Lucian Blaga

LEAGĂNUL

Eram aşa de obosit
şi sufeream.
Eu cred că sufeream de prea mult suflet.

Pe dealuri zorile îşi deschideau pleoapele
şi ochii înroşiţi de neodihnă.

Pierdut m-am întrebat :
Soare,
cum mai simţi nebuna bucurie
de-a răsări ?

Şi-n dimineaţa aceea fără somn
cum colndam cu paşi de plumb
într-un ungher ascuns am dat de-un leagăn.
Păienjenii-şi ţeseau în el măruntele lor lumi,
iar carii-i măcinau tăcerea.

L-am privit cu gîndul larg deschis.
Era leagănul
în care-o mînă-mbătrînită azi de soarta mea
mi-a legănat
întîiul somn şi poate-ntîiul vis.

Cu degetele amintirii
mi-am pipăit
încet,
încet,
trecutul ca un orb
şi fără să-nţeleg de ce
m-am prăbuşit
şi-n hohote
am început să plîng deasupra leagănului meu.

Eram aşa de obosit,
de primăveri,
de trandafiri,
de tinereţe
şi de rîs.Aiurînd mă căutam în leagănul bătrîn,
cu mîinile, pe mine însumi
- ca prunc.



LA CULLA

Ero cosi stanco
e soffrivo.
Penso che soffrivo per troppo animo.

Sulle colline l'alba apriva le sue palpebre
e gli occhi rossi di stanchezza.

Perso - mi sono chiesto :
sole,
come mai senti ancora la pazza gioia
di spuntare ?

E quella mattina senza sonno,
come camminavo con passi di piombo,
in un angolo nascosto ho trovato una culla.
I ragni tessevano in esso i loro piccoli mondi
e le carie macinavano il suo silenzio.

L'ho guardata con il pensiero aperto.
Era la culla
in cui una mano vecchia oggi
cullava
il mio primo sonno e forse il mio primo sogno.

Con le dita della memoria
ho toccato
lentamente,
lentamente,
il mio passato come un cieco
e senza capir perche
sono caduto
e in raffiche
ho cominciato piangere sopra la mia culla.

Ero cosi stanco
di primavere,
di rose,
di gioventu
e di riso.
Delirando cercavo nella vecchia culla
con le mani me stesso
- come bambino.



THE CRADLE

I was so tired
and I was suffering.
I think I was suffering for too much soul.

On the hills the dawn was opening its eyelids
and its eyes red with tiredness.

Lost - I asked :
sun
how do you feel again the crazy joy
of rising ?

And in that morning without sleep
as I walked with lead steps
in a hidden corner I found a cradle.
The spiders were weaving in it their small worlds
and the death watches were crushing its silence.

I looked at it with large open mind.
It was the cradle
in which a hand old now
rocked
my first sleep and maybe my first dream.

I touched
slowly,
slowly,
my past like a blind
and without understanding why
I crushed
and I began
to sob over my cradle.

I was so tired
of springs,
of roses,
of youth,
of laughter.
Raving with my hands
I looked in the old cradle for myself
- as a baby.