VREAU SĂ TE VĂD
Vreau să te văd, femeie,
Sau vino să mă vezi,
Mi-e dor de iarba crudă
A ochilor tăi verzi;
De-a tale negre gene
Ce tremură uşor
Ca aburul de ploaie
Deasupra codrilor.
Vreau să te văd, bărbate,
Sau vino să mă vezi,
E timpul coasei, iată,
În ochii mei cei verzi.
Coseşte, hai, ca iarba
Cu rouă şi cu stea,
Mai deasă şi mai verde
Să crească-n urma ta.
VOGLIO VEDERTI
Voglio vederti, donna,
O vieni a vedermi,
Ho nostalgia della fresca erba
Dei tuoi occhi verdi;
Dei tuoi neri cigli
Che freman leggermente
Come la nebbia di pioggia
Sopra le foreste.
Voglio vederti, uomo,
O vieni a vedermi,
C'e il tempo del falciare, ecco,
Nei miei occhi verdi.
Dai, falcia, che l'erba
Con rugiada e con stella,
Piu folta e piu verde
Cresca dietro a te.
I WANT TO SEE YOU
I want to see you, woman,
Or come to see me,
I long for the fresh grass
Of your green eyes;
For your black eyelashes
Which lightly quiver
Like the rain steam
Over the forests.
I want to see you, man,
Or come to see me,
It is the time of mowing
In my green eyes,
Come, mow, so that the grass
With dew and star,
More thick and green
Would grow behind you.
PE PUSTĂ
Plîng vînturile...
Mînjii se joacă şi nechează,
Şi pusta-ntreagă plînge în dulcea după-amiază,
Iar iepele robuste
Pasc leneşe-n răcoarea nemărginitei puste...
Trec leneşe în soare, cu paşi mărunţi, superbi,
Şi din belşugul verde al fragedelor ierbi,
Brusc capetele mîndre şi le ridică arare,
Ca nişte voluptoase femei de viţă mare...
Prin pulberea solară, ca sub vrăjite pînze,
Nestîmpărate-aleargă strălucitoare mînze...
Sălbatice, aprinse, capricioase mînze...
Le-mbată zarea albă şi vîntu-aţîţător...
Zefiri răsfaşă coama pe gîturile lor,
Le umple de fior...
Şi ele-aleargă-aleargă
Şi se opresc apoi,
Pentr-a porni din nou, cu pas tot mai vioi...
În carnea-nfloritoare, porniri nebune ard
Şi ca fardate straniu c-un nestatornic fard
Lucesc în ceasul ăstor însîngerări solare...
Pe pusta necuprinsă, cu iarba grasă, -naltă,
Aleargă furtunatic,
Aleargă mînze, una mai mîndră ca cealaltă...
Se-ntorc şi pleacă iarăşi în salturi tot mai vii,
Parc-au scăpat din stranii, nomade herghelii...
Din cînd în cînd în faţă-mi se-opresc
Şi - majestoase,
Dulci, mă privesc asemeni femeilor frumoase.
Şi-uimit rămîn cuprins de-o-nfiorare veche,
Ca-n faţa unor vii statui fără pereche.
August anină-n coame multicolore jerbe,
Iar vîntu-atîtea pofte în mînzele superbe.
NELLA STEPPA
Piangono i venti...
I puledri giocano e nitrono.
Tutta la steppa piange nel dolce pomeriggio,
E le cavalle forti
Pascolano pigramente nel fresco della smisurata steppa...
Passano pigre sotto il sole, a piccoli superbi passi
E dalla ricchezza verde della tener erba,
All'improvisso le loro fiere teste alzano raramente,
Come voluttuose donne di gran stirpe...
Per la polvere solare, come sotto ammaliate tele,
Irrequieti corrono brillanti cavallette...
Selvaggie, roventi, capricciose cavallette...
Le inebria il bianco orizzonte e l'incitante vento...
I zeffiri accarezzano le loro criniere,
Le fanno rabbrividire...
E loro corrono, - corrono
E si fermano poi
Per ricominciar a passo sempre piu vivace...
Nella fiorente carne, impulsi matti bruciano
E come tinte con una variabile tintura
Splendono nell'ora di questi solari sanguinameni ...
