Ştefan Augustin Doinaş

                   

DACĂ...

Dacă ieşi din păduri, mă găseşti într-un pîlc
de coroane ce cîntă ; mai jos, în cenuşa
marilor fluturi ce-n zbor m-au atins,
senină mi-e umbra.

Dacă treci de cumplitul amiaz, mă culegi
ca pe-o oră de ceară ; mai greu decît linul,
verdele sunet de greieri vestind
efigii de iarbă.

Dacă nu ţi-au căzut de pe umerii goi
transparentele-aripi şi cotoarele arse
n-au înflorit, - niciodată o ! nu
vei şti să mă mîngîi.


IF...

If you get out from the forests, you find me in a cluster
of singing crowns ; down, in the ashes
of the great butterflies that have touched me in their flight,
my shadow is serene.

If you cross the awful noon, you pick me
like a wax hour ; heavier than the gentle,
the green sound of crickets announcing
effigies of grass.

If your transparent wings have not fallen out
from your nacked shoulders and the burnt stumps
have not flowered yet, - never oh ! you will not
know to caress me.

Marin Sorescu

                                 

SPIRALĂ

Mă îndoiesc de mine
Pînă la pămînt.

Pămîntul nu-mi oferă nici el
O certitudine
Şi mă îndoiesc de pămînt,
Atît de mult,
Că răsar pe partea cealaltă
La cer.

Atunci mă îndoiesc şi de cer.

O, pe toate lucrurile,
Pe păduri şi pe mări,
Pe cer, pe lună, pe soare
Trupul meu este o iederă
Care încearcă să se sprijine
De taifun.


SPIRAL

I doubt of me
As far as the earth.

Neither the earth offer me
A certainty.
And I doubt of the earth,
So much,
That I rise on the other side
In the sky.

Then I doubt of the sky too.

Oh, upon all the things,
Upon the forests, and upon the seas,
Upon the sky, upon the moon, upon the sun
My body is an ivy
Which tries to lean upon
The typhoon.

Magda Isanos

                               

OAMENII MĂ UIMESC

Oamenii mă uimesc şi-acum.
Aş vrea să cunosc ca ei
toate lucrurile pe numele lor şi-n drum
larg să-mi alătur paşii de paşii lor grei.

Fiecare zare să nu aibă-n spatele ei înc-o zare,
fiecare cuvînt să nu aib-un clopot mai mult,
de care numai eu, când se face noapte, s-ascult.
O viaţă aş vrea, o viaţă oarecare,
atît de strîmtă,-ncît să pot dormi
şi uita vocile nepămîntene ;
cerul molatec, destrămat în gene,
să nu mai poată visuri zămisli.

Uneori îmi spun : am să mor
atît de singuratecă-n mijlocul lor ;
limba simplă-a bucuriilor n-am învăţat ;
am să mor ca o pasăre care prea mult a zburat,
dar n-a făcut cuib nicăieri.
În loc să trăiesc, am căntat melancolicul ieri ;
şi semnele pe care le-am primit n-au fost de la oameni,
au fost de la flori. Tu cu cine te-asameni ?
mă-ntrebau pururi privirile omeneşti.
Din pămînt ca noi toţi porneşti,
dar este-n inima ta o pace şi o-ntunecime
din care cresc nişte vorbe ciudate. " Mulţime,
nu mă goni, ca voi sunt, ca voi sunt şi eu ! "
Dar ei mă lăsau deoparte mereu,
şi cuvîntul " poet "răsuna în rîs,
pe buzele lor, care n-au sărutat, n-au surîs.


PEOPLE ASTONISH ME

People still astonish me.
I wish to know like them
all the things on their name and on the road
to join my steps to their heavy steps.

I wish the horizon wouldn't have behind another horizon,
every word wouldn't have another bell,
to whom , only me, at night, listen.
I wish a life, a common life,
so narrow that I can sleep
and forget the unearthly voices;
the soft sky, teased in my eyelashes,
could create no more dreams.

Sometimes I tell myself : I'll die
so lonely among them ;
the simple language of the joy I haven't learn ;
I'll die like a bird that has flown too much,
but she didn't make a nest anywhere.
Instead of living I have sung the melancholic yesterday; ;
and the signs that I have received weren't from people,
they were from the flowers. Whom are you resembling to ?
the human eyes always asked me.
From the earth, like all of us, you come
but it is in your heart a peace and a dark
from whom strange words are growing." People,
don't send me away, I am like you ! "
But they always let me aside,
and the word " poet " seemed ridiculous
on their lips, which didn't know what the kiss is.

