water of the past,
More the clear afternoon will wrap you
And till the supreme and funerary twilight,
Its crystal on your soul always will spread.
Witched delice, from dust of stars just dead
To make a new armour for your thought !
Let the time to come inside, the dams are broken :
Never it's too late and all is too soon.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.