Alecu Ivan Ghilia

DIN CER, DIN TĂCERI, DIN ZUMZET SE ISCĂ

Din cer, din tăceri, din zumzet se iscă
Firava umbră fără de față. Întoarsă din
Neîntoarsă cale, dinspre pădurile cele mari
De ceață, dinspre miazănoapte, ca dintr-un cîntec
Neauzit, făptura întru totul duioasă, atît de
Bună că-i gata să plece din nou numai să
Nu ne facă un rău și mai mare decît cel pe
Care-l presimțim. Se iscă o șoaptă, o chemare
Sau altceva și mai nebănuit, ceva de dincolo de
Noi și de înțelesul clipei prezente, clipei
Trecute sau viitoare.Presimțind numai,
Presimțind. Ați înțeles: pămîntul e un cimitir
De stele, de vise, prin care trec pașii
De demult, cînd eram copii-păsări
Și ne jucam prin ogrăzi și prin pomi
Scăldați în ploi, așteptînd netemători
O furtună mare și rece, să ne spele
Sîngele înfierbîntat, să ne surpe pe frunte
O coroană de curcubeu și să ne rostogolească
În lumina de fagure a dimineții, spre altă vîrstă.



DAL CIELO, DAI SILENZI, DAL RONZIO SPUNTA

Dal cielo, dai silenzi, dal ronzio spunta
La debole ombra senza faccia. Tornata da
Mai tornevole via, dai grandi boschi
Di nebbia, dal nord, come da una canzone
Impercettibile, creatura cosi gentile, cosi
Buona  pronta a partire ancora solo che
Non farci un male piu grande che quello 
Che presentiamo. Spunta un bisbiglio, una chiamata
Oppure qualcosa piu insospettabile, qualcosa oltre
Di noi, e del senso del momento presente 
Passato o futuro. Soltanto presentimento,
Presentimento. Avete capito: la terra e un cimitero
Di stelle, di sogni, per quale camminano i passi
Di una volta, quando eravamo bambini-uccelli
E giocavamo nei cortili e negli alberi
Bagnati dalle pioggie, aspettando impavidi
Una tempesta grande e fredda, per lavare
il nostro bollente sangue,far crollare sulla nostra fronte
La corona dell'arcobaleno e farci rotolare
Nella luce di miele del mattino, verso un'altra eta.



FROM HEAVEN, FROM SILENCES, FROM HUMMING RISES

From heaven, from silences, from humming arises
The weak faceless shadow. Returned from the
Unturned way, from the large woods
Of mist, from the north, as from a song
Unheard, the gentle creature, so
Good that is ready to go away again only to not make
A greater evil to us than that we
Sense. It arises a whisper, a call
Or something more unsuspected, something
Beyond us and the meaning of the present
Or past or future moment. Only having a presentiment,
A presentiment.You have understood: the earth is a cemetery
Of stars, of dreams, across which walk the steps
Of once, when we were kids-birds
And we were playing in the courtyards and in the trees
Bathed by the rains, waiting fearlessly
A great and cold storm, to wash our
Burning blood, and make crumble upon us
The crown of the rainbow and roll us
In the honey light of the dawn, towards another age.