26.05.2011

Emil Botta



A VII-A INDULGENŢĂ

Terorile mele, fiţi mai blajine
cu arlechinul speriat de moarte.
Fluturaţi peste visarea lui ciufulită
mîinile oglinzilor alintate.

Copilăria nu se mai aude,
a rămas printre relicve, printre amulete.
Zîmbetul a scăpătat, a pălit,
ochii apun în cearcăne violete.

În genunchi, pe brînci, la Canossa,
bronzat de luna ca un harap,
cu frica-n sîn cu noaptea pe umăr,
cu cenuşa stelelor pe cap.



THE VII-TH INDULGENCE

My terrors, be more gentle
with the harlequin scared to death.
Flutter over his ruffled dreaming
the hands of the spoilt mirrors.


The childhood nomore is heard,
it has remained among the relics, among the fetiches.
My smile has set, has faded,
my eyes go down in violet eye rings.


On my knees, crawling,to Canossa,
tan by the moon like an arabian,
with fear in my breast, with the night on my shoulder,
with the ashes of the stars on my head.

2 comentarii:

  1. E atât de plină de imagini deosebite poezia asta! Ne găsim înb ea pe noi, cei uneori prea speriaţi, dar actorul Botta este un fin obserator, în scris...

    RăspundețiȘtergere
  2. Quante immagini di profonda tristezza.

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...