Emil Botta

TOAMNA 1934

Copacii înamoraţi vorbeau cu glia în şoaptă,
le-am auzit inima cîntînd.
Am transcris un crîmpei pe o frunză şi am dat-o iubitei ;
ea a rupt-o, distrată de un gînd.

Nu ştiu de voi mai auzi asemenea rare cuvinte de slavă
şi la o noapte asemeni de mi-i mai dat să fiu martor.
Frunze, săruturi, plouau cu nemiluita,
pe faţa pămîntului, de plînset jilavă.

Acum pădurea s-a mutat în cer...
Şi umblă copacii de parcă n-ar fi...
Şi o ciocîrlie a scris în spaţiu, stingher :
" Aici a fost odată pădurea ".


AUTUNNO 1934

Gli alberi innamorati parlavano sussurando con la terra,
ho sentito il loro cuore cantare.
Ho trascritto un brano su una foglia e l'ho data al mio amore ;
lei l'ha rotta, distratta da un pensiero.

Non so se sentiro piu cosi rare parole di lode
e a una notte cosi se saro piu testimone.
Foglie, baci, piovevano a catinelle
sul viso della terra, bagnato di lacrime.

Adesso il bosco e spostato nel cielo...
E camminano gli alberi come se non ci fossero piu...
E l'allodola ha scritto nello spazio, sola :
" Qui c'e stato una volta il bosco ".



THE AUTUMN 1934

The loving trees were whispering to the earth,
I heard their heart singing.
I trascribed a fragment on a leaf and I gave it to my love ;
she tore it up, distracted by a thought.

I don't know if I shall hear such rare words anymore
and if I shall witness such a night.
Leaves, kisses, were raining plentfully
on the face of the earth, wet with tears.

Now the forest has moved in the sky...
The trees walk as they wouldn't be...
And the skylark wrote in the space, lonely:
" Here was once the forest ".