Ştefan Augustin Doinaş

                            

REPETIŢIA

Spaţiul - dar cum ar putea să se-arate
locul-nelocul acela cu imnuri
vag aurind, unde timpul palpită
ca un cast aleluia printre nori ?

Spaţiul în care tînjim şi apunem
nu există : l-am născut împreună.
Gingaş e totul acolo, şi sacru,
adăpare de fluturi tîrzii.

Străzile noastre - niciunde, cutreier
pururi lăuntric ; la fel ca-n tulpina
socului, miezul respiră ; vedenii
strălucesc, mai reale ca noi.

Crude, ca sîmburii unei religii,
picură clipele. Rasul tău nu e
ah ! decat limita arderii, semnul
de la care începem să fim.

Simţi, peste noi, cea dintîi întîlnire ?
Restul e doar repetiţie ; suma
micilor noastre pulsaţii, cenuşa
ghiftuind un miracol avid.


REPETITION

The space - but how would appear
those place - non place with hymns
vaguely gilding, where the time is thrilling
like a chaste hallelujah among the clouds ?

The space where we  yearn and vanish
doesn't exist : we had given birth to it together.
Gentle it is all there, and sacred,
watering of late butterflies.

Our streets - nowhere, I always walk
inwordly : like in the stem
of the elder, the core is breathing ; visions
are shining, more real than us.

Green, like the kernels of a religion,
the moments are dropping. Your laughter isn't
ah ! but the limit of the burning, the sign
from which we begin to exist.

Do you feel, above us, our first date ?
The rest is just repetition, the amount
of our little pulsations, the ashes
cramming a greedy miracle.