Nichita Stănescu

                     

CONFUNDARE

Cine eşti tu, cel care eşti,
şi unde eşti cînd nimic nu este ?
Născut dintr-un cuvînt îmi duc înţelesul
într-o pustietate divină.

Întreb dacă sunt, dar strigătul
nu se rupe de mine,
şi una cu el rămîn, adăugînd
deşertului singurătate.

Cu harul vreunei silabe
urnesc din înţepenire, întruna,
goluri sferice în alte goluri
aidoma lor, şi fără de margini.

Fixitatea nefiinţelor mereu o clatin
într-un azi etern cu aură de vid -
mă rog să fii, de mine însumi
mă rog să fii. Arată-te.


MINGLED

Who are you, that you are,
and where are you when there is nothing ?
Born from a word I carry my meaning
in a divine desert.

I am asking if I am, but the shout
doesn't tear apart,
and I stay toghether with it, adding
my solitude to the desert.

With the grace of a syllable
I always move the stiffness,
spherical goals inside others goals
just like them, and without bounds.

The fixity of the unbeing I am always shakeing
in a eternal today with an aura of vacuum -
I prey that you may exist, I prey
to myself that you may exist. Show yourself.

Mihai Eminescu

                       



RĂSAI ASUPRA MEA...

Răsai asupra mea, lumină lină,
Ca-n visul meu ceresc d-odinioară ;
O,maică sfîntă, pururea fecioară,
În noaptea gîndurilor mele vină.

Speranţa mea tu n-o lasa să moară,
Deşi al meu e un noian de vină ;
Privirea ta de milă caldă, plină,
Induratoare-asupra mea coboară.

Strain de toţi, pierdut in suferinţa
Adancă a nimicniciei mele,
Eu nu mai cred nimic şi n-am tărie.

Dă-mi tinereţea mea, redă-mi credinţa
Şi reapari din cerul tău de stele ;
Ca să te-ador de-acum pe veci,
Marie !


RISE OVER ME...

Rise over me, gentle light,
As in my heavenly dream of once ;
Oh, saint mother,forever virgin,
In the night of my thoughts come.

Don't let my hope die,
Although I'm guilty a lot ;
Your eyes full of warm pity,
Mercifully get down on me.

Stranger of all the people,lost
in the deep suffering of my nothingness,
I have no faith anymore.

Give me my youth,return my faith
and come again from your starry sky,
to adore you eternaly from now,
Mary !

Eugen Jebeleanu

 

ÎN VÎRFUL INIMII

Lacrimile copacilor nu pot să cadă
decît dacă le culeg în pumnii mei.
Cine are urechi, cu ele o să vadă
prin ochii pisicii fără clopoţei.

Umblu în vîrful inimii să nu fiu auzit
dar bătăile sale mă dau de gol,
încît lacrimile din pumn mi-au căzut rostogol
şi pădurea e acum un rîu liniştit.


ON TIP OF THE HEART

The tears of the trees can  fall
only if I gather them in my fists.
Who has ears, with them will see
through the eyes of the cat without bells.

I walk in tip of my heart not to be heard
but its beatings give me away,
so that the tears in my fists have rolled
and the woods is now a quiet river.

Emil Botta

LA FRUMUSEŢEA EI

Dincolo erai de clarul stelelor

şi luna, sfioasă, te urma.

O, cu mult mi frumoasă era

cristalina, lacrima ta !

Fereastra ştie cum ardeai,

ca un lan, ca un val te legănai,

dogoritoru-mi braţ, cum te frîngea,

ca o azimă, aşa te frîngea.

Prin părul tău tremurător

trece temătoare Primăvara.

Încă departe-i Vara. Toamna greu

ca un aur pe frunte-ţi va sta.

Şi Iarnă cîndva de vei fi,

mă voi înfăşura în frigul tău ;

ci fii Primăvară mereu, 

strălucitoare, fii limpede zi.

TO HER BEAUTY

You were beyond the clear of the stars

and the moon, shy, was following you.

Oh, most beautiful was

as clear as crystal your tear !

The window knows how you were burning,

like a field, like a wave you were swinging,

my hot arm, it was breaking you

as you were an azym , so it was breaking you.

Through your shivering hair

timidly the Spring is passing.

The Summer is still far. The Autumn heavily

like a gold will stay upon your forehead.

