Aron Cotruş

PE PUSTĂ

Plîng vînturile...
Mînjii se joacă şi nechează,
Şi pusta-ntreagă plînge în dulcea după-amiază,
Iar iepele robuste
Pasc leneşe-n răcoarea nemărginitei puste...
Trec leneşe în soare, cu paşi mărunţi, superbi,
Şi din belşugul verde al fragedelor ierbi,
Brusc capetele mîndre şi le ridică arare,
Ca nişte voluptoase femei de viţă mare...

Prin pulberea solară, ca sub vrăjite pînze,
Nestîmpărate-aleargă strălucitoare mînze...
Sălbatice, aprinse, capricioase mînze...
Le-mbată zarea albă şi vîntu-aţîţător...
Zefiri răsfaşă coama pe gîturile lor,
Le umple de fior...
Şi ele-aleargă-aleargă
Şi se opresc apoi,
Pentr-a porni din nou, cu pas tot mai vioi...
În carnea-nfloritoare, porniri nebune ard
Şi ca fardate straniu c-un nestatornic fard

Lucesc în ceasul ăstor însîngerări solare...
Pe pusta necuprinsă, cu iarba grasă, -naltă,
Aleargă furtunatic,
Aleargă mînze, una mai mîndră ca cealaltă...
Se-ntorc şi pleacă iarăşi în salturi tot mai vii,
Parc-au scăpat din stranii, nomade herghelii...
Din cînd în cînd în faţă-mi se-opresc
Şi - majestoase,
Dulci, mă privesc asemeni femeilor frumoase.
Şi-uimit rămîn cuprins de-o-nfiorare veche,
Ca-n faţa unor vii statui fără pereche.

August anină-n coame multicolore jerbe,
Iar vîntu-atîtea pofte în mînzele superbe.



NELLA STEPPA

Piangono i venti...
I puledri giocano e nitrono.
Tutta la  steppa piange nel dolce pomeriggio,
E le cavalle forti
Pascolano pigramente nel fresco della smisurata steppa...
Passano pigre sotto il sole, a piccoli superbi passi
E dalla ricchezza verde della tener erba,
All'improvisso le loro fiere teste alzano raramente,
Come voluttuose donne di gran stirpe...

Per la polvere solare, come sotto ammaliate tele,
Irrequieti corrono brillanti cavallette...
Selvaggie, roventi, capricciose cavallette...
Le inebria il bianco orizzonte e l'incitante vento...
I zeffiri accarezzano le loro criniere,
Le fanno rabbrividire...
E loro corrono, - corrono
E si fermano poi
Per ricominciar a passo sempre piu vivace...
Nella fiorente carne, impulsi matti bruciano
E come tinte con una variabile tintura

Splendono nell'ora di questi solari sanguinameni ...
Nella smisurata steppa, dall'erba grassa, alta,
Corrono tempestosamente,
Corrono le cavallette, l'una piu superba che l'altra...
Ritornano e se ne vanno ancora, a salti sempre piu vivi,
Come se fossero sfuggite da strane, nomadi scuderie...
A volte si fermano dinanzi a me
E maestose
Dolci, mi guardano come belle donne.
E resto stupito avvolto da un brivido antico,
Come dinanzi ad alcune vive statue senza pari.

Agosto appende nelle criniere ghirlande multicolori,
E il vento tante voglie nelle superbe cavallette...



IN THE STEPPE

The winds cry...
The foals are play and neigh,
And the whole steppe weeps in the sweet afternoon,
And the sturdy mares
Idly graze in the coolness of the boundless steppe...
They pass lazy in the sun, with little splendid steps
And from the green plenty of the tender grass,
Suddenly their proud heads seldom raise,
Like some voluptuous women of noble stock...

Through the solar dust, as under bewitched cloths,
Naughyly run brilliant mares...
Wilde, hot, capricious mares...
They are tipsy with the white horizon and exciting wind...
The zephyrs caress the mane on their neck,
And make them thrill...
And they run, - run
And then stop,
For starting again, with more and more lively steps...
In their flowering flesh mad impulses burn
And as painted with an inconstant paint

They shine in the hour of these solar bleedings...
Along the unbounded steppe with fat, high grass,
They stormily run,
The mares run, each more proud than the other...
They come back and go by more and more lively leaps,
As they would have got away from strange, wandering herds.
From time to time they stop in front of me
And majestic
Sweet, they look at me as the beautiful women do.
And I stay astonished seized by an antique thrill
As in front of some living matchless statues.

August hangs in their mane many-color sheafs,
And the wind stirs up their desires...