Nella smisurata steppa, dall'erba grassa, alta,
Corrono tempestosamente,
Corrono le cavallette, l'una piu superba che l'altra...
Ritornano e se ne vanno ancora, a salti sempre piu vivi,
Come se fossero sfuggite da strane, nomadi scuderie...
A volte si fermano dinanzi a me
E maestose
Dolci, mi guardano come belle donne.
E resto stupito avvolto da un brivido antico,
Come dinanzi ad alcune vive statue senza pari.
Agosto appende nelle criniere ghirlande multicolori,
E il vento tante voglie nelle superbe cavallette...
IN THE STEPPE
The winds cry...
The foals are play and neigh,
And the whole steppe weeps in the sweet afternoon,
And the sturdy mares
Idly graze in the coolness of the boundless steppe...
They pass lazy in the sun, with little splendid steps
And from the green plenty of the tender grass,
Suddenly their proud heads seldom raise,
Like some voluptuous women of noble stock...
Through the solar dust, as under bewitched cloths,
Naughyly run brilliant mares...
Wilde, hot, capricious mares...
They are tipsy with the white horizon and exciting wind...
The zephyrs caress the mane on their neck,
And make them thrill...
And they run, - run
And then stop,
For starting again, with more and more lively steps...
In their flowering flesh mad impulses burn
And as painted with an inconstant paint
They shine in the hour of these solar bleedings...
Along the unbounded steppe with fat, high grass,
They stormily run,
The mares run, each more proud than the other...
They come back and go by more and more lively leaps,
As they would have got away from strange, wandering herds.
From time to time they stop in front of me
And majestic
Sweet, they look at me as the beautiful women do.
And I stay astonished seized by an antique thrill
As in front of some living matchless statues.
August hangs in their mane many-color sheafs,
And the wind stirs up their desires...
PASUL ABSENT
Doar un pas ne desparte.
Nu ştiu dacă pasul absent
e al meu
sau al tău.
Tu stai pe un mal al lui
eu pe altul
şi între noi curge noaptea.
Ca să ajungem atît de aproape
ca să rămînem atît de departe
doar un pas ne desparte
şi între noi curge noaptea continuu
prin pasul absent.
IL PASSO ASSENTE
Soltanto un passo ci separa.
Non so se il passo assente
sia il mio
o il tuo.
Tu stai su una sua riva
io sull'altro
e tra di noi sta scorrendo la notte.
Per giungere cosi vicini
per rimanere cosi lontani
soltanto un passo ci separa
e tra di noi sta scorrendo continuamente la notte
attraverso il passo assente.
THE MISSING STEP
Only a step separate us.
I don't know if the missing step
is mine
or yours.
You stand on a shore of it
I stand on the other
and between us the night is running.
For getting so close
for remaining so far
only a step separate us
and between us the night is ceaselessly running
through the missing step.
CORABIE
Inima mea mai trează decît
o corabie în plină furtună
singurătatea permanenta mea stea polară
şi batista ta albă fluturînd
pansament şi stigmat al memoriei
ochiul ciclopic al nopţii
sfredelindu-mi ca un bisturiu
măruntaiele căutînd acea
realitate inefabilă şi inexistentă
sufletul meu
moartea prin sete în
mijlocul oceanului şi
insolaţia stelelor.
NAVE
Il mio cuore piu sveglio che
una nave in mezzo alla tempesta
la solitudine la mia permanente stella polare
e il tuo fazzoletto svolazzando
garza e stigma della memoria
l'occhio ciclopico della notte
trivellando come una lancetta
le mie viscere cercando quella
realta ineffabile e non essistente
la mia anima
la morte per la sete nel
mezzo dell'oceano e
l'insolazione delle stelle.
SHIP
My heart more awake than
a ship in the middle of the storm
the loneliness my permanent north star
and your handkerchief fluttering
dressing and stigma of the memory
the cyclopean eye of the night
piercing like a scalpel
my bowels seeking for that
ineffable and non-existent reality
my soul
the death by thirst in
the middle of the ocean and
the star insolation.
LIPSA DE CÎNTEC
Poemul este ce se vede
şi nu se vede mai ales.
Dar cine vede, cine crede
şi are chef de neînţeles?
