Nichita Stănescu

POEM

Uneori vorbesc în faţa ta,
ca-naintea unui zid înalt, de piatră,
care se pierde leneş în nori.

Strig toate numele lucrurilor,
ştiute de mine vreodată.
Smulg secundele din oră
şi le arăt, bătînd
iar sub plăcuta înfăţişare a tăcerii
mărturisesc destinul plantelor.

Zidul înalt , de piatră,
deschide un ochi mare, albastru
şi-apoi îl închide.



POEMA

Talvolta parlo davanti a te,
come se fossi un muro alto, di pietra,
che si perde lentamente nelle nuvole.

Grido il nome di tutte le cose,
sempre conosciute da me.
Strappo le secunde dall'ora
e le mostro, battendo
e sotto il piacevole aspetto del silenzio
sono testimone al destino delle piante.

Il muro alto, di pietra,
apre un gran occhio, azzurro
e poi lo chiude.



POEM

Sometimes I speak in front of you,
as you would be a tall wall, of stone,
that is losing slowly in the clouds.

I cry the name of all the things
known by me ever.
I tear out the seconds from the hour
and show them, beating
and under the pleasant aspect of the silence
I am a witness to the destiny of the plants.

The tall wall, of stone,
opens a large blue eye
and then closes it.