Constanţa Buzea

ninge lin pămîntul

părul mi-era roşu cînd trecuse vara
părul meu de aur greu nelegănat
ţintuit de brumă prăfuit de ceaţă
ninge lin pămîntul unde l-am culcat

taie-l cu lumina gheţii de pe lacuri
trestia vibrează limpede visîndu-l
steaua cere firul lung să se coboare
ochii urmărindu-l pînă la pămîntul

stau cu mîini legate arcuite-n creştet
nu mă pot întoarce să te văd cum vii
părul s-ar desface fabulos şi oarbă
prinsă în cascadă să-l adun n-aş şti

strînge-n pumni zăpadă şi grămezi de bulgări
aruncînd în părul pe care-abia-l ţin
se va face unul o agrafă
să-mi elibereze mîinile de chin


it is gently snowing on the earth

my hair was red when the summer gone
my hair of heavy unswung gold
niled by the frost dusted by the fog
where I laid it down it is gently snowing 

cut it with the light of the ice on the lakes
the reed vibrates clearly dreaming it
the star asks for the thread to get down
the eyes follow it as far as the earth

I stay with my hands bent on top of my head
I cannot turn to see you coming
my hair would come untired fabulous and blind
caught in its cascade I could not  gather it

take in your hands lots of snow balls
throwing them against the hair that I barely keep
maybe one of them will change into a hairpin
in order to free my hands of pain