Poemul e sublima iască
mai mult şi mai ales adîncă.
Dar cine poate nori să pască,
cine consumă miez de stîncă?
Poemul este inutil
ca viaţa şi ca moartea - însă
apoi va reveni tiptil
fantoma jaloştei deplînsă.
Poemul n-are acoperiş,
nici matcă, nici chezaşi de lege.
Poemul fulgeră pieziş
aproape şapte clipe-ntrege.
L'ASSENZA DEL CANTO
Il poema e quello che si vede
e non si vede sopratutto.
Ma chi lo vede, chi lo crede
e ha voglia dell'astruso?
Il poema e la sublime esca
la piu profonda sopratutto.
Ma chi puo le nuvole pascolare,
chi puo sciupar il mezzo della roccia?
Il poema e inutile
come la vita e la morte - ma
poi lentamente tornera
la fantasma del lamento.
Il poema non ha tetto,
ne garanzie e letto.
Il poema lampeggia di traverso
quasi sette attimi interi.
THE LACK OF SONG
The poem is what is seen
and especially what is not seen.
But who see it, who believe it
and who has a mind to abstruse?
The poem is the sublime tinder
and it is the deepest one .
But who can graze clouds,
who feeds on middle of the rock?
The poem is useless
as the life and death are - but
then slowly comes back
the ghost of the distress.
The poem has no roof,
no bed and no securities.
The poem lightens slantwise
almost seven complete moments.
O FRUNZĂ
Eu sunt
decît unghia
strămoşilor mei,
care au trecut prin pămînt
s-au înălţat prin copac
şi acum sunt frunza
din care cîntă
un orb.
UNA FOGLIA
Io sono
soltanto la unghia
dei miei antenati,
che sono passati per la terra
si sono alzati nel albero
e adesso sono la foglia
con la quale sta cantando
un cieco.
A LEAF
I am
only the nail
of my ancestors,
who have passed through the earth
have risen in the tree
and now are the leaf
with which is singing
a blind.
PLOAIA
Ploi verzi, de vară, sufletu-mi vrăjiră,
şi-n melodia caldă, rămuroasă,
eu auzeam pămîntul cum respiră,
iarba cum creşte, noaptea cum se lasă.
Nu era nimic trist, dar solemn,
sufletul lumii închis în lemn,
în flori palide, în hribi şi scaieţi
revărsa bucuria tainicei vieţi.
Cerul pierdut în ceţuri îl uitam.
Nu mai eram nici eu decît ram,
decît rădăcină avidă şi pace
de ierburi vîscoase, opace...
Însă irizata, subtila apă voioasă
avea licurici, clopoţei în plete ;
jumătate din fiinţa ei luminoasa,
lăsînd să cadă văluri încete,
apărea-n pajişte sau lîngă bălţi,
o zînă pe care-o văzusem şi-n alte dăţi.
Numai picături de apă, văpăi
de fosfor era frumuseţea-i dintăi.
Sunt ploaia, spunea, sunt ploaia de vară,
voi face să-nverzească pietrele şi să răsară
ochii morţilor în cîmpia cu flori...
Tu m-ai visat, poete, de-atîtea ori.
Cînd vei muri, ai să-mi cunoşti puterea,
dizolvantă, murmurătoare.
Oxigen şi...H2 - mi se pare,
chicotea lîngă mine tăcerea.
Şi-ndată vraja căzu, vraja cea mare,
din care cresc poeme, fiinţi ireale ;
spaţiile fură din nou uscate, goale,
din apus pînă-n soare-răsare.
LA PIOGGIA
La pioggia verde, d'estate, la mia anima incanto,
e nella melodia calda, ramosa,
io sentivo la terra respirare,
l'erba crescere, la notte scendere.
Non c'era niente di triste, ma solenne,
l'anima del mondo chiusa nel legno,
nei fiori pallidi, nei funghi e nei cardi,
riversava la gioia della vita segreta.
Il cielo perso tra le nebbie dimenticavo,
anche io non ero che un ramo,
solo radice avida e pace
di erba vischiosa, opaca...