And if you  ever will be Winter,

I shall wrap up in your cold ;

let you be Spring forever,

brilliant, be a clear day. 

Elena Armenescu

 

UNDE NIMENI NU ÎNTREABĂ

Aici, este un timp şi un loc
Unde nimeni nu întreabă
De casa sufletului

I s-o fi spart un geam, ultimul uragan ia smuls acoperişul ?
Camera de primit oaspeţi
În jilţurile înserării
La rotunda masă
A ducerii în întrebare şi uimire
Se mai deschide ?


WHERE NOBODY ASKS

Here is a time and a place
Where nobody asks
Of the house of the soul.

Has a window of it broken, has  the last hurricane snatched its roof ?
The room where the guests are received
In the arm chairs of the evening
At the round table
Of  leading into question and wonder
Is it still opened ?

Aurel Rău

  

NAŞTEREA PERLEI

La firul dur de nisip,
la firul dur de nisip al zilelor şi nopţilor
în carne, ca un glonţ,

strop de gheaţă se face lacrima,
glob ceresc minim gheaţa - iar farul strigă,
marea leagănă.


THE BIRTH OF THE PEARL

With the hard grain of sand,
with the hard grain of sand of the days and nights
in the flesh, like a bullet,

the tear turns into a drop of ice,
little celestial vault the ice - and the beacon is calling,
the sea is waving. 

Elena Liliana Popescu

CÎNT DE IUBIRE

Aşezaţi la masa Tăcerii

în regatul necunoscut

Poeţii frîng pentru noi

pîine curată

stropită

de roua cerească.

Morţii cu morţii, se spune,

şi viii cu viii !

Dar ştim noi oare

care sunt morţii 

şi care sunt viii ?

Un Poet mai mult 

dincolo...

Un Poet mai puţin 

aici...

La plecarea în regatul tăcut

Poetul ne lasă 

un cînt de Iubire

necunoscut...

SONG OF LOVE

Seated at the table of Silence

in the unknown kingdom

the Poets break for us

clean bread

sprinkled

with heavenly dew.

Let the dead bury the dead, it is told,

and the living lead a gay life !

But do we really know

who are the dead

and who are the living ?

A Poet more 

on the other side...

A Poet less

here...

At his departure in the silent kingdom

the Poet leaves us

A song of Love

unknown...

Alexandru Andriţoiu

  

DE DRAGOSTE

O, mai cu seamă seara te iubesc,
cînd lucrurile par nedesluşite,
cînd porţile se-nchid c-un ritm firesc
şi iedera începe să palpite,

cînd arborii-s mai tainici şi mai mari
şi cînd se-aud fîntînile mai bine,
îmbucură-mă ! Fie să apari,
chiar de vei trece-n oră fără mine.

Arată-mi-te iarăşi respirînd
ca apele de lună îmbiate.
Un strop de mări în ochi mi s-a răsfrînt,
căci mări şi lacrimi sunt la fel, sărate.

Adu-ţi aminte de un biet dactil,
de un fragment fragil de poezie
pe care ţi l-am strecurat, subtil,
pe un pătrat lunatic de hîrtie.

E seara dulce ca un elixir
şi arborii par turnuri lungi de pace,
iar cerul, ca hlamida de emir,
mai străluceşte, vrînd să ne împace.

O, mai cu seamă seara te iubesc,
femeie, ce-ai rămas, în ani, departe.
Citesc şi mă citeşti, şi te citesc,
şi-mi stai ca semnul de mătase-n carte.


OF LOVE

Oh, especially in the evening I love you,
when  the things become unclear,
when the gates are naturally  closing 
and the ivy begins to thrill,

when the trees are misteryous and higher
and the fountains are better heard ,
cheer me up ! May you appear,
even if you will pass in time without me.

Show you to me again breathing
like the water lured by the moon.
A drop of sea  has reflected in my eyes,
because seas and tears are salty.

Recall in your mind a poor dactyl
a frail piece of poetry
which I have subtly slipped to you
on a moony square of paper.

The evening is sweet like a balm
and the trees look like high towers of peace,
and the sky, like the mantle of a king,
is still shinning, to comfort us.

Oh, especially in the evening I love you,
women who has remained, for years, far away.
I read and you read me, and I read you,
and you stay like a silk marker in my book..

Daniel Drăgan

 

UMBRA

Cuvintele au umbra
ca pietrele de hotar
ca arborii şi viţa de vie
ca adevărul
dincolo de care

e încă ceva.


