Marin Sorescu

                         

STARE

Nu dormeam. Mă lăsam dus
Cum se lasă umerii duşi de-o aripă.
Ma înhamasem de mult la o clipă
Şi-o tîram prin vecie, supus.

Ca un cîntec pe note nepus,
O, ce agregat de dezagregare !
O,ce mai răsărit de apus !
Ca un prunc în veşnică înfăşare.

Şi se mai făcea totodată,
Că mă feream de Dumnezeu să-l respir,
Respirandu-l odată pe niciodată
Şi începusem să mă deşir.

Nu dormeam. Mă lăsam dus
Cum se lasă umerii duşi de-o aripă
Mă înhamasem demult la o clipă
Ce ma tîra blînd, tot mai sus.


MOOD

I was't asleep. I let myself  be carried
As the shoulders let themselves be carried by an wing,
I had yoked myself long time ago at a moment
And I was dragging it obediently through the eternity.

Like an unsung song,
Oh, what an aggregate of disintegration !
Oh, what a sunrise of a sunset !
Like a baby in eternal swaddleness.

And it heppened in the same time
That I was keeping aside from God not to breathe him,
Breathing ever the never
And I began to spin out.

I wasn't asleep. I let myself be carried
As the shoulders let themselves be carried by an wing,
I had yoked myself long time ago at a moment
Which was dragging me gently,more and more up.