Ma iridiscente, la sottile acqua allegra
aveva lucciole, campanelli nei capelli ;
meta del suo essere luminoso
lasciando cadere lenti veli,
appariva nel prato o vicino agli stagni,
una fata che avevo ormai vista.
Solo gocce di pioggia, fiamme
di fosforo era la sua antica bellezza.
Io sono la pioggia, diceva, la pioggia d'estate,
faro inverdire i sassi e spuntare
gli occhi dei morti nei prati...
Tu m'hai sognata, poeta, tante volte.
Quando morirai, conoscerai il mio potere,
sciogliente, mormorando.
Ossigeno e H2...mi pare,
ridacchiava accanto a me il silenzio.
E all'improvisso fini l'incanto, il grande incanto
dal quale crescono poemi, esseri irreali ;
gli spazi diventarono nuovamente secchi e vuoti,
dal tramonto fino al spuntar del sole.
THE RAIN
Green summer rains my soul have spelt
and in the worm branchy melody,
I heard the earth breathing,
the grass growing, the night falling.
There was nothing sad, but solemn,
the soul of the world shut in the wood,
in the pale flowers, in the mushrooms and thistles,
sheds the joy of the secret life.
The sky lost in the mist, I forgot,
I was but a branch myself,
only a greedy root and the peace
of the viscous herbs, opaque...
But iridescent, the subtle cheerful water
had fireflies and bells in its hair,
half of its bright being,
leting fall slow veils,
shaws itself on the meadow or near the ponds,
a fairy whom I had seen before.
Only drops of rain,phosphorescent
flames was her ancient beauty.
I am the rain, she said, the summer rain,
I shall green the rocks and rise
the eyes of the dead in the fields...
You has dreamt me, poet, meny times.
When you'll die, you'll know my power,
dissolving, mormouring.
Oxygen and...H2 - I presume,
giggled near me the silence.
Suddenly the spell fell, the great spell,
from which grow poems, unreal beings ;
the spaces became again dry, empty,
from sunset to the sunrise.
UN GEAM ÎN FAŢA NOASTRĂ
E un geam în faţa noastră,
Pe care-l ştergem mereu de ploaie
Cu amândouă mâinile.
Numai că-l ştergem pe dinăuntru,
Ploaia îl bate
Din partea cealaltă,
E mereu ceţos geamul nostru
De o limbă necunoscută.
După un timp oarecare schimbăm locul,
Crezând că poziţia nu e bună,
Începem să ştergem geamul mai încolo.
Zilnic aceeaşi mişcare
De servitoare
În casa misterelor.
Cu ochii de geam, lipiţi de geam,
Ne ducem un gând ca pe un deget meditatv la frunte,
Şi afară plouă răpăind egal,
Şi e ceaţă...
UN VETRO DAVANTI A NOI
Un vetro davanti a noi,
Che asciughiamo sempre di pioggia
Con tutte le due mani.
Solo che lo asciughiamo all'interno,
La pioggia lo bagna
Dall'altra parte,
E sempre nebbioso il nostro vetro
Per una lingua sconosciuta.
Dopo qualche tempo cambiamo il posto,
Pensando che la posizione non sia buona,
Ricominciamo ad asciugare il vetro piu in la.
Ogni giorno il stesso movimento
Di serva
nella casa dei misteri.
Con occhi di vetro, attaccati al vetro,
Alziamo un pensiero come un dito meditativo alla fronte,
E fuori piove scrosciando egalmente,
E c'e nebbia...
A WINDOW PANE IN FRONT OF US
A window pane in front of us,
That we wipe always of rain
With both hends.
Except we wipe it iside,
The rain wets it
On the other side,
It's always misty our pane
Because of a new language.
After a time we change the place,
Thinking that the position isn't good,
We begin to wipe the pane in other place.
Daily, the same movement
Of servant
In the house of the misteries.
With glass eyes, stiked on the glass,
We raise a thought like a meditative finger to our forehead,
And outside is raining pattering equally,
And it's mist...
CĂLĂTORIE
Umblu prin mine
Ca printr-un oraş străin
În care nu cunosc pe nimeni.
Seara mi-e teamă pe străzi
Şi-n după-amieze ploioase
Mi-e frig şi urît.