THE SHADOW

The shadow of the words
is  like that of the border stones
like that of the trees and vine
like that of the truth
beyound which

there is still something.

Geo Bogza

 

ORICE OM

Orice om pe care nu pot să-l iubesc este pentru mine
un izvor de adîncă tristeţe.

Orice om pe care l-am iubit şi nu pot să-l mai iubesc,
înseamnă pentru mine un pas spre moarte.

Atunci cînd n-am să mai pot iubi pe nimeni, am să mor.

Voi care ştiţi că meritaţi dragostea mea, aveţi grijă să nu mă ucideţi.


EVERY PEOPLE

Every people who I can not love is for me a spring of deep sadness.

Every people who I loved and I can not love anymore,
means for me a step to death.

When I shall not be able to love anybody, I shall die.

You, who know that you deserve my love, be careful not to kill me.

Ilinca Bernea

  

FLUTURE DE NOAPTE

Sunt nopţi în care te ajung din urmă sărutările mele proscrise
Ni se lovesc sufletele de trupuri şi de marginile abrupte ale clipelor
E prea mult zgomot ca să putem evada
E prea puţină lumină ca să vedem unul prin altul...
Habar nu am ce ar putea însemna Absolutul
Eşti ultimul meu refugiu printre atîtea spaime fără nume
Iar  eu nu mai sunt decît mlaştina în care se zbate năluca dorinţelor
Şi fluturele de noapte care-şi zdrobeşte aripile în singurătatea ta.


NIGHT BUTTERFLY

There are nights when my proscribed kisses come up with you
Our souls strike against our bodies and against the steep edge of the moments
It is too much noise to be able to escape
It is too little light to see one through another...
I do not know  what the Absolute could mean
You are my last shelter among so many fears without a name
And I am only the swamp where the ghost of the desires are struggling
And the night butterfly that is breaking its wings inside your loneliness.

Miron Radu Paraschivescu

UNEI FLORI

Cine-o trăi în tine , floare dragă,
A cui e vrerea ce prin tine suie,
Iar mîinii ce-o veni să te culeagă,
Făptura ta, de dorul cui să-i spuie ?

Corola doar îţi dovedeşte harul :
Inel logodnei soarelui cu tina,
Cînd demiurgul tău e grădinarul
Şi solul nunţii tale e albina.

Frumoasă ca o faptă inutilă,
Vrei doar să fii, şi-apoi să pieri, o floare,
Sau tu exprimi nevolnica argilă
Coruptă în mireasmă şi culoare ?


TO A FLOWER

Who is living inside you, dear flower,
Whose is the will rising through you,
And to the hand that will come to gather you,
Of whose desire you would speak ?

Your corolla is witness for your grace :
Engagement ring of  sun and earth,
Your demiurge is the gardner
And of your wedding herald is the bee.

Beautiful like an useless deed,
You want only to be, and then to die, oh flower,
Or  are you  expressing the unwilling clay
depraved into scent and colour ?

Geo Dumitrescu

                                                     

AR FI BINE SĂ UIŢI

- Ar fi bine s-o uiţi ! îi spuneam inimii,
uit-o, îţi spun ! îi strigam furios,
aşeată lespezi înalte de linişte în urma ei,
uit-o, suflînd încet, dă zbor păpădiei suave
pierzînd-o lin, înadins, peste garduri străine...
- Uşor de zis ! mia răspuns - nicicînd
n-a fost dat nimănui a uita focul
în care piere arzînd.

- Uitaţi-o ! le strig ochilor - pentru Dumnezeu,
alungaţi-o din lacrimă şi din lumină,
uitaţi-o, vă spun !
- Eram nişte cratere stinse, mi-au spus, lumina
nu mai găsea drumul spre noi.
Ca nişte afumate răni de glonţ,
spre lume aţinteam
sticloase întrebări încremenite. Doar ea,
buzele ei, aburind uşor geamul subţire, uscat,
lumini reaprinse în ferestrele reci. Doar ea -
lumini fierbinţi, în mijlocul cărora,
tolănită, domneşte.
Nu-ncerca, n-ai cum so alungi, orb vei rămîne -
alungă-ţi ochii, lumina, 
căci numai o dată cu noi
va pleca şi ea de la tine.

