Niculae Stoian

DOR DE BRAŢE

Vino să mă-ntuneci în sărut,
Pe cînd ochii or să lumineze;
Şi-n nirvanele privirii dispărut,
Dragostelor toate să le fim geneze.

Părul tău să-mi cadă peste chip,
Clopot, ce de lume ne desparte
În eclipsele-i de bezne - ca Oedip
Rătăcind măreţ în dragoste ca-n moarte.

Încingîndu-mi pieptul - vîlvătăi -
Stingă-se-ale braţelor contururi.
Veneră din Millo, trişti umerii tăi,
Cu un dor de braţe să rămîi de-a pururi.



NOSTALGIA DELLE BRACCIA

Vieni ad oscurarmi con un bacio,
Mentre i nostri occhi illuminerano;
E persi nella nirvana dello sguardo,
Saremmo il principio dei tutti gli amori.

I tuoi cappelli cadino sul mio volto,
Campana, che ci separa dal mondo
Nelle sue oscurita - come Edipo
Vagando maestuosamente nell'amore e nella morte.

Circondando il mio petto - fiamme -
Si spegnerano i contorni delle braccia.
Venere da Millo, le tue triste spalle,
Con la nostalgia delle braccia sempre resterano.



THE LONGING OF ARMS

Come and darken me with your kiss,
While our eyes will light;
And dissapeared in nirvana of the sight
We shall be the beginning of every love.

Let your hair fall over my face,
A bell, which separate us from the world
In its obscurities - like Oedip
Greatly wandering in love as in death.

Surrounding my chest - flames -
Will fade the contours of the arms.
Venus of Millo, your sad shoulders,
With the longing of arms forever may remain.