Emil Botta

PREA MULTĂ LUMINĂ

Pădurea se cufundă în extaz, în seninătate...
Ciopleau fanaticii statuia Primăverii Născătoare...
Sîngele omorurilor s-a şters, nu se mai ştie nimic,
doar scheletul unei amintiri.

Din visul haimanalelor dăinuie fereastra
enigmatică, atroce, sfîşietoare.
Prorocii afurisiţi înjunghiaţi în somn,
dusu-s-au, pe frunze de tutun, la culcare.

Din copacul iluziei mai dăinuie o fremătare, un ciripit,
din trecut, braţul acesta sideral
care sondează ca o girafă neantul
şi ruinele adolescenţei devastate.

Dar din viaţa ta ce-a rămas ?
Doar şoapte ca tunetul : e o plăcere să trăieşti ?
Şi lacrimile prefăcute în pietre de moară,
Şi fantome de care mereu te loveşti.




TROPPA LUCE

Il bosco si affondo in estasi, in serenita...
Scolpivano i fanatici la statua della Primavera Partoritrice...
Il sangue degli omicidi e stato cancellato, non si sa piu nulla,
solo lo scheletro di un ricordo.

Dal sogno dei vagabondi dura la finestra
enigmatica, atroce, straziante.
I profeti apostati, accoltellati nel sonno
se ne sono andati, su foglie di tabacco, a coricarsi.

Dall'albero dell'illusione dura un fremito, un cinguettio,
dal passato, questo braccio siderale
che sonda come una giraffa il niente
e le rovine dell'adolescenza devastata.

Ma della tua vita che ne e rimasto ?
Solo bisbigli come tuono : e un piacere vivere ?
E le lacrime cambiate in macine,
e fantasmi contro di cui sempre ti sbatti.



TOO MUCH LIGHT

The wood sinks in ecstasy, in serenity...
The fanatics carved the statue of Mother Spring...
The blood of the murders was cancelled, nobody knows anything,
but the skeleton of a memory.

Of the wanderers' dream lasts the window,
mysterious, awfull, heartbreaking.
Blessed prophets stabbed in their sleep
have gone on tabacco leaves to bed.

Of the tree of illusion has lasted a restling, a chirp,
from the past, this sideral arm
that sounds like a giraffe the void
and the ruins of the devastated teen ager.

But of your life what has left ?
Just whispers like thunder :is it a pleasure to live ?
And the tears turned into millstones,
and the ghosts which you always dash against.