- Uitaţi-o, uitaţi-o ! le strig speriat mîinilor,
uitaţi-o, voi, ciudate vietăţi electrice,
liniştitele mele unelte :
de-acum înainte, cuprindeţi văzduhul în braţe,
hărăziţi mîngîieri doar obrazului pufos
al poamelor, al pruncilor,
doar întinderii albe a hîrtiei,
şi rotunjiţi-vă palmele în jurul mărului
şi-al portocalei,
deacum înainte, cuprindeţi de mijloc
doar arborele din drum, tăcut şi statornic.

- Uit-o şi tu ! îi strig sîngelui,
întoarce-te acasă, prostule, adună-ţi apele
în matca lor veche şi, cîntînd,
lasă unda să-ţi joace în voie
pe prundurile multicolore ale vieţii...
- Zadarnic, zadarnic ! îmi spune,
nai cum să-ntorci, nu mai poţi alege
unda grăbită a rîului
din vînătul val nestatornic al mării
în care s-a pierdut fără urmă...

- Uit-o ! îmi strig disperat mie însumi,
fugi, goneşte, scapără-ţi paşii
departe spre zare, încotro vezi cu ochii,
fugi, nu te mai uita în urmă,
azvîrle peste umăr pieptenele : 
dese păduri înalte s-or aşterne
între tine şi ea ;
fugi, azvîrle oglinda : lacul întins,
cu nemărginirea-i de ape, va îneca
amintirea ei...

Fug, alerg...Zadarnic alerg, o, zadarnic :
oglinda umedă a lacului
cu ochii ei calzi, luminoş,i mă priveşte,
iar şoapta pădurii adînci mă tot cheamă
cu glasul, cu vorbele ei,
şi toţi arborii, arborii dragi, spre mine întind,
o, arborii mereu spre mine întind
braţele ei.


IT WOULD BE BETTER FOR YOU TO FORGET

- It would be better for you to forget her ! I told to my heart,
forget her, I demand you ! I was furiously crying,
put high flags of silence behind her,
forget her, slowly blowing, make fly the gentle dandelion
losing it, on purpose, over foreign fences...
- Easy to say ! it answered to me - never
it was given to anyone to forget the fire
in which he dies burning.

- Forget her ! I cry to my eyes  for God' sake,
send her away from my tear and from my light,
forget her, I demand you !
- We were some extinguished craters, they told me, the light
no more was founding its way toward us.
Like some smoked bullet wounds,
to the world we were aiming
glassy still questions. Only her,
her lips, gently steaming the thin dried glass, 
has lighted the cold windows. Only her -
hot lights, in the middle of which,
lying down, is reigning.
Do not try, you can not sand her away, you will become blind -
send away your eyes, your light,
because only together with us
she will go away from you.

- Forget her, forget her ! I cry frightened to my hends,
forget her, you, strange electric beeings,
my quiet tools :
from now, you must hug the air,
give strokings only to the fluffy cheek
of the fruits, of the babies,
only to the white stretch of the paper,
and round your palms around the apple
and around the orange,
from now, embrace
only the tree on the road, steadfast and silent.

- Forget her ! I cry to my blood,
come back home, you fool, gather your waters
in their old bed and, singing,
let your wave to freely play
on the many-colour gravels of the life...
- In vain, in vain ! it told me,
you can not turn, you can not choose
the hasty wave of the river
from the grey inconstant wave of the sea
where it has lost itself without a trace...

- Forget her, I disperately cry to myself,
run, run, hurry up your steps
far away to the horizon, as far as you see,
run, do not look back,
throw over your shoulder the comb :
thick tall woods will grow
between you and her ;
run, throw the glass : the stretched lake, 
with its vastness of water, will drown
her memory. 

I am running...In vain I am running, oh, in vain :
the wet mirror of the lake
with her warm and bright eyes looks at me,
and the whisper of the deep woods ceaselessly calls me
with her voice, with her words,
and all the trees, my dear trees, hold towards me,
oh, the trees continuously hold towards me
her arms.

A. E. Baconsky

                    

MEDITAŢIE ÎN RITM DE MAREE

Numai tăcînd şi gîndindu-te singur la toate,
ajungi să-n-ţelegi că din tot ce-ai fi vrut prea puţine rămîn lîngă tine,
numai văzînd cum se-aprind şi se sting noaptea toate cărările tale greşite - numai lăsînd
să te-nvăluie pulberea lor vei ajunge să ştii
că regretul e şarpele galben pe care-ntr-un vis
îl auzeai ca pe-un rîu adormind la picioarele tale,
adormind şi trezindu-se iar. Fără cuvînt, fără strigăt :
drumul pe care-ai umblat, ori că-l strigi, ori că-l fluieri,
nu se va-ntoarce la tine ; ghemul lui negru şi brun
cineva la zvîrlit în ocean. Decît orice părere de rău
e mai bună tăcerea. Numai tăcînd şi gîndindu-te singur
ajungi să-nţelegi că trecutul e-o casă pustie, pentru toate
păcatele tale izbăvirea e numai în timp. Linişte-n urmă !
Totul e numai acolo-nainte, totul e-n faţă. Aleargă uitînd,
ceea ce nu vei uita va veni după tine odată cu turma
de cerbi străvezii, care sunt poate visele tale.
Totul e doar înainte, totul sunt anii
care ard şi te-ntîmpină-n cale.


