Ştefan Augustin Doinaş

MARILE ORE

Es giebt grosse Stunden im Leben

Holderlin


Ce fel de milă ne dă, cînd smerindu-se
Timpul pătrunde-n biserica lui ?
Repede-şi cheltuie pruncii pomana,
şi rîd, şi se-ntorc să cerşească.

Noi, însă, nu ! Noi rămînem acolo, şi
clipa din palmă ne mistuie - jar,
pasăre, stea, şi deodată pătrundem
noi înşine-n soare ! şi leul

Rage cumplit în deşertul materiei :
forme şi vămi se opresc din băut,
larg respirînd continente aride
se nalţă pe gingaşe labe.

- Nu, încă nu e-ncheiată Geneza ! ne
spunem, şi inima sare din piept,
sfîşie marea cu dinţii, şi-n lanţuri
de insule zuruie zarea.

- Plină de har e Regina-ntîmplărilor !
cîntă o muzică-n lucruri, şi-atunci
Marile Ore se lasă hrănite-n
genunchi de mîndriile noastre.

Fără de trup, niciodată identice,
lacrimi din ochiul divin, parfumînd
prînzul acvilelor sure, rotindu-şi
lumina pe fragedele osii -

Iată-le : sunt, şi vor fi ! Mistuindu-ne,
suie cu noi. Din biserica lui
Timpul smerit ne împrăştie scrumul
pe cer, întristînd cerşetorii.



LE GRANDI ORE

Es giebt grosse Stunden im Leben

Holderlin


Che genere di pieta ci da, quando umiliandosi
il Tempo penetra nella sua chiesa ?
Presto spendono i bambini la loro elemosina
e ridono, e tornano a chiedere un'altra.

Noi, pero, no ! Noi rimaniamo la, e
l'istante nella palma ci strugge - fuoco,
uccello, stella, e all'improvviso penetriamo
noi stessi nel sole ! e il leone

Rugge orrendamente nel deserto della materia :
forme e costumi smettono di bere,
largamente respirando aridi continenti
si alzano su delicate zampe.

- No, non e ancora finita la Genesi !
diciamo, e il cuore salta dal petto,
lacera il mare con i denti, e in catene
di isole romba l'orizzonte.

- Piena di grazia e la regina dei eventi !
canta una musica nelle cose, e allora
le Grandi Ore si lasciano nutrire
in ginocchia dai nostri orgogli.

Senza corpo, mai identice,
lacrime dal occhio divino, profumando
il pranzo delle grigie aquile, girando
la loro luce sulle fragili asse -

Eccole : ci sono, e ci sarano ! Consumandoci
salgono con noi. Dalla sua chiesa
l'umile Tempo diffonde le nostre ceneri
nel cielo, rattristando i mendicanti.



THE GREAT HOURS

Es giebt grosse Stunden im Leben

Holderlin


What kind of mercy gives us, when humbling himself
the Time is penetrating in his church ?
Quick the children spend their alms
and laugh, and come back to bag.

We, however, do not ! We stand there, and
the moment in our palm consumes us - fire,
bird, star, and suddenly we ourselves
penetrate into the sun ! and the lion

Is awfully lowing in the desert of the matter :
forms and customs stop drinking,
largely breathing arid continents
rise gently on delicate paws.

- No, not yet Genesis ended ! we
say, and our heart jumps out of the chest,
tearing the sea with the teeth, and in chains
of islands is rattling the horizon.

- Full of grace is the Queen of events !
a music is singing in the things, and then
the Great Hours let them to be fed
in the knee by our prides.

Without a body, never identical,
tears from the divine eye, perfume
the lunch of the gray eagles, turning round
their light on the tender axles.

Here they are : they are, and they will be ! Consuming us
rise with us. From his church
the humble Time is spreading our ashes
in the sky, saddening the beggars.