OGLINDA MEA FIIND, DE CE NU-MI SEMENI?
Dispreţul e harul deznădejdii,
Nestinsa contemplare dintre gemeni.
Oglinda mea fiind, de ce nu-mi semeni,
Tu, care harnic îmi prezici primejdii?
Părem că suntem fiii unor steme
La care nimeni nu se mai gîndeşte.
Sîngele cui, pierdut, ne osîndeşte
Să fim în cimitire de poeme?
Nu ne-a fost dat curat acelaşi simţ şi
Neputrezita inimă de ceară
Ca în virtutea ei să fim ca sfinţii.
Păscuţi de trup, desăvîrşit să pară,
Acest păcat destăinuirăm minţii,
Că, neputîndu-l stinge, ne omoară.
IL MIO SPECCHIO ESSENDO, PERCHE NON RASSOMIGLI A ME?
Il disprezzo e la grazia della disperazione,
L'inestinguibile contemplazione tra gemelli.
Il mio specchio essendo , perche non rassomigli a me,
Tu, che laboriosamente predici a me pericoli?
Sembra che siamo i figli di alcuni stemmi
Ai quali nessuno pensa piu.
Il sangue di chi, perduto, ci condanna
Di restar nei cimiteri di poemi?
Non ci e dato lo stesso senso puro e
Il non imputridito cuor di cera
Sicche siamo come i santi.
Pasciuti dal corpo, per sembrar perfetto,
Questo peccato abbiamo rivelato alla ragione,
Che, non potendo spegnerlo, ci ammazza.
MY MIRROR BEING, WHY DO YOU NOT RESEMBLE TO ME?
The scorn is the gift of despair,
The unexstinguished contemplation between twins.
My mirror being, why do you not resemble to me,
You, who industriously predict to me perils?
Seems that we are the sons of the same crowns
To which nobody think anymore.
Whose blood, lost, condemn us
To stay in cemeteries of poems?
It wasn't given to us the same pure sense and
The unrotten heart of wax
So that we were like the saints.
Grazed by the body, for looking perfect,
This sin we have revealed to our reason,
That, not being able to put it out, it kills us.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.