Nichita Stănescu

TRIPTIC EMINESCIAN

Eminescu adolescent

Cuvînt apăsînd pe cuvînt,
ce umbră de codri surîzînd !
Gînd apăsînd pe gînd,
ce luceafăr în noapte arzînd !

Val înspre val alergînd,
ce rază de lună lucind !
Timpul ce mişcă doar timp,
ce frunte de ghimp sîngerînd !

S-or duce aproape pierind
păsări în vînt,
mai murmurînd,
mai scînteind.

Dar cine le va fi privind,
mamă plîngînd,
sămînţă-nflorind,
cuvînt apăsînd pe cuvînt ?


Eminescu matur

În sine însuşi ningea
cu negri fulgi de zăpadă,
fiind el era
o ruptură, o cascadă.

El însuşi nu mai era el,
felul lui îşi schimbase felul
cum purgatoriul îşi schimbă-n inel
de aură infernul.

Atîta dragoste şi-atîta bunătate
a fost să aibă-n sine el cu sine însuşi
că desfăcea orice lăcate
cu plînsul cheilor din plînsu-şi.

Altfel, la trup voinic şi ager,
cu gene rari la ochi şi arse,
era ceva de tot arhaic
în viitorul ce-l parcurse.

Apoi el puse palma-i faţă de irişi
dară prin ea avu vedere
a celor scrişi încă nescrişi
a văduvilor toţi de stele.


Eminescu ultim

Peşteră absorbitoare,
cerc absorbitor de punct,
corn de melc care nu doare
suntul resorbit în sunt.

Tu lumină alergîndă
reîntorcîndu-te acasă
brusc devenind flămîndă
rechemîndu-şi iar mireasa.

Ah, suavă recădere
a cuvîntului în sine,
cercuri, cercuri de tăcere
absorbind în ea divine
sensuri, sensuri, înţelesuri,
îngustîndu-se în unghi,
smulgere spre înapoi,
frig al ninsorii rechemat în nori,
urlet şi rechemare,
tu !


TRITTICO

Eminescu giovane

Parola premendo parola,
che ombra di boschi sorridendo !
Pensiero premendo pensiero,
che stella nella notte ardendo !

Onda verso onda correndo,
che raggio di luna splendendo !
Il tempo che muove solo tempo,
che fronte da spina sanguinando !

Andrano quasi sparendo
uccelli nel vento,
piu mormorando,
piu scintillando.

Ma chi li avra guardati,
madre piangendo,
seme fiorendo,
parola premendo parola ?


Eminescu maturo

In se stesso nevicava
con neri fiocchi di neve,
essendo lui era
una rottura, una cascata.

Lui stesso non era piu lui,
il suo modo aveva cambiato il modo,
come il purgatorio cambia in anello
di aura il suo inferno.

Tanto amore e tanta dura bonta
c'e stato di avere in se lui con se stesso
che disserrava ogni serratura
con il pianto delle chiavi del suo pianto.

Altrimenti, dal corpo forte e agile,
con rare ciglie e bruciate,
era qualcosa arcaico del tutto
nel futuro che gia aveva percorso.

Poi lui ha messo la mano dinanzi alle iridi,
ma attraverso di esso aveva vista
di quelli scritti ancora non scritti,
dei vedovi tutti delle stelle.


Eminescu ultimo

Cave assorbitrice,
cerchio assorbendo il punto,
corno che non fa male di lumaca,
l'essere assorbito nel sono.

Tu luce corrente
ritornando a casa tua,
all'improvviso diventando affamata
richiamando la sua sposa.

Ah, soave ricaduta
della parola dentro di se,
cerchi cerchi di silenzio,
assorbendo in essa divini
sensi, sensi, significati,
restringendosi in angolo,
strappamento indietro,
freddo della neve richiamata nelle nuvole,
urlo e richiamo,
tu !



TRIPTYCH


Eminescu teenager

Word pressing on word,
what a shadow of woods smiling !
Thought pressing on thought,
what a star in the night burning !

Wave toward wave running,
what a moonbeam shining !
Time that moves only time,
what a forehead by thorn bleeding !

They'll go away almost disappearing
birds in the wind,
rather murmuring,
rather sparkling.

But who will look at them,
mother weeping,
seed blooming,
word pressing on word ?


Eminescu mature

In himself was snowing
with black floks of snow,
being he was
a breaking, a waterfall.

He himself wasn't him,
his way had changed the way
as the purgatory changes in ring
of aura its hell.

So much love and rough kindness
was to have in himself he with himself
that he unlocked any lock
with the weeping of the keys of his tears.

Otherwise, with strong body and keen,
with scarce lashes and burned,
it was something entirely archaic
in the future he had covered.

Then he put his hand in front of his irises,
but through it he had sight
of the written yet unwritten,
of all the widowers of the stars.


Eminescu last

Absorbant cave,
circle absorbing the point,
snail horn not hurting,
being reabsorbed in being.

You, running light
returning at home,
suddenly becoming hungry,
recalling your bride.

Ah, sweet relapse
of the word in itself,
circles circles of silence,
absorbing in itself divine
senses, senses, meanings,
narrowing in angle,
tearing back,
cold of the snow recalled in the clouds,
howl and recall,
you !