Nici o dorinţă de-a călători,
Cînd şi numai trecerea drumului
E aventură,
Nici o amintire din alte vieţi
Întrebării
" De ce-am fost adusă aici ? "
VIAGGIO
Cammino dentro di me
Come in una citta straniera
Dove non conosco nessuno.
Di sera ho paura nelle strade
E nei pomeriggi con pioggia
Ho freddo e malinconia.
Nessun desiderio di viaggiare
Quando soltanto attraversare la strada
E un'avventura,
Nessun ricordo di altre vite
Alla domanda
" Perche sono stata portata qui ? "
TRAVEL
I walk inside me
As in a foreign city
Where I don't know anyone.
In the evening I'm frightened in the streets
And in the rainy afternoons
I feel cold and sad.
No desire to travel
When only crossing the road
Is an adventure,
No memories of other lives
To the question
" Why I was brought here ? "
VA FI BEZNĂ ÎN CUVINTE
Va fi beznă în cuvinte. şi ceasul
Acela nu se va termina. şi propriile
Ore nu le vom şti.
Oho, numai binecuvîntarea va fi
O linie roasă la capete. Altcumva
Ochii vor cîntări răsăritul
Pentru totdeauna.
Iar sufletul va fi o limbă de clopot.
CI SARA BUIO NELLE PAROLE
Ci sara buio nelle parole. e quella
Ora non finira e le proprie
Ore non sapremo piu.
Soltanto la benedizione sara
Una linea rosicchiata. Diversamente
Gli nostri occhi peserano l'alba
Per sempre.
E l'anima sara una lancia di campana.
IT WILL BE DARKNESS IN THE WORDS
It will be darkness in the words. and that
Hour will not end and our own
Hours we shall not know anymore.
Only the blessing will be
A gnawed line. Differently
Our eyes will weigh the dawn
Forever.
End the soul will be a bell clapper.
TU DULCE-NEAGRĂ
Tu dulce-neagră, furios amară
Esenţă
Care bîntui arborii şi gîndul,
Făcînd şi desfăcînd gînduri şi lumi,
Iluminînd pe dinlăuntru pătimirea
Şi sfîşiind fragila rezistenţă
A clipelor chemate să se ducă
Şi să urce
În alt timp.
Ţie, trecere şi stavilă, ar trebui să-ţi dăm
Un nume
Pe care iadul fiinţei să nu-l ştie.
TU DOLCE-NERA
Tu dolce-nera, furiosamente amara
Essenza
Che infierisci gli alberi ed il pensiero,
Facendo e disfacendo pensieri e mondi,
Illuminando dentro il patire
E strappando la fragile resistenza
Degli attimi chiamati per andare via
E salire
In altro tempo.
A te, passaggio e ostacolo, dovremmo darti
Un nome
Che l'inferno dell'essere non lo sapesse.
YOU SWEET-BLACK
You sweet-black, furiously bitter
Essence
Which haunt the trees and the thoughts,
Doing and undoing thoughts and worlds,
Lighting inside the suffering
And tearing to pieces the frail resistance
Of the moments called to go away
And to ascend
Another time.
To you, passing and obstacle, we should give
A name
Which the hell of being should not know.
PLIMBAREA DE DIMINEAŢĂ
la capătul scării
am văzut cîinele coborînd cele o mie şi una de trepte
bătrînul cîine scos la plimbare în lesă
bătrînul cîine scos la plimbare în brînci în splendoarea
dimineţii de iarnă.
avea ochii mei, anii mei care-au fost, cearcănele mele,
avea numele meu scris pe zgarda murdară
cu un sfîrşit de tandreţe, cu un început de ferocitate.
strecurîndu-şi umbra printre barele de alamă ale scării
în ochii lui am văzut lumina din insula elis
şi hoardele mătăsurilor învîrtind imensa ruletă a nopţii,
în ochii lui stinşi am văzut sticlirea apocalipsei
şi datoriile mele neplătite şi viaţa mea de netrăit
( şi, doamne, avea anii mei şi lacrimile mele)
bătrînul cîine scos la plimbare în splendoarea ultimei
dimineţi de iarnă
împins o mie şi una de trepte, una cîte una,
pînă la capăt şi mai departe
de unde nu mai există
nicio întoarcere.
