Ana Blandiana

DINTR-UN SAT

Fiecare venim dintr-un sat,
Unii direct, alţii trecînd prin părinţi.
Unii direct, purtători de eresuri şi basme,
Fericiţii putînd să se-ntoarcă oricînd.
Alţii trecînd prin părinţi, rătăciţi,
Pe crengile sîngelui depărtaţi, subţiri,
În loc de păşuni, şi seminţe, şi cai cunoscînd
Alcoolul cuvîntului extras din acestea.
Vreau drumul părinţilor mei să-l întorc,
Vreau satul cu sunetul lacrimei mele,
Poteca din holde ştiută din somn
Şi reintrarea vorbelor în lucruri.
Să intru-n cimitirul cu crucile căzute
Şi cunoscîndu-mi paşii asemenea cu-ai lor,
Să se-ncîlcească-n rădăcini străbunii
Bolborosind cuvinte de patimă în somn.

Dar n-are cine-mi spune de unde vin,
Doar seara,
Cînd trec pe bulevarde îmi simt apropiaţi
Portarii metafizici lîngă intrări de blocuri,
Precum la porţi, pe laviţi, într-un sat.



FROM A VILLAGE

Each of us come from a village,
Some directly, others passing through parents.
Some directly, bearing superstitions and fairy tales,
The happy ones able to come back anytime.
Others, passing through parents, lost,
On the branches of blood distant, thin,
Instead of meadows, of seeds, of horses knowing
The alcohol of the word extracted from them.
I want to make back the way of my parents,
I want the village with the sound of my tear,
The path in the fields known from sleep,
And the reentering of the words into things.
To enter the cemetery with the crosses fallen,
And knowing my steps alike their steps,
The ancestors to entangle in the roots
Babbling words of passion in the sleep.

But there is no one to tell me where I come from,
Only in the evening,
When I walk on boulevards I feel close
The metaphysical doorkeepers near the entrances of the blocks,
As at the gates, on benchs, in a village.