MEDITATION AT PEACE OF TIDE

Only keeping silent and thinking alone at everything,
you get undrestand that from everything you want a few things will stay with you,
only seeing how your wrong paths are lighting and extinguishing at night - only leting you
to be wrapped by their dust you will get know
that the regret is the yellow snake that in a dream
you heard like a river sleeping at your feet,
sleeping and weaking again. Without a word, without a call : 
the road on which you have walked, no matter you call, or whistle,
will not return to you ; its black and brown ball 
someone has thrown in the ocean. Than any regret
the silence is better. Only keeping silent and thinking alone
you get understand that the past is a desert house, for all 
your sins the salvation is only in time. Silence behind !
Everything is there forward, everything is in front of us. Run forgetting,
what you will not forget will come behind you together with the flock
of translucent deer, which are, perhaps, your dreams.
Everything is only forward, everything are the years
which are burning and welcome you.

Alecu Ivan Ghilia

  

SUNTEM ROŞII DE SOARE 

Suntem roşii de soare, roşii de sînge, roşii de dragoste,
mistuiţi în vîlvătăi, arzînd la jug, arzînd pe
rugul amurgurilor, roşii de nestare,

albaştri de lună, albaştri de ape curgătoare, albaştri
de munţi, albaştri de dor,

negri de fumul bătăliilor, de pămînt, de arsură de mină
unde ne-a orbit întunericul, de silă şi de supunere,
de blestem, de moarte, de cîte ni se pun în spate
fără să fim întrebaţi,
de noroi, de Apocalipsa zilei de apoi.,

suntem verzi de iarbă, de ochii Zeiţei care ne-au trădat,
de cărare, de pădurile pe care le purtam în spinare,
de haiducie, de pofta de-a
zburda din copilărie, pe cînd lumea era
mică şi nu era atîta grabă de-alergare
şi-atîta treabă şi omul mai
stătea pe lîngă noi,
uitîndu-se încolo,
pe dealuri,
degeaba.

Nurlii, nărăvaşi, pătimaşi,
suntem albi de zăpezi , de aripi de păsări,
de pomi înfloriţi, de pleavă, de praf, de
promoroacă şi ceţuri lunare,
înălbiţi de atingerea coapselor zînei
îmbrăcată în fecior de împărat care putea să
înşele atenţia maşterelor mume de zmei dar nu
nu ne putea înşela pe noi, Galben-de-Soare,
atît de galben că-ngălbenea galbenul
părului tău lîngă noi şi pădurile se-ntomnau
arzînd ca făclia gutuilor.


WE ARE RED BECAUSE OF THE SUN

We are red because of the sun, because of the blood, because of love,
melt in flames, burning at yoke, burning on
the pile of the sunsets, red  because of restlessness,

blue because  of the moon, blue because of the running waters, blue
because of the mountains, blue because of yearning,

black because of the smoke of the battles, because  of the earth, because of mine burn
where the dark has blinded us, because of disgust and submission,
because of curse, because of death, because of how many things are put on our back 
without being asked,
because of the mud, because of the Apocalypse day,

we are green because of the grass, because of the godess' eyes that have betraied us,
because of the path, because of the woods we carry on back,
because of outlawry, because of the desire
of romping from our childhood, when the world was
small and it was not so much haste of running
and so much work and the man
was still staying near us,
looking there
over the hills,
to no purpose.

Beautiful, balky, passionate,
we are white because of the snows, because of the wings of the birds,
because of blooming trees, because of  husk, because of dust, because of
hoar frost and because of moon fog,
whitened by the touch of the godess' thighs
dressed as a prince who was able to 
deceive the ogre mothers but was not able to
saddle us, Yellow-like-Sun,
so yellow that was making yellow the yellow
of your hair near us and the woods got autumned
burning like the torch of the quinces.