IL GIRO DEL MATTINO
Al capo delle scale
ho visto il cane scendere i mille e uno gradini
il vecchio cane portato in giro a guinzaglio
il vecchio cane portato in giro a spintoni nello splendore
del mattino d'inverno.
aveva i miei occhi, la mia passata eta, le mie occhiaie,
aveva il mio nome scritto sul collare sudicio,
con una fine di tenerezza, con un principio di ferocita.
scivolando la sua ombra tra le sbarre d'ottone delle scale
nei suoi occhi ho visto la luce dell'isola elis
e le folle delle sete girando l'immensa roulette della notte
nei suoi occhi spenti ho visto il brillare dell'apocalisse
e i miei debiti non pagati e la mia vita non vivibile
( e, dio, aveva la mia eta e le mie lacrime)
il vecchio cane portato in giro nello splendore dell'ultimo
mattino d'inverno
spinto mille e uno gradini, uno ad uno
fino alla fine e oltre
da dove non c'e piu
ritorno.
THE MORNING WALK
upstairs
I have seen the dog coming down the thousand and one steps
the old dog took out for a walk in leash
the old dog pushed out for a walk in the splendour
of the winter morning.
he has my eyes, my passed age, my circles,
he has my name written on his dirty collar
with a touch of tenderness, with a touch of ferocity.
sliping his shadow among the brass bars of the stairs
in his eyes I have seen the light from elis island
and the crowds of the silks spinning the huge roulette of the night
in his dim eyes I have seen the glassing of the apocalypse
and my unpaid debts and my unlivible life
( and, lord, he has my age and my tears)
the old dog took for a walk in the splendour of the last
winter morning
pushed one thousand and one steps, one by one,
as far as the end and beyond
from where there is
no return.
SCRISOARE
Mai ţii minte ceva din tulburatul april?
Mai ştii alfabetul acelor frenetice zile?
Turnu-n flăcări de unde săream amîndoi,
Îţi mai joacă şi-acum în pupile?
Ţii minte? sîngele tău se vindea bucuros
Pe-o monedă de aer, pe-o frunză, pe-o părere...
Ca să poţi auzi, în mijlocul codrului
Pe cerul scorburii dulci, cum toarce îngerul miere?
Numele meu, mai schimbă el echilibrul luminii?
Îţi lunecă-n sînge, corabie cu mirodenii din cer?
Te mai temi cum să nu mă strivească amurgul
Sub o-nroşită petală, petală de fier...
Mai ştii alfabetul acelor frenetice zile?
Cîte clipe, cîţi ani, şi vremea...şi vremea...
Mai ţii minte ceva din tulburatul april?
LETTERA
Ti ricordi qualcosa dello sconvolto aprile?
Sai ancora l'alfabeto di quei frenetichi giorni?
Il torre nelle fiammi da quale saltavamo tutti e due
Balza ancora nelle tue pupille?
Ti ricordi? il tuo sangue si vendeva allegramente
In cambio a una moneta d'aria, a una foglia, a una chimera...
Per poter sentir nel mezzo della foresta
Sul cielo del dolce cavo, come l'angelo fila la miele?
Il mio nome, cambia ancora l'equilibrio della luce?
Scivola ancora nel tuo sangue, nave con spezie dal cielo?
Hai ancora paura di non schiacciarmi il tramonto
Sotto un rovente petalo, petalo di ferro...
Sai ancora l'alfabeto di quei frenetichi giorni?
Quanti attimi, quanti anni, e il tempo...il tempo...
Ti ricordi qualcosa dello sconvolto aprile?
LETTER
Do you remember something of the flurried april?
Do you still remember the alphabet of those phrenetic days?
The tower in flames from which we both were jumping
Is still leaping in your eyes?
Do you remember? your blood was joyfully selling itself
For an air coin, for a leaf, for a chimera...
For hearing in the middle of the forest
On the sky of the sweet hollow, as the angel is spinning the honey?
My name, is it still changing the balance of the light?
Does it still slip into your blood, a ship with spices from heaven?
Have you still fear that the twilight would crush me
Under a hot petal, an iron petal...
Do you still remember the alphabet of those phrenetic days?
How many moments, how many years, and the time...the time...
Do you still remember something of the flurried april?
