Magda Isanos

CÎNT

Cînt ca privighetorile oarbe.
Nu ştiu, eu sorb cîntecul sau el mă soarbe.
Atît de sus ne-nălţăm cîteodată...
Sufletu-mi arde de-o flacară înfricoşată.

Ca rugul din care a vorbit Dumnezeu,
aşa arde sufletul meu.
Cred în zîne, în sfinţi şi-n minuni ;
prieteni, nu-mi împletiţi cununi.
Cîntecul e-n mine ca-n voi tăcerea ;

îi banuiesc uneori puterea,

însa nu ştiu nimic şi mă-nchin smerit

îngerului lîngă mine ivit.

Fă-mă sa cînt despre oameni si suferinţi,

şoptesc cu buzele reci, fierbinţi,
despre săraci, despre copii şi foame...

Şi-n mijlocul cereştii mele spaime,

întrezăresc cuvintele de foc,
cu care-ar trebui să creez lumea, s-o pun la loc.

Apoi rămîn singură. Nu ştiu nici eu
de ce mi-a vorbit din tufişul aprins Dumnezeu.


SONG

I sing like the blind nightingales.
I don't know if I sip the song or it sips me.
So high we rise sometimes.
My soul burns with a frightening flame.

Like the pyre from which God has spoken,
So my heart are burning.
I believe in fairies, in saints and miracles ;
my friends, don't knit me crowns.
The song there is inside me as the silence there is inside you.
I suspect sometimes its power,
but I know nothing and I humble prostrate
in front of the angel who came near me.

Make me sing about people and about pains,
I whisper with cold lips, hot lips,
about the poor, about children and hungry...
And in the middle of my celestial fear
I seek the words of fire
by which I should recreate the world.

Than I remain lonely. And I myself don't know
why God talked to me from the burning bush.