Ştefan Augustin Doinaş

CUCERITORII

Sădind în gura mumelor un urlet, -
aşa umblăm prin lume : printr-o rană
a cerului , în care cîntă greieri.
Şi totu-n jurul nostru se stîrpeşte :
prietenii - de-o umbră ce-i trădează,
duşmanii - de gîngănii aromate
ce poartă chipul nostru-ntre antene ;
cei tineri - de săruturi strecurate
prin gard, iar cei bătrîni - de amintirea
unui altar ierbos cu zei domestici.
În răni ne scriem umbletul, cu marşul
macedonenilor uimiţi de Indus.

Iar noi, de-asemenea suntem o rană ;
dar - nu mortală. Ani şi ani de-a rîndul
tot sîngerăm ; o hîdă cicatrice
ne ţine loc de gură - şi surîdem.
şi, ca la plantele întîrziate
din alte vîrste, vîntul ne ia sporii
şi otrăveşte apa din izvoare.
Şi doar în somn mai plîngem, cînd copiii
cu păr de aur - care-am fost odată -
se scaldă-n rîu bătîndu-se cu mere.

CONQUERORS


Sowning in our mothers' mouth a scream
so we are walking across the world :through
a sky wound in which crickets sing.
And everything around us fade :
the friends - by a shadow that betrays them,
the enemies - by flavouring bugs
that carry our image between antennas ;
the young - by kisses slipped
through the fence, and the old - by the memory
of a grassy altar with domestic gods.
In the wounds we write our walk, like the march
of the Macedonians amazed by Indus.


And we, also, are a wound ;
but - not deadly. Years by years
we bleed ; an ugly scar
we have instead of mouth - and we smile ;
and, as the plants delayed
from other ages, the wind takes our spors
and poisons the water of the springs.
And only in the sleep we still cry, when the children
with golden hair - which we once used to be -
bath in